INTERVIU Konieczny (FP): Piața de capital românească este prea mică pentru dimensiunea țării și a Fondului Proprietatea
Piața de capital românească este prea mică pentru dimensiunea țării și mult prea mică pentru dimensiunea Fondului Proprietatea, iar Guvernul trebuie să se implice în dezvoltarea acesteia, susține Greg Konieczny, vicepreședinte executiv Templeton Emerging Markets Group și manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, într-un interviu acordat AGERPRES.
"Am repetat adesea în ultimii 6 ani că este rolul Guvernului să creeze piața și nu este vorba doar despre beneficiul pentru investitorii străini, locali și instituționali, precum fondurile de pensii, ci și pentru a ajuta mediul de afaceri local, care va avea opțiunea să păstreze controlul și să strângă capitalul de care are nevoie", a spus Konieczny.
Acesta a mai vorbit în interviu despre listarea Hidroelectrica pe bursă, vânzarea acțiunilor deținute la OMV Petrom, dar și despre posibile vânzări la subsidiarele Electrica. Nu în ultimul rând, Greg Konieczny a oferit detalii despre litigiile aflate pe rolul instanțelor și despre contractele de achiziție de certificate verzi.
AGERPRES: Cum caracterizați piața românească de capital? Considerați că este una plictisitoare?
Greg Konieczny: Piața românească cu siguranță nu reflectă mărimea țării, iar economia este dominată de două bănci și un număr de companii controlate de stat din domeniul energetic, cu excepția Petrom, desigur. Nu oferă foarte multe oportunități pentru investitori să construiască portofolii românești și să diversifice în diferite sectoare. Deci, pe de o parte, piața trebuie să crească mult mai mare pentru a ține capitalul local românesc în țară și să joace rolul pe care piața îl are, și anume de a aloca capital, să ajute cumpărătorii, vânzătorii și companiile să obțină capital, iar investitorii să facă bani. Acum piața de capital românească este prea mică pentru dimensiunea țării și mult prea mică pentru dimensiunea fondului.
AGERPRES: Mă uit la Polonia și văd că este o piață mult mai mare, de ce România nu este așa?
Greg Konieczny: Am început pe piața poloneză cu peste 20 de ani în urmă. Ce s-a întâmplat în Polonia este că piața a fost creată de Guvernul polonez. Ei au fost singurii care, timp de mai mulți ani, și-au asumat și au realizat cu succes listarea pe piața de capital a companiilor controlate de stat, iar când piața a crescut suficient, evaluările companiilor listate s-au îmbunătățit, iar Polonia a fost promovată la statutul de piață emergentă. Aceste evaluări mai mari au atras, de asemenea, interesul proprietarilor de afaceri private din Polonia, care s-au orientat către piața de capital pentru a strânge capitalul de care aveau nevoie pentru a-și dezvolta afacerile. Din acest motiv, am repetat adesea în ultimii 6 ani, că este rolul Guvernului să creeze piața și nu este vorba doar despre beneficiul pentru investitorii străini, locali și instituționali, precum fondurile de pensii, ci și pentru a ajuta mediul de afaceri local, care va avea opțiunea să păstreze controlul și să strângă capitalul de care are nevoie. Altfel, singura opțiune pe care companiile locale o vor avea vor fi băncile și dacă nu pot obține o finanțare de la bănci, vor trebui să vândă întregul business, altfel investitorii nu vor continua să investească în aceste companii private nelistate. Așa funcționează lucrurile, nu este un secret, iar noi doar încercăm să explicăm tuturor părților interesate, în special Guvernului, Parlamentului și partidelor politice. Văd o șansă mare pentru economia românească să crească, dar trebuie să existe un angajament.
AGERPRES: Dacă România va deveni o piață emergentă, credeți că se va simți imediat interesul investitorilor?
Greg Konieczny: Cu siguranță va ajuta, dar totuși, teoretic, dacă oferta publică inițială a Hidroelectrica va fi un succes, piața românească ar putea să îndeplinească acest criteriu stabilit de MSCI, principalul indice al piețelor emergente. Ar putea să nu fie de ajuns, pentru că indexul României ca piață emergentă va fi atât de mic încât investitorii o pot evita. Este important să existe un șir de IPO-uri (ofertă publică inițială n.r.), care să genereze sau să mențină interesul investitorilor. Un investitor într-o piață emergentă poate alege dintre China, Brazilia, Thailanda, Ungaria și altele, deci țara trebuie să mențină angajamentele pentru ca investitorii să vină aici și să rămână. Aceasta este o provocare.
