S-ar putea spune cu ușurință că una dintre cauzele războiului din Ucraina este subestimarea, venită din ambele părți: Putin a considerat că Vestul nu este atât de puternic precum vrea să pară, iar Occidentul nu a luat în considerare semnalele de alarmă trase de țările din Europa de Est cu privire la pericolul rus.

Oliver Jens Schmitt este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști internaționali în istoria României și a Europei de Sud-Est, președintele secției de Filosofie-Istorie a Academiei Austriece de Științe, profesor de istorie sud-est europeană la Universitatea din Viena și, printre altele, autorul a mai multe cărți, traduse și publicate de Editura Humanitas, precum: „Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea Căpitanului“, „România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de Istorie“, „Balcanii în secolul XX“, cea mai recentă fiind „Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918-2023“.

La începutul lunii mai, istoricul a susținut pe scena Ateneului Român o conferință din seria „Despre lumea în care trăim“, o sinteză despre ce a însemnat de-a lungul secolelor vecinătatea cu Rusia – ocazie cu care a oferit un interviu pentru „Weekend Adevărul“ despre forțele în războiul din Ucraina, poziția României și a Uniunii Europene, dar și despre curentele extremiste care bântuie Europa de mai mulți ani.

„Weekend Adevărul“: Într-un interviu din februarie anul trecut, imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, afirmați că Putin vrea să recâștige toate fostele republici sovietice și să recapete controlul inclusiv asupra României. La mai bine de un an de la începerea războiului, vă mențineți această opinie?

Oliver Jens Schmitt: Da, pentru că Putin nu și-a schimbat politica , chiar și propagandiștii lui merg mai departe. Acum, în ultima vreme, am observat că, în ideologia lor, spațiul care trebuie să fie sub controlul Rusiei merge chiar până la Portugalia, adică se dorește o misiune euro-asiatică, o masă continentală, un spațiu uriaș, de la Lisabona până la Vladivostok, sub controlul Moscovei. Și trebuie să recunoaștem că Putin, încă de acum douăzeci de ani, a vorbit foarte deschis despre intenția lui și nu a fost niciodată luat de serios. Am plătit un preț destul de ridicat pentru această ignoranță și, de aceea, cred că trebuie să fim foarte atenți la ceea ce spun propagandiștii lui.

România, într-o alianță puternică

Scrieți în volumul „Balcanii în secolul XX“ despre Omul Nou, despre trauma sovietică, revoluția stalinistă a societății, iar Putin, se știe, și l-a luat drept model pe Stalin. Fără dorința de a sădi panică, putem să comparăm această perioadă cu cea de dinaintea începutului celui de-Al Doilea Război Mondial?

Bineînțeles, sunt întotdeauna câteva elemente comune pe care putem să le observăm, dar există și diferențele foarte mari. Să pornim de la cazul românesc. La sfârșitul anilor ’30, din punct de vedere diplomatic, România avea o alianță cu un partener foarte îndepărtat, adică Franța, și când această țară s-a prăbușit, România a rămas complet izolată și extrem de vulnerabilă, pentru că celelalte sisteme de alianță erau destul de la început, deci foarte slabe. Astăzi, România este stat membru al celei mai mari și mai puternice alianțe militare din lume, adică NATO, și în același timp este stat membru important al Uniunii Europene. Acest lucru înseamnă că a beneficiat, din 2007 încoace, și de un sprijin economic constant, și că face parte dintr-un spațiu foarte mare, cu valori comune, cu statul de drept – deși, desigur, cunoaștem toate slăbiciunile sistemului politic românesc. Cu toate acestea, România este foarte bine integrată și este apărată de către acest sistem, un lucru care nu este prea bine cunoscut, cred, în spațiul public românesc – și asta explică de ce mulți oameni sunt antioccidentali, neînțelegând cât de important este acest scut de apărare pentru România. În ceea ce privește Europa în general, Vladimir Putin a socotit că Occidentul, de fapt, este extrem de slab, că se află în plin declin, că nu este în stare să reacționeze, însă iată că ceea ce vedem este chiar uimitor, Uniunea Europeană s-a transformat în doar un an într-o alianță – chiar și militară, pentru că acum a încercat să finanțeze inclusiv și programe de înarmare . Pe acest continent, știm că suntem diferiți, ceea ce nu e ușor, dar noi, europenii, suntem ca o familie foarte mare: în fiecare familie există și certuri, și probleme, și diferențe, dar în momentul de nevoie a fost foarte interesant în ce măsură Putin s-a înșelat.

