ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, a acordat un interviu AGERPRES în care vorbește despre transformările care au avut loc la nivelul Mitropoliei Olteniei în cei nouă ani de când a fost instalat în scaunul mitropolitan, despre provocările și problemele cu care se confruntă Biserica în prezent, cum ar fi dezbaterea privind impozitarea, acuzațiile de corupție sau imoralitate la adresa unor reprezentanți, dar și despre modul în care ar trebui transmis mesajul acesteia.

Mitropolitul Olteniei a vorbit în interviu și despre nevoia de ''curățenie'' în viața internă a Bisericii, pentru a avea "o voce puternică și curată" care să transmită mesajul Evangheliilor printr-o "comunicare cu adevărat pozitivă".

"Ceea ce spun eu acum este o dorință, dar trebuie să fie și un fapt. Cum spun unii: iadul este pardosit cu bune intenții, dar trebuie făcut ceva, pentru că societatea are nevoie de o curățire morală și e bine ca oamenii care nu pot să se abțină de la anumite lucruri să treacă pe planul al doilea, pentru că așa este și la război: cei răniți sunt scoși din câmpul de luptă, nu îi ții pe câmpul de luptă, ci sunt duși în spatele frontului", subliniază ÎPS Irineu.

Întrebat despre recentele cazuri de imoralitate la unii preoți, mitropolitul Olteniei afirmă că este convins că în întrunirile ulterioare de la nivelul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) se vor lua măsurile necesare pentru îndepărtarea acestor persoane, dar și pentru prezentarea publică a scuzelor de rigoare.

Referitor la impozitarea veniturilor Bisericii, ÎPS Irineu consideră că aceia care lansează astfel de teme în dezbaterea publică nu sunt economiști și finanțiști adevărați și că ideea de impozitare a ''nimicului'', a lumânărilor vândute de biserici, "este o tendință înșelătoare, fățarnică și ipocrită".

AGERPRES: Înaltpreasfinția voastră, luna aceasta se împlinesc nouă ani de când sunteți în fruntea Mitropoliei Olteniei. Care sunt principalele transformări care au avut loc, în această perioadă, la nivelul bisericii din această zonă a țării?
ÎPS Irineu: Aș începe prin a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru această binecuvântare și această chemare sfântă care mi-a fost adresată, de a sluji Oltenia, regiunea în care m-am născut și am crescut, locul unde m-am format și ca monah, și ca elev seminarist, și ca student teolog și după aceea ca profesor și, iată acum, și în această slujire ca mitropolit. În primul rând, mulțumesc lui Dumnezeu și mulțumesc sfinților din Oltenia, mulțumesc tuturor celor care au avut încredere să-mi confere această posibilitate de a sluji în Biserica lui Dumnezeu, pentru că și aceasta este o mare taină, o invitație a lui Dumnezeu de a sluji: ''vino și urmează-mi'', cum se spune în Sfânta Scriptură. Și iată că așa cum Samuel profetul, răspunsul lui a fost: ''Iată, Doamne, robul tău ascultă'', așa am răspuns și eu: să ascult de înțelepciunea lui Dumnezeu, să ascult de cuvântul lui Dumnezeu, să îi ascult pe oameni care sunt după chipul lui Dumnezeu. Apoi să pot să comunic cu ei prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie, prin scris, prin predică și prin prezența mea în mijlocul lor, pentru că Dumnezeu vrea ca noi toți să stăm într-o comuniune, să stăm într-o comunicare unii cu alții.