AGERPRES: În contextul Brexit-ului, considerați oportună listarea Hidroelectrica la bursa din Londra?
Greg Konieczny: Am avut recent plasamentul la Petrom, listarea certificatelor de depozit globale. Bursa de capital londoneză încă rămâne bursa principală din Europa. Piața financiară în Marea Britanie este, de asemenea, o parte importantă din economie. Din punctul de vedere al nostru oricare va fi deznodământul, cu Brexit sau nu, Guvernul Marii Britanii nu va face nimic "să rănească" această industrie, această industrie financiară care este acolo. Este ceva ce nu își pot permite să facă.
AGERPRES: Sunteți mulțumiți de prețul cu care ați vândut cele 6,4% din acțiunile OMV Petrom?
Greg Konieczny: Noi credem că momentul a fost bun, deși am vrut să o facem acum doi ani și jumătate, dar din anumite motive a durat prea mult timp. Credem că și condițiile pieței când am făcut această tranzacție au fost încurajatoare, iar în final piața este cea care stabilește prețul. Analizând argumentele pro și contra, am considerat că are sens să continuăm cu această tranzacție la prețul oferit de investitori. Am păstrat două treimi din participația la Petrom și credem că beneficiul din aprecierea valorii acestei participații va fi semnificativ.
AGERPRES: Intenționați să vindeți mai mult din participația la OMV Petrom în următoarea perioadă?
Greg Konieczny: Nu putem vinde în următorul an. Ne-am luat un angajament în acest sens. De asemenea, avem și alte limitări: trebuie ca peste 20% din active să fie în acțiuni listate. Acum noi suntem cu puțin peste 20%.
AGERPRES: Dar în ceea ce privește subsidiarele Electrica? Vă gândiți să vindeți curând din acțiuni?
Greg Konieczny: Avem în jur de 22%. Ne uităm, intențiile noastre nu s-au schimbat. Suntem mulțumiți că după 10 luni Electrica are în sfârșit un CEO și credem că se deschid din nou ușile pentru a încerca să ajungem la o înțelegere. Fiind vorba de tranzacții private, este foarte greu să vorbim de un orizont de timp. Depinde de ambele părți, care trebuie să lucreze împreună.
AGERPRES: Ce ne puteți spune despre litigiile pe care le aveți pe rolul instanțelor din România?
Greg Konieczny: Avem multe litigii începute de noi împotriva unor autorități, consilii de administrație, manageri din diverse companii. Ca exemple, avem împotriva board-ului anterior al Hidroelectrica, care a avut niște contracte contestate și de Comisia Europeană, deoarece Hidroelectrica a cumpărat electricitate la un preț foarte mare. Peste această decizie a CE am început un litigiu împotriva membrilor din board. De asemenea, am contestat unele decizii ale Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) cu privire la tarife, schimbări de metodologie. Și la Complexul Energic Oltenia avem nu număr destul de mare de litigii, dar și la alte companii.
AGERPRES: Au existat mai multe declarații referitoare la eventuale probleme din contractul pentru achiziția de certificate verzi încheiat de Electrica Furnizare cu EDP Renewables. În calitate de acționari ai companiei, ce părere aveți despre această tranzacție?
Greg Konieczny: În opinia noastră, având în vedere că certificatele verzi au fost achiziționate de companie la cel mai mic preț posibil, nu considerăm că există o problemă cu prețul și nici că a fost adus vreun prejudiciu companiei. De asemenea, dacă prețul minim reglementat se modifică, înțelegem că Electrica Furnizare va putea modifica prețul stabilit prin acest contract. De asemenea, dacă vor exista schimbări de reglementări care să afecteze acest contract, compania va putea solicita vânzătorului să implementeze aceste modificări. Dacă schema de certificate verzi va fi eliminată, contractul va putea fi reziliat.
În ceea ce privește durata contractului și cantitățile achiziționate, acestea reprezintă obiectul unei decizii care aparține managementului, prin intermediul căreia înțelegem că acesta a încercat să asigure o parte din certificatele și energia necesare pe parcursul unei perioade de timp pentru care au fost transmise deja oferte clienților. Strict din punctul de vedere al acționarilor, nu am putut identifica niciun prejudiciu suferit.
AGERPRES