
Invenția-minune care ar putea trata definitiv impotența: penisul din hidrogen cu funcții identice cu ale celui real
Oamenii de știință au găsit soluția pentru a vindeca eficient disfuncția erectilă. Este vorba despre un penis imprimat 3D, dintr-un material special, care poate fi implantat și are aceleași funcții ca cel real. Deocamdată a fost testat la animale cu rezultate excepționale.
Disfuncția erectilă sau impotența este un deja un flagel în rândul bărbaților din întreaga lume. Mai precis, în jur de 100 de milioane de bărbați sunt afectați de această problemă. Aproximativ 10% dintre bărbații până în 40 de ani experiementează tulburări erectile de diferite tipuri, adică fie nu au erecție, fie nu o pot menține. Momentan, există medicație pentru impotență, dar care poate avea efecte secundare pe termen scurt. Specialiștii în inginerie biomedicală au găsit însă o soluție revoluționară care poate rezolva pe termen lung aceastǎ problemǎ.
Penisul minune dintr-un material revoluționar
Într-un studiu publicat în revista de specialitate "Nature Biomedical Engineering”, se arată că cercetătorii în inginerie biomedicală au realizat un model de penis cu ajutorul imprimantelor 3 D foarte performante. Penisul este realizat dintr-un material numit hidrogel, cu proprietăți asemănătoare unui organ real. În plus, este capabil de erecții, mult mai rapide și mai ferme. În realizarea lui specialiștii au plecat de construcția anatomică a penisului. Acesta, în mod natural, este făcut din două coloane de țesut erectil care formează corpul cavernos. Sub corpul cavernos se află o singură coloană de țesut erectil numit corp spongios.
Acest corp spongios înconjoară uretra. Ambele corpuri, spongios și cavernos, sunt ținute împreună cu ajutorul unui alt strat de țesuturi, numit tunica albuginea. În momentul excitației sexuale, arterele din penis se dilată, lăsând sângele să intre în corpul cavernos. Acest proces duce la inflamarea țesutului intermediar iar penisul devine erect. Lipsa sau imposibilitatea menținerii erecției este cauzată de o mulțime de factori, de la zone nervoase afectate, probleme hormonale și până la probleme cu fluxul de sânge care intră în penis. Și aici intră în scenă penisul din hidrogel. Acest hidrogel este pe bază de apă, poate reține apa și se poate extinde, asemeni unui penis în erecție. Cercetătorii au imitat cu ajutorul hidrogelului o structură identică cu acele structuri ale penisului real, adică corpul cavernos, corpul spongios și tunica albuginea. În urma testelor, cu ajutorul unui substitut al sângelui, acest dispozitiv medical a devenit erect. În viața reală, penisul din hidrogel va fi efectiv implantat în organism și legat la toate conexiunile nervoase și vasculare.
Funcționează perfect la animale
Organul din hidrogel a fost testat pe iepuri și porci cu probleme erectile. Cercetătorii au adăugat celule vii la modelele din hidrogel, tocmai pentru ca implantul să nu fie respins de organismul animalelor, mai ales de sistemul imunitar. În doar câteva săptămâni, organul artificial s-a adaptat perfect la organismul animalelor. Ba chiar a devenit perfect funcțional, animalele reușind să se împerecheze și să procreeze: „Aceste descoperiri arată potențialele aplicații clinice ale corpului cavernos biomimetic pentru tratamentul leziunilor peniene”, arată cercetătorii implicați în proiect, pentru livescience.com.
Deocamdată, penisul din hidrogel ar putea fi utilizat pentru leziuni ale organului sau repararea lui în cazul unui accident grav. Pe viitor sunt luate în considerare și alte opțiuni de cercetare pentru dezvoltarea dispozitivului. Mai precis, să fie găsite soluții pentru înlocuirea vaselor de sânge afectate, a nervilor penieni sau uretrei.
Sursa: adevarul.ro