Dar și noi l-am subestimat pe Putin. La începutul războiului eram convinși că în două zile o să renunțe și două zile s-au transformat în două săptămâni, apoi în două luni și așa mai departe.

Sunt mai multe aspecte. Pe de o parte, existau multe state membre ale Uniunii Europene care au crezut că un război în Europa pur și simplu nu va fi posibil. Și trebuie să spunem că aceleași state erau gata să accepte prăbușirea suveranității ucrainene. Mai ales la început, la Paris și la Berlin, nimeni nu a crezut într-adevăr în această dinamică, în această putere de rezistență. Dar, în același timp, alte state, Polonia și statele baltice, au avertizat de ani întregi despre amenințarea care venea dinspre Rusia. Vedem acest proces destul de clar mai ales în Germania, unde o întreagă elită politică s-a înșelat complet. Unii au admis-o cu mare greutate, ca președintele Frank-Walter Steinmeier, care făcea parte din acest grup extrem pro-rus. Dar există și alții – chiar și la Partidul Social Democrat, cu siguranță cel mai pro-rus din Germania –, există o ramură foarte puternică acum, care vorbește foarte deschis despre aceste greșeli. Dar aveți dreptate, pe mai multe paliere, politicieni de la Moscova până la Paris și Berlin s-au înșelat, dar nu la Tallinn, nu la Riga, nu la Vilnius și nu la Varșovia.

Și China are, la rândul ei, o mare putere potențială în joc.

Da, bineînțeles. Și în Moscova politicienii care nu sunt numai propagandiști fac calcule privind viitorul, ei trebuie să se întrebe ce se va întâmpla cu Rusia după război. Pentru că Rusia e slăbită, toată lumea credea că dispune de o armată foarte puternică, dar nu este cazul. Are o armată care merge înainte cu uriașe greutăți împotriva adversarului armat ucrainean, care la început era mult mai slab în ceea ce privește armamentul, dar mult mai puternic, mult superior în ceea ce privește mentalitatea și voința de a rezista. China, bineînțeles, va profita, profită încă de acum de energia ieftină care vine dinspre Rusia, o Rusie care cu siguranță va deveni un fel de aliat al Chinei, dar nu pe nivel de egalitate, ci un aliat de rangul al doilea. Tot acest întreg zgomot propagandistic pe care guvernul rus îl răspândește în momentul de față nu poate ocoli faptul că pur și simplu Rusia nu devine o superputere din cauza războiului, ci dimpotrivă, iar la sfârșit va fi în orice caz mai slăbită, și mai ales față de China.

„La baza unei democrații stă întotdeauna încrederea“

Scrieți în cel mai recent volum al dumneavoastră „Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române“, apărut la Editura Humanitas, despre mișcări naționaliste, neo-ortodoxism, legionarism și populism care au venit și vin în România pe filieră religioasă. De ce încep Europa și România să fie fascinate de mișcări radicaliste, extremiste?

N-aș spune că Europa ca atare este fascinată, dar sigur, a început, în anul 2008, un șir de crize interconectate, crize financiare, crize de migrație, pandemia și acum inflația și războiul, care toate împreună au creat o situație extrem de tensionată și de complicată, chiar și o dezbinare în unele segmente ale societății. În plus, globalizarea a constituit o provocare foarte mare pentru noi toți, mai ales pentru societatea românească, unde multă lume a fost silită să plece în străinătate pentru a găsi un loc de muncă, o viață mai bună. La un moment dat, fiecare se întreabă însă cine sunt, care este identitatea mea – și aceste probleme au ieșit la iveală chiar și în momentul de criză. Avem de-a face în prezent nu numai cu o criză economică, una foarte importantă, ci și cu o criză identitară și mintală, legată de pandemie, pentru că în majoritatea statelor democratice, statul a avut greutăți pentru a gestiona această criză, nu avusese niciun fel de experiență cu așa ceva înainte și, în multe țări, chiar și în Austria, o treime a populației a dezvoltat emoții extrem de negative față de stat și de autorități. Chiar și țări în care încrederea în autoritățile și instituțiile de stat era deja, înainte, destul de scăzută, acum trăiesc o fază foarte dificilă, pentru că la baza unei democrații stă întotdeauna încrederea. Încrederea în celălalt, adică între cetățeni, și, bineînțeles, încrederea cetățenilor în instituțiile lor. Iar acesta e un element extrem de important pentru a înțelege criza identitară și aceste emoții, care uneori, chiar și aici, în România, au dus până la violențele stârnite de către extremiștii de dreapta, în cazul României, sau de stânga, în alte țări.

