Credincioșii ortodocși sărbătoresc duminică Floriile, zi care amintește de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulțimi de oameni cu ramuri de finic.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în duminica dinaintea Învierii Domnului. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta își pregătește singur intrarea, conform profețiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii.

Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic și de măslin, strigând: 'Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului'. Prin aceste cuvinte oamenii simțeau că însuși Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei.

Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruința Sa apropiată asupra morții, ca și biruința întregii omenirii pe care o purta în Sine.

Primele mențiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, și pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârșitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinți ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie și Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ținute în cinstea ei.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămânii Paștilor, mai era numită Duminica aspiranților sau a candidaților la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admiși la botez iar acesta le dădea să învețe Simbolul credinței (Crezul). Se mai numea și duminica grațierilor, pentru că, în cinstea ei, împărații acordau grațieri.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinți crenguțe de salcie pe care le pun la geamuri, la uși sau la porți. În unele părți ale țării locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credința spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. De asemenea, apără casa de rele și o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulțimile în Ierusalim pe Iisus.

Începând cu seara de duminică, în biserici începe săvârșirea slujbelor, numite denii. Acestea evocă toate momentele importante petrecute în viața Mântuitorului între ziua Intrării triumfale în Ierusalim și până la Învierea Sa din morți. Rememorarea acestor momente triste sunt un prilej de conștientizare a stării noastre de păcat din care putem ieși doar cu ajutorul lui Dumnezeu, Cel care s-a răstignit și a înviat pentru noi.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Două dintre aceste denii au o semnificație aparte și o structură specială.

Astfel, denia din Joia Patimilor, cunoscută și sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează și actualizează în conștiința credincioșilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină și continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana și Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea și moartea, încheind cu punerea în mormânt.

Denia de vineri seară cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, precum și nădejdea în biruința Învierii ce se întrezărește. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea Domnului.

AGERPRES