Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu, care împlineşte duminică 70 de ani, a povestit, într-un interviu pentru AGERPRES, că s-a aflat în mai multe rânduri în poziţia de a fi dat afară din arbitraj din cauza faptului că a luat atitudine faţă de meciurile aranjate pe care era obligat să le oficieze.

Clasat în trei ani pe locurile 2, 9 şi 12 în topul mondial al arbitrilor, Crăciunescu povesteşte cum a fost ameninţat cu puşcăria de un fost angajat al Ministerului de Interne, care conducea destinele fostei "echipe a Securităţii", Victoria Bucureşti.

Considerat unul dintre cei mai valoroşi arbitri pe care i-a avut România, Crăciunescu a avut parte şi de numeroase incidente mai puţin plăcute, când a fost bătut pe terenul de joc de jucători sau oficiali ai echipelor.

Fost jucător de fotbal la Chimia Râmnicu Vâlcea, Crăciunescu are în palmares o Cupă a României, dar şi un meci internaţional, în Cupa Cupelor, cu Glentoran Belfast. El a ţinut să-i transmită mulţumiri fostului preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, care l-a ajutat atât în cariera de fotbalist, cât şi în cea de arbitru.

Întrebat dacă în arbitrajul românesc de azi mai există corupţie, fostul mare arbitru FIFA a spus că sunt greşeli atât de mari, făcute la meciurile anumitor echipe, care îi dau dreptul să se gândească la orice.

Ion Crăciunescu vorbeşte şi despre oraşul său de suflet, Râmnicu Vâlcea, şi despre oamenii care i-au influenţat cariera în arbitraj.

AGERPRES: Când aţi început cariera de arbitru vă gândeaţi că la 70 de ani veţi ajunge vedetă de televiziune?
Ion Crăciunescu: Nu, pentru că eu când am început cariera în arbitraj, meciurile nici nu prea se vedeau pe la televizor. Nu m-am gândit la asta, dar pot spune că mi-a plăcut şi partea asta a vieţii. În toată viaţa mea, nu am făcut ceva care să nu-mi fi plăcut. E un mare noroc pe care ţi-l oferă viaţa, dacă îl ai.

AGERPRES: Mulţi nu ştiu, dar dumneavoastră aveţi un trofeu ca fotbalist în palmares, Cupa României cu Chimia Râmnicu Vâlcea în 1973. De ce aţi abandonat cariera de jucător la 25 de ani?
Ion Crăciunescu: Am câştigat Cupa României cu Chimia Râmnicu Vâlcea şi am jucat şi în cupele europene. Am jucat în Cupa Cupelor cu Glentoran Belfast. Am jucat la Belfast. Am abandonat la 25 de ani pentru că mi-am dat seama că nu mai am mari perspective ca fotbalist. La 18 ani am fost selecţionat în lotul Olteniei, şi se selecţionau unul sau doi din fiecare judeţ. Toată lumea îmi spunea că eram foarte bun, dar trebuie să ai şi noroc. La Craiova era Strâmbeanu cu Ivan, poate cel mai bun cuplu de mijlocaşi din ţară la vremea respectivă şi nu putea să-i scoată nimeni. Apoi am plecat la Vâlcea, am jucat, dar m-am şi accidentat, am avut o smulgere de ligamente şi m-a ţinut mult pe tuşă. Mi-a tras unul una de m-a lăsat mort şi arbitrul nu i-a dat nimic. Şi l-am şi înjurat şi m-am şi lăsat de fotbal. Şi m-am făcut arbitru.

AGERPREES: Chiar voiam să vă întreb, cum se comporta jucătorul Ion Crăciunescu atunci când era dezavantajat de un arbitru?
Ion Crăciunescu: Eram foarte cuminte. Nu am avut niciodată nimic cu arbitrii, chiar nu am avut. E singura dată, a fost primul şi ultimul arbitru pe care l-am înjurat. Dar mai aveam puţin şi muream, am stat fără aer nu ştiu cât timp. Mi-a dat ăla una de nu m-am văzut, şi nu aveam mingea, nu l-a interesat nimic. Şi el zâmbea.