Numai prin aceste lucruri ne evidențiem ca persoane, ca oameni înzestrați de Dumnezeu cu înțelepciune și pricepere, dar, în același timp, și ca ființe sociale, pentru că societatea nu este reală dacă nu are membri, dacă nu are persoane, iar Biserica nu este reală dacă nu are credincioși, iar credincioșii împreună cu preoții și episcopii laolaltă formează poporul lui Dumnezeu. Așadar, în această perioadă de timp am încercat, atât cât este cu putință unui om, să realizez aceste deziderate ale comunității, ale Bisericii și împlinirile au fost, într-o oarecare măsură mulțumitoare, pentru că în toate domeniile am împlinit câte ceva: că este vorba de zidiri de biserici, că este vorba de pictări de biserici, de restaurări de biserici, de monumente istorice, că este vorba de școli, de locuri de asistență socială, medicală, pedagogică, de mănăstiri, de parohii, toate acestea formează un spectru larg de aplicare și de interes pentru viața noastră de zi cu zi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aș spune că din toate acestea am împlinit câte ceva și ne bucurăm în mare parte de acestea realizări, întrucât și partea care a mai rămas de făcut ne trage spre o reflecție mai adâncă. Deci mai sunt și alte lucruri de făcut, și alte probleme de rezolvat, administrative, pedagogice, sociale. Viața bisericească este o viață amplă, nu se poate mărgini niciodată la ceva anume, ci trebuie să cuprindă un tot, fără acest tot nu putem niciodată să fim bucuroși și mulțumiți, întrucât dacă am lăsat o parte, acea parte suferă și nu putem nedreptăți ceva, motiv pentru care ne sârguim cu toții, și preoți, și credincioși, și călugări și călugărițe ca să realizăm această plinătate a trupului tainic al Mântuitorului Hristos.

AGERPRES: Care au fost direcțiile în care ați acționat cu precădere?
ÎPS Irineu: Direcțiile în care am activat în această Sfântă Arhiepiscopie sunt cunoscute: la direcțiile sociale în mod deosebit, pentru că societatea are laturile ei și problemele ei. În speță vorbim despre săraci, despre cei care sunt dezavantajați de viața socială, de cei care sunt în necazuri, în nevoi, bolnavii, bătrânii, copii, tineri, femei și bărbați, toți aceștia au problemele lor. Fiecare persoană are problemele ei și nu poți spune niciodată că sunt doar unii care au probleme. Pe aceștia trebuie Biserica să îi ajute și mai ales eu, în calitatea mea de Arhiepiscop și Mitropolit al Olteniei, să mă aplec cu toată atenția la fiecare în parte. Este adevărat că pe toate problemele nu le primesc eu, pentru că ar fi imposibil să le contabilizeze și să-mi fie aduse la cunoștință. Dar sunt preoții noștri pe care vrem să-i avem ca sfetnici de mare valoare în societate și ca purtători ai mesajului nostru, pentru că de multe ori mesajul este acela care ne împiedică să arătăm ceea ce suntem.

Dacă cineva vorbește despre viața Bisericii în necunoștință de cauză, iar din păcate acest lucru se vede foarte adesea, atunci nu putem să avem o comunicare cu adevărat pozitivă. De aceea comunicatorul trebuie să fie un om care prezintă adevărul așa cum el a fost transmis. În al doilea rând, cel care comunică el însuși trebuie să se facă un purtător al mesajului de onoare și de cinste. Așa este configurată imaginea ierarhului, imaginea preotului și imaginea călugărului sau a călugăriței și, în general, imaginea oricărui credincios în viața noastră. De bună seamă că latura învățătorească nu a fost uitată. Ne-am silit ca Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova să aibă candidați de seamă și să-i pregătim în așa fel încât să meargă în parohii sau în școli și să ducă mesajul Evangheliei Mântuitorului Isus Hristos și iubirea de care noi trebuie să dăm dovadă și pe care trebuie să o arătăm că este în cinste și în mare valoare. Apoi în fiecare școală unde avem profesori de religie, au fost depuse eforturi să fie păstrat în continuare focul sacru al învățăturii, de a-i coaliza pe toți profesorii pentru acest ideal: de a-i învăța pe copii să devină oameni de seamă în Biserica noastră și în țara noastră. Suntem formatori de opinie și în același timp formatori de credincioși, pentru că ei așteaptă de la noi, așa cum plantele așteaptă de la grădinar, ajutor pentru a crește și a rodi.

