INTOXICAREA că TERORIȘTII nu vin pe jos, cu REFUGIAȚII, a fost DEMONTATĂ! Sirianul detonat la Paris a luat la pas Balcanii!!!

INTOXICAREA că TERORIȘTII nu vin pe jos, cu REFUGIAȚII, a fost DEMONTATĂ! Sirianul detonat la Paris a luat la pas Balcanii!!!

Încă o intoxicare a celor care au susținut primirea cu brațele deschise a așa-zișilor refugiați din Siria a fost demontată de măcelul de la Paris: teroriștii nu se umilesc să vină pe jos în Europa, cu valul de refugiați! Așa ni s-a spus până acum, că ăia care trec prin lanurile de porumb ale Balcanilor sunt doar amărâți care fug de război și cruzimea ISIS. A fost nevoie de un măcel în inima Europei, de moartea a peste o sută de oameni nevinovați, pentru ca adevărul să iasă la lumină. Și asta grație conștiinciozității cu care țările din Balcani de pe ruta așa-zișilor fugari și-au făcut treaba.

Așa aflăm că posesorul pașaportului găsit la Paris lângă unul dintre teroriștii care s-au detonat a trecut prin Grecia, Macedonia, Serbia și Croația.

Guvernul grec a anunțat oficial că unul dintre teroriștii kamikaze din Paris este refugiat din Siria, a intrat în Grecia în luna octombrie și a traversat țările est-europene. Pașaportul acestuia arată că a intrat în Grecia pe barcă în insula Leros.

Ministrul grec pentru protecție civilă Nikos Toskas, ce conduce și poliția, a declarat că acesta intrase în 3 octombrie în Leros unde a fost identificat după regulile UE.

Serbia deține la rândul ei informații în legătură cu bărbatul al cărui pașaport a fost găsit asupra unuia dintre atacatorii de la Paris, relatează cotidianul belgrădean Blic în ediția de duminică, prezentând o copie a documentului, informează agenția de presă DPA. Pașaportul îl identifică pe acest bărbat ca fiind Ahmad Almohammad, 25 de ani, afirmă Blic.

Ziarul nu divulgă sursa imaginii pașaportului, dar afirmă că agențiile de securitate franceze au cerut asistență din partea Serbiei și acces la baza ei de date ale migranților.

Potrivit cotidianului, sosirea lui Almohammad a fost înregistrată de autoritățile elene pe 3 octombrie. El a intrat în Serbia din Macedonia pe la Presevo la 7 octombrie și a fost aici înregistrat.

În centrul de primire a refugiaților de la Presevo, el a cerut în mod oficial azil, o practică comună, dar în curând a plecat în Croația, potrivit Blic.

Cotidianul din Zagreb Vecernji List a informat că același bărbat a trecut în Croația din Serbia și s-a înregistrat la centrul Opatovac pe 8 octombrie. Numele lui nu a declanșat o alertă, ceea ce înseamnă că el nu era etichetat pe plan internațional ca suspect, afirmă ziarul croat.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”