AGEPRES: Ce v-a atras la cariera de arbitru?
Ion Crăciunescu: Eu sunt o persoană care se ţine de cuvânt şi sunt punctual. La mine nu există întârziere. Tot aţi amintit de cariera asta de televiziune, de 27 de ani fac asta, dar nu am întârziat la vreo emisiune niciodată. Şi dacă se întâmplă ceva, anunţ. Deci, cred că aveam ceva înclinaţii, pentru că dacă nu ai înclinaţie în ceva nu poţi să faci mare performanţă. Şi nu am putut să mă rup definitiv de fotbal şi atunci m-am făcut arbitru.

AGERPRES: Aţi ajuns în vârf ca arbitru, cum a fost să conduceţi finala Ligii Campionilor din 1995, dintre Ajax şi Milan?
Ion Crăciunescu: Nu ştiu dacă ăla a fost cel mai înalt punct din cariera mea. Mie mi s-a părut cel mai înalt punct când am arbitrat la Cupa Intercontinentală (Cupa Confederaţiilor, în 1995, n. red.) care se juca atunci. Participa fiecare campioană din fiecare continent, cu un arbitru de pe fiecare continent. Şi eu am fost cu Danemarca, pentru că în 1992 Danemarca câştigase Campionatul European şi cu domnul Johansson am fost desemnaţi să reprezentăm Europa. Aia mi s-a părut cea mai mare performanţă. Unde, dacă nu juca Danemarca în finală, arbitram finala. Aşa, am arbitrat semifinala (finala mică, Mexic - Nigeria, n. red). A fost o competiţie la care au participat doar campioanele de continente.

AGERPRES: Sunteţi inclus alături de Nicolae Rainea şi Ioan Igna între marii arbitri ai României. Vor mai ajunge arbitrii români la acest nivel vreodată?
Ion Crăciunescu: Ca performanţă iată că şi cei de acum au diverse meciuri în Champions League, dar nu ştiu dacă valoarea lor se poate compara cu valoarea celor de care aţi amintit dumneavoastră. Mi se pare că ei au calităţi, dar şcoala de arbitri din România e atât de slabă încât se zgâlţâie din toate încheieturile faţă de şcoala care era în arbitrajul românesc. Aşa s-a reuşit, cu o şcoală în care erau doctorul Ghemigean, era lider George N. Gherghe, am avut nişte oameni de o valoare extraordinară, cu exigenţă, ţinută, tot ce vrei. Oamenii ăştia erau la catedră şi altfel intrai în arbitraj, altfel te duceai în afară. Acum, dacă ne-am cumpărat un grec (n.r. - preşedintele CCA, Kyros Vassaras) cu 8.500 de euro pe lună, avem uşa deschisă pe la competiţiile internaţionale şi în ţară putem să facem ce vrei noi noi. Când greşeai, pe timpul nostru, te trimitea şi la meciuri de juniori. Nu ne suspenda, şi eram ditamai arbitrii FIFA. Sau în judeţ. Vă daţi seama că şi pentru copii era o satisfacţie când te duceai în mijlocul lor şi te mai puneam şi pe tine cu picioarele pe pământ. Te mai aducea la realitate. Deci, repet, şcoala a făcut diferenţa. Eu aş vrea să le mulţumesc, dincolo de persoanele cărora le port recunoştinţă, George N. Gherghe şi doctorul Ghemigean, şi lui Nelu Ciucă şi Stoiculescu, pentru că la şcoala lor am pornit în Vâlcea. Nişte oameni foarte exigenţi. Nu mai trăiesc din păcate, dar vreau să le mulţumesc acolo unde sunt, pentru ceea ce au făcut pentru mine. Şi vreau să-i mulţumesc lui Mitică Dragomir. Nu o să credeţi, dar eu cu el am jucat la tineret la Craiova, la Vâlcea el m-a adus ca fotbalist. Şi pe urmă, el cu gura lui mare cum o are, m-a lansat şi ca arbitru. El se ducea la federaţie şi spunea: 'Băi nene, e un arbitru bun la Vâlcea, unul Crăciunescu, nu-i stă nimeni în faţă. Ce iureş face prin judeţ...' Ştiţi, cum era el, vocal, ca şi acum de altfel, că nu s-a schimbat. Şi pe mine m-a ajutat foarte mult lucrul ăsta.