Evident că trebuie să cunoaștem întotdeauna și tehnicile adverse care vin din toate părțile: este o mișcare sociologică de idei, vin multe idei din altă parte însă nu sunt întotdeauna aplicabile la viața noastră și mai ales la Biserica noastră. Noi avem ethosul nostru românesc pe care nu îl putem abandona, întrucât crește din însăși existența noastră. Am putea spune că ceea ce noi realizăm în țara noastră este total diferit de ceea ce se poate realiza în străinătate, pentru că nu toate plantele cresc pe același pământ: o plantă din nord nu poate fi cultivată la Ecuator, pentru că moare, sau invers. Așadar ne gândim foarte serios la această formare, la profesori, la cadrele universitare pe care noi întotdeauna le-am ținut aproape de sufletul nostru și dorim ca toți aceștia să fie elementul esențial de creștere a unei societăți. Societatea este așa cum ne-o facem, uneori este conștientă, alteori mai puțin conștientă, însă contează ca noi să îi dăm sens, dar nu printr-o perspectivă filozofică personală, ci prin Evanghelia Mântuitorului Hristos. Dacă Evanghelia Mântuitorului Hristos, dacă propovăduirea sfinților apostoli au transformat lumea, cu atât mai mult noi astăzi suntem chemați ca să reactivăm această Evanghelie și s-o transmitem așa cum sfinții apostoli au făcut-o în vremea lor. Să nu credem că sfinții apostoli au întâmpinat numai petale de trandafiri. Dimpotrivă. Și eu au fost nevoiți să lupte între lumea secularizată, dar au avut credință nestrămutată, au avut dragoste nețărmurită față de oameni și pentru aceasta au biruit. Aceleași unelte pe care ei le-au folosit atunci trebuie să le folosim și noi astăzi și să ne pese de cel de lângă noi. Adică nu ne este indiferent că lângă mine este cineva care suferă și care nu este hrănit cu adevărata hrană duhovnicească a Bisericii noastre. De aceea Biserica trebuie să alerge după credincios, nu trebuie să îl aștepte pe credincios, pentru că uneori credinciosul este cu gândirea, cu trăirea lui, mai rebel. Cu atât mai mult că trebuie să facem o curățenie și în viața noastră, a Bisericii, pentru că este important ca mesajul să fie transmis prin voce puternică și curată. Așadar gândesc că în cei nouă ani de zile ne-am străduit cu tot ceea ce am putut. Sunt multe lucruri pe care nu le-am făcut, pe care nu le-am realizat, poate pe unele nu le-am făcut așa cum trebuia și pe acestea le simțim ca pe o nemulțumire, ca pe o neîmplinire, dar îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca ceea ce noi nu am făcut El să împlinească. E o vorbă la Sfântul Apostol Pavel: înaintașii noștri au fost aceia care au semănat, noi am udat, iar Dumnezeu face să crească. Și îi rugăm pe toți cei care sunt în această comunitate să participe la această lucrare nu neapărat ca observatori critici și rigizi din exterior, ci ca participanți activi. E bună critica, dar trebuie să avem și râvna de a critica constructiv. Așa cred eu că am putea lucra mai departe.

AGERPRES: Care credeți că sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă BOR în acest moment?
ÎPS Irineu: Nu mă gândesc atât de mult la provocare în sensul de a scoate pe cineva din tiparul lui pentru a-l determina să facă ceva. Evident că societatea are niște valori după care judecă activitatea unui segment, al unei entități. Bineînțeles că și Biserica în ansamblul ei este formată din credincioși, ierarhi, preoți etc. și fiecare din aceste categorii are probleme de rezolvat. Gândesc că în primul rând trebuie să fim conștienți de neputințele, de slăbiciunile, dar și de valorile noastre. Uneori avem impresia că nimeni nu ne știe, că putem săvârși anumite lucruri fără să ne vadă cineva sau că ne putem ascunde suficient de bine pentru a nu putea depista cel de lângă noi că suntem într-un anumit fel.