Ungaria lui Viktor Orbán sabotează politica de solidaritate a UE. Bulgaria este și ea destul de afectată de simpatii pro-rusești (acolo există partidul Renașterea, de extremă dreaptă, cu un discurs anti-occidental și anti-Ucraina). Vedeți în viitorul apropiat întărirea sau, dimpotrivă, fragilizarea UE?

Din fericire, cunoaștem și aceste planuri ale guvernului rus. Chiar și în cazul Germaniei s-a publicat recent un plan secret pentru făurirea unei alianțe între extrema stângă și extrema dreaptă, pentru că ambele sunt pro-ruse. Cei pentru care democrația și statul de drept înseamnă ceva trebuie pur și simplu să fie foarte transparenți în ceea ce privește influența rusă în fiecare țară. Cum e și cazul României, actorii sunt cunoscuți de multă vreme. Asta mai ales având în vedere alegerile viitoare, care sunt extrem de importante pentru România, pentru că în vreme de război trebuie să ne întrebăm unde stăm noi, mai ales dacă un stat e membru al unei alianțe. Cei care spun: „Bine, trebuie să ieșim“ trebuie să ofere și un răspuns la întrebarea privind ce se va întâmpla după aceea cu România. Adică o Românie neutră într-o zonă geopolitică între NATO și Rusia va fi în stare să supraviețuiască? Și cum, cu ce fel de economie, cu ce fel de armată, cu ce fel de sistem de educație, cu ce fel de libertăți și ce fel de mobilitate? Vor fi toți cetățenii închiși în țară, ca în perioada Ceaușescu? Trebuie pur și simplu să fim mult mai sinceri în dezbaterea politică. Până acum, extremiștii cum sunt partidul AUR și alți actori, chiar și în instituțiile de stat, au promovat de ani mulți un curent anti-occidental, au stârnit ură și emoții negative, dar fără să ofere un program concret. Și chiar și cei care au publicat un program concret – mă refer, de pildă, la partidul AUR –, vă invit pe toți să citiți acest program, care este gol, sunt fraze goale, fără sens. Cu așa ceva nu se poate îmbunătăți nivelul de trai. Chiar aseară mă uitam la un post TV românesc și am fost impresionat de nivelul de ură. Erau acolo un limbaj, un vocabular de ură, pur și simplu, un apel la emoții negative, dar fără niciun cuprins. Nu era o critică calificată – pentru că fiecare cetățean are dreptul să-și critice un guvernant cu argumente – nu, erau doar emoții, și cu aceste emoții lucrează extremiștii de dreapta. A fost glorificată în această emisiune mai ales doamna Șoșoacă, cea care de ani de zile promovează acest tip de discurs pe emoții, fără să ofere ceva în schimb, fără un program care să fie mai bun decât programul celor care sunt în momentul de față la cârma țării. Așadar, ca să rezum această mică prelegere, o democrație are nevoie de o dezbatere concretă, de programe concrete și, din păcate, în mai multe țări, acești politicieni, reprezentanții partidelor tradiționale, ocolesc tocmai aceste dezbateri necesare. Cetățenii au dreptul să știe ce se va întâmpla, adică nu numai cine va fi nominalizat drept candidat pentru președinție, ci și care este programul lui sau al ei.

Cunoașterea propriei identități, o provocare

Da, categoric. Și nu suntem informați, de fapt, pe limba cetățenilor, multe sunt redate într-un limbaj de lemn pe care cetățeanul de rând îl înțelege cu greutate și atunci manipularea e cu atât mai simplă.

Din păcate, și manipularea este o limbă de foc.

În siajul crizelor din ultimii ani – de la pandemia care a generat neîncredere în autorități și în sistemul de sănătate, până la război –, este exagerat să afirmăm că manipularea știrilor (și nu doar a știrilor, ci și manipularea culturală și socială, prin platformele de socializare online, atât prin text, cât și prin fotografii sau filme) va duce, în cele din urmă, la manipularea istoriei?

Da, bineînțeles, asta a început de ani de zile, nu numai Rusia face asta, ci și alte puteri, ca Turcia și China. Din păcate, istoria este folosită acum pentru scopuri politice. S-a încercat uneori, chiar cu succes, să se manipuleze probleme identitare în mai multe state, chiar și în state membre ale Uniunii Europene, pentru că au fost identificate foarte bine vulnerabilitățile respective.