AGERPRES: Dar aţi rămas legat sufleteşte mai mult de Craiova, sau de Vâlcea?
Ion Crăciunescu: Vreau să vă spun, că eu, chiar dacă am fost născut în Craiova şi trăiesc în Bucureşti acum în mare parte, mă consider un om al oraşului Râmnicu Vâlcea, oraşul care mi-a dat cea mai mare satisfacţie a vieţii mele. Pentru mine oraşul ăsta va fi permanent în inima mea, cel mai important oraş. E oraşul pe care îl iubesc enorm şi pe vâlceni. Am jucat fotbal acolo şi cariera de arbitru tot acolo, nu eram eu Crăciunescu din Vâlcea? Ce, eram din altă parte? Cea mai frumoasă parte a vieţii mele acolo am trăit-o şi eu nu voi uita niciodată asta. Ori de câte ori pot fug din Bucureşti la Vâlcea şi nu umblu niciodată cu maşina. Numai pe jos, să mă văd cu oamenii. Oameni pe care nu-i cunosc, dar ne salutăm pe stradă. De acasă până în centru, în doi kilometri, cu 90 la sută dintre ei ne salutăm. Nici nu ştiţi ce înseamnă asta. Îmi dă o satisfacţie enormă lucrul ăsta. Şi mă bucur că am făcut ceva pentru oraşul ăsta, unde sunt cetăţean de onoare. Dar eu nu cred că este un cadou, cred că îl meritam prin performanţa pe care am realizat-o. Contează enorm şi m-a durut că i-am văzut pe unii exaltaţi în campaniile electorale care spuneau diverse chestii. Dar nu pot să judec Vâlcea după politicieni, Vâlcea rămâne un oraş sfânt pentru mine şi aşa va rămâne în veci. Sunt cetăţean de onoare şi atât, ce, câştig ceva? Cineva a recunoscut meritele mele pentru oraşul Vâlcea. Am fost pe locurile 2, 9 şi 12 în lume, nici asta nu e suficient pentru unii?

AGERPRES: Înainte de Revoluţie, arbitrii erau bătuţi în eşaloanele inferioare, vă amintiţi de câte ori aţi fost agresat pe stadioane?
Ion Crăciunescu: Ooo, acum depinde ce episod vreţi, unul în care am luat doar bătaie, unul în care doar am fost fugărit, am mai multe seriale. Sau unul în care am dat şi eu într-unul. Da, da. Păi erau doi care mă ţineau de mâini şi unul îmi căra pumni şi picioare. Doi jucători mă ţineau de mâini şi unul, care era medic, reţineţi, mă bătea. Şi când am scăpat din mâinile ăstora eram turtit rău de tot, când i-am dat un un picior în pulpă medicului ăla, cu crampoanele nu ştiu cum, i-am spintecat pulpa, era plin de sânge. Era la Divizia C, un meci de cupă parcă era. Am luat bătaie ca hoţii de cai. Şi apoi ce am păţit cu ăla, că voia să mă ducă şi la miliţie, vă daţi seama cum arătam eu, eram vai de capul meu.

AGERPRES: Cu siguranţă aţi oficiat şi blaturi, v-a rămas vreunul în minte în mod special?
Ion Crăciunescu: Mi-au rămas mai multe în minte şi era să-mi şi sfârşesc cariera din cauza blaturilor. Şi asta pentru că am luat atitudine. La unele meciuri am băgat fluierul în buzunar şi nu am mai vrut să fluier nimic şi dacă ei plecau într-