Cred că în primul rând trebuie să ne facem curățenie în propria noastră persoană și să avem suficientă maturitate ca să recunoaștem atunci când greșim. Societatea, oamenii, pentru că fără oameni societatea este o noțiune abstractă, așteaptă de la noi să fim exact cum învățăm, exact cum predicăm și cum ar trebui să fim. În cazul în care slăbiciunile noastre depășesc limitele accesibile, trebuie să fim conștienți și, așa cum spune poetul, "dacă mâna slabă sceptrul ți-o apasă, altuia mai harnic locul tău îl lasă". E foarte important acest lucru. În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că și noi, ca și alții, trebuie ca atunci când s-a săvârșit ceva nelalocul lui să fim obiectivi sau să fim destul de smeriți și de modești și să spunem: 'iată am greșit, îmi pare rău, mă refac', dar nu este suficient numai să cerem iertare de pe buze, ci din inimă și să nu mai repetăm, pentru că repetarea răului este diabolic. Este adevărat că în general oamenii se smintesc pentru anumite lucruri. Eu aș îndrăzni să spun că nu e bine ca întotdeauna să luăm partea drept întreg. Sunt diferite probleme, pentru că pădure fără uscătură nici nu există și dacă este să luăm cuvintele Sfântului Apostol Pavel, "ia aminte la tine însuți, să nu greșești tu", pentru că dacă luăm numai faptele unuia drept principii de viață, atunci nu ajungem să atingem ținta existenței noastre care este mântuirea sufletului nostru. Trebuie să ne corectăm foarte serios greșelile și să nu lăsăm ca acești mai mici frați ai noștri să se smintească, pentru că Mântuitorul zice că "cel care va sminti pe acești mai mici ai mei, mai bine i-ar fi lui să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în adânc". E foarte periculoasă sminteala, greu se mai poate repara omul, este o rană pe care credinciosul o primește și vrăjmașul o amplifică. Și de aici orice rană care durează mai mult se transformă în cancer. Așadar trebuie scos acest cancer din viața noastră și cât este posibil să nu îl mai repetăm, să îl ascundem și apoi să îl activăm iar. Ceea ce spun eu acum este o dorință, dar trebuie să fie și un fapt. Cum spun unii: iadul este pardosit cu bune intenții, dar trebuie făcut ceva, pentru că societatea are nevoie de o curățire morală și e bine ca oamenii care nu pot să se abțină de la anumite lucruri să treacă pe planul al doilea, pentru că așa este și la război: cei răniți sunt scoși din câmpul de luptă, nu îi ții pe câmpul de luptă, ci sunt duși în spatele frontului. Eu sunt adeptul unei experiențe de acest tip: în război sunt oameni răniți, oameni decorați, sunt sfinți ș.a.m.d.

