Întrevedere Nicolae Ciucă - Hans Klemm; a fost evidenţiat ritmul dinamic al Parteneriatului strategic România - SUA

Întrevedere Nicolae Ciucă - Hans Klemm; a fost evidenţiat ritmul dinamic al Parteneriatului strategic România - SUA

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a avut joi o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, fiind evidenţiat cu acest prilej ritmul dinamic al Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MApN, întâlnirea este prima de la preluarea mandatului de ministru de către Nicolae Ciucă şi a reprezentat un bun prilej de a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat.

În cadrul discuţiilor, precizează sursa citată, a fost evidenţiat ritmul dinamic al Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării - ţinând cont de contextul actual de securitate - ca elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea României şi a regiunii din care ţara noastră face parte.

Ministrul Nicolae Ciucă a reiterat angajamentul României pentru proiectele comune dintre cele două armate şi pentru continuarea alocării a 2% din PIB pentru Apărare, evidenţiind că la nivel guvernamental există susţinere totală şi sprijin pentru menţinerea acestui procent, se arată în comunicatul MApN.

"Demersul nostru va asigura predictibilitate, coerenţă şi continuitate în derularea programelor de înzestrare", a declarat ministrul român al Apărării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”