AGERPRES: În ultima perioadă, un subiect dezbătut din nou este cel al impozitării averii Bisericii. Care este opinia dumneavoastră în acest sens?
ÎPS Irineu: Aș vrea să fiu foarte clar și concis: Biserica nu are avere. Aș vrea să fiu foarte clar și să prezint aceste lucruri precis: nu avem nici pământuri, nu avem nici construcții. Că aceste lucrări sunt câteva, că o să-mi spună cineva: 'dar pământul Bisericii?' Da, dar este al parohiei, nu al Bisericii, să facem deosebire între Biserică și parohie, comunitate. Comunitatea respectivă are de întreținut acolo biserica, are de întreținut cimitirul, are de întreținut preotul, are de întreținut cântărețul, are de întreținut îngrijitorul și multe, și multe alte lucruri. Dacă ar fi, să zicem, la ora actuală să impoziteze ceva din aceste lucruri, nu ar face decât să aducă încă o apăsare pe viața amărâtei parohii. Noi nu vedem la ora actuală ce anume impozitează din biserică? Că să impozităm biserica? Despre ce biserică vorbim, că biserica fără credincioși e noțiune abstractă?! Am mai discutat odată despre acest lucru și aprofundăm și acum: biserica mea este parohia. După aceea, dacă vorbim despre protopopiat, protopopiatul nu are credincioși. Dacă vorbim despre arhiepiscopie, arhiepiscopia în sine nu are un număr de credincioși, ci are o mulțime de parohii și o mulțime de credincioși. Deci, iată cum sunt componentele acestea ale bisericii respective. Eu, dacă la ora actuală, să zicem că-mi impozitezi ceea ce este al credincioșilor, acești credincioși trebuie ei să plătească impozitul respectiv, pentru că biserica în sine sau, mai bine zis, parohia în sine nu poate să-și agonisească niște valori din alte surse, decât de la credincioși. Este o falsă idee să zici că impozitezi biserica despre care zice-se că este bogată, dar de fapt îi impozitezi pe credincioși: credincioșii mei trebuie să plătească. De unde să plătească, când să plătească impozitele acestea? Păi statul român vrea să spună că, dacă ar fi să zicem (că nu cred eu că ajunge până aici), vrea să-și echilibreze balanța economică cu aceste impozite, se înșeală, pentru că impozitul respectiv vine de la credincioșii respectivi. Cu cât vrei să îi scoți din starea lor de sărăcie și să plătească aceste impozite, cu atât ei devin mai săraci. Este o tendință înșelătoare, fățarnică și ipocrită a unora care gândesc că impozitând Biserica vor face avere statului român și vor plăti ceea ce ei sunt incapabili să plătească.

Nu aici este soluția. Trebuie dezvoltată baza materială. Dacă credinciosul acela de la sat nu poate să-și vândă produsul lui, pentru că nu are nici unde să-l vândă și îl înșeală orice om, eu nu pot să dezvolt o bază materială în care să absorb această energie care este produsul de la sat, să-l absorb și să-l vând pe piață, pentru că nu am acest lucru. Pe mine mă impozitează, pentru că eu am o bucată de pământ. Păi dacă am o bucată de pământ, nu este nicio problemă, pot să plătesc impozit pentru bucata aceea de pământ, dar ea nu aduce suficienți bani cu care să plătesc toate dările de acolo. Ce vrem să facem? Și, totuși, ar trebui să existe o discuție foarte serioasă. Și am mai discutat și cu diverși oameni care lucrează în finanțe: ''fraților, ce vreți să impozitați de aici?'' La arhiepiscopie nu sunt decât niște lumânări, care fac parte dintr-un protocol: acele lumânări pe care le vinzi acolo. Dar acea lumânare hrănește o mulțime de persoane: în primul rând parohia respectivă, în al doilea rând toate nevoile, în al treilea rând, organizația aceasta protopopească, în al patrulea rând, arhiepiscopia, că trebuie să ai un for de coordonare și după aceea să plătești și materia finită. Deci, acestea sunt sursele. Nici nu m-ar deranja faptul acesta al impozitării pentru că, oricum, plătesc impozit: eu nu mai pot să recuperez TVA-ul, că eu nu am dreptul să recuperez TVA-ul. Este o înșelăciune ce face cineva care spune ''impozitez''. Dar dă-mi TVA—ul, pentru că eu cumpăr parafina aceea, cumpăr ceară ș.a.m.d. Deci, TVA — ul meu este deja blocat în acest produs acolo. Este ca și cum aș fi un cumpărător, mă duc și cumpăr din piață, eu plătesc și TVA-ul respectiv, dar eu nu mai pot deduce TVA-ul respectiv. Ei bine, aici este o problemă pe care noi trebuie să o știm și s-o gândim în sensul acesta. Da, domne, eu sunt de acord, plătesc TVA-ul, dar TVA-ul plus impozitul respectiv tot acolo ajung.

Și, în același timp, întrebarea se pune: impozitez Mănăstirea Tismana, da? Mănăstirea Tismana este obiectiv strategic și obiectiv de importanță națională. Ce să impozitezi la Tismana: intrarea în biserică, restaurarea bisericii? Spun ei că ne dau bani. Dar dau bani Bisericii? Dau bani acestui popor român, acestor vestigii pe care noi le apărăm. Dacă noi nu am mai fi atât de preocupați, personal spun acest lucru, dacă eu nu aș mai fi atât de stăruitor în a restaura o mănăstire, cine s-ar mai ocupa de aceste lucrări? Și dacă ar fi să zicem ''domn'e, îl plătesc pe mitropolitul cutare, pentru că se ocupă pentru așa ceva'', nu ar putea să mă plătească, pentru că pe mine nu mă plătește ca muncitor de opt ore, ci eu fac lucrarea aceasta zi și noapte. În același timp, eu fac lucrarea aceasta ca să îndemn poporul acesta la o viață conștientă, la o viață care să meargă după rânduiala lui Dumnezeu și să iubească țara aceasta. Deci, biserica ca instituție se pliază și se integrează, se topește în viața credincioșilor. Așa că nu știm ce să facem acum să strângem bani, ca să dăm în dreapta și în stânga...însă nu aici. Strategia de a strânge bani nu este de a face din impozitele acestea... Deci, sunt foarte nelalocul lor aceste lucruri și cred că și din partea noastră ar trebui mai multă deschidere și dialog, să stai de vorbă 'vă rog să veniți aici, domnul finanțist, să discutăm practic'. Eu plătesc impozit pentru salarii, îmi dau o indemnizație de acolo, de la Secretariatul pentru Culte, pentru acești preoți de 40% — 60%. Eu ca să plătesc acești 60%, trebuie să plătesc pentru tot salariul, deci trebuie să mai vin de acasă cu bani în contextul în care spun să-ți completezi salariul din banii care-i strângi la parohie. Despre ce bani vorbim? Despre 5 lei sau cât dă credinciosul la parastas, iar când se mai întâmplă câte unul, că se întâmplă și la noi probleme, că ăla cere mai mult decât este, atunci scandalul este mai mare decât banul respectiv. Cred că suntem niște oameni care ne ciugulim din mână ca și vrăbiuța din bucățica de pâine. Nu așa se face economie. Cel care gândește așa nu este economist. Cu părere de rău despre cel care a lansat această idee, dar acela nu este economist. Cred că ar trebui să înceapă să facă liceul economic. Un economist se gândește la lucruri macro, nu la lucruri de nimic: ''hai să impozităm nu știu ce''. Mai era unul, căruia nu-i mai dau numele, care voia să strângă bani de la lăutari. Să fim serioși. Nu asta este economia. Nu vreau să detaliez aceste lucruri, pentru că nu sunt economist, dar vreau să spun că a impozita nimicul acela nu este chestie nouă.

AGERPRES: În ultima perioadă au fost prezentate opiniei publice mai multe presupuse cazuri de corupție care îi vizează pe unii prelați. Cum este afectată imaginea Bisericii și cum credeți că ar trebui procedat pentru a fi reparate aceste probleme de imagine și de încredere?
ÎPS Irineu: În mod sigur vorbim de o sminteală. Aceste lucruri sunt de nedorit, nu aduc nicio mulțumire nici pentru credincioși, nici pentru noi, pentru nimeni. Sperăm ca bunul Dumnezeu să ne dea înțelepciunea suficientă să o rezolvăm, atât societatea cât și noi, clerul, să realizăm un mod de a trăi așa cum ne învață Mântuitorul Hristos și cum părinții noștri ne-au spus în mod sincer, corect, cinstit și smerit, pentru că de multe ori facem aceste mari greșeli din cauza pasiunilor, mândriei, slabei deșărtăciuni, incapacității de a înțelege cuvântul Mântuitorului și de a-l trece în viața noastră personală.

AGERPRES: O altă problemă de imagine a Bisericii este generată de prezentarea unor cazuri de imoralitate în rândul unor reprezentanți și vorbeați că în război răniții sunt scoși în spatele frontului. Nu ar trebui ca persoanele care au astfel de probleme să se dea la o parte, precum acei răniți?
ÎPS Irineu: Nu numai să se dea la o parte, dar este datoria noastră să cărăm răniții pe targă. Este foarte important. Cred că în întrunirile noastre ulterioare vom lua măsurile necesare să reglementăm aceste lucruri și cu scuzele de rigoare, adică trebuie să spunem: ''iertați-ne, fraților, că uite și la noi se mai întâmplă așa ceva''.

AGERPRES: Credeți că este vreo legătură între apariția acestor cazuri și demersul BOR, împreună cu Coaliția pentru Familie, de a strânge și depune cele trei milioane de semnături pentru modificarea articolului din Constituție referitor la definirea familiei?
ÎPS Irineu: Nu cred...este adevărat că se poate vorbi despre o contraofensivă, să zicem așa, dar atâta timp cât sunt probe pentru asemenea acte de imoralitate nu cred că trebuie să le luăm în calcul și să zicem: ''uite, ne-au lovit pentru că...'', pentru că aceste fapte nu s-au produs ieri. Că sunt scoase la momentul acesta...orice adversar folosește metodele pe care le consideră cele mai eficiente pentru a te lovi. Noi ne rugăm la Dumnezeu să ne dea înțelepciune pentru că noi nu apărăm familia de dragul familiei, ci apărăm familia pentru că este un nucleu de bază creat de Dumnezeu...Dacă și respectivul care vrea altceva decât familie este conștient de faptul că și el a ieșit dintr-o familie și nu poate spune că s-a născut din alte alcătuiri, alte reacții chimice decât din familie, cred că ar trebui discutat cu fiecare factor în parte și consider că dialogul este cel mai eficient. În clipa în care ne poziționăm pe câmpuri de luptă diferite, nu o să ajungem niciodată la o înțelegere pentru că adversarul va specula ceea ce eu am mai slab, noi vom spune ceea ce el are mai slab și uite așa ne vom bate ca chiorii în această luptă. Toată lumea trebuie să știe că familia este dată de Dumnezeu și că în familie ne naștem. Dacă nu există familie, nu suntem, nu existăm, nu avem ce face. Ce să punem în locul familiei, ca să dăinuiască neamul omenesc? Ce putem pune în locul școlii ca să putem fi învățați? Ce putem pune în locul Bisericii, ca să fim oameni credincioși? Nu putem pune nimic. Adică orice schimbare din acest sistem duce la blocarea sistemului ori la moarte.

AGERPRES: În ultimii ani v-ați implicat într-o serie de proiecte de ordin filantropic, ultimul de acest fel a fost în urmă cu câteva săptămâni când Arhiepiscopia Craiovei a donat Spitalului Filantropia un aparat de ultimă generație pentru dezghețare plasmă și încălzire pungi sânge, în contextul în care în luna februarie a.c. aici au decedat două persoane în urma unor transfuzii. Care sunt următoarele proiecte în acest sens?
ÎPS Irineu: Prin consilierul nostru social începem să identificăm problemele care sunt în aceste instituții, în școli, ne pare foarte rău de unele spitale care s-au închis, de unele școli care se închid. Însă în ceea ce privește aceste unități viabile, noi ne canalizăm și vrem să răspundem pozitiv tuturor cerințelor lor. Noi am încercat să creăm o unitate de medici în jurul nostru, să adunăm și preoții și medicii la un loc și unde sunt probleme și instituțiile care sunt abilitate să gestioneze aceste probleme nu pot face față, vom face noi. Ne străduim. Dar să știți că nu luăm dintr-o comoară sau dintr-un tezaur. Tezaurul și comoara noastră sunt credincioșii. Deci noi îi îndemnăm pe credincioși să vină să ne sprijine și parohiile din oraș s-au sensibilizat ca să strângă acești bani. Unul dintre aspectele care ne-a bucurat foarte mult la aceste lucrări ale noastre a fost bucuria oamenilor de a primi aceste lucruri și interesul pe care l-au avut atunci când noi am pornit în acest demers, ceea ce înseamnă că este un lucru binecuvântat de Dumnezeu și de folos și pentru doctori și pentru pacienți. Și vom face mai multe.

AGERPRES / (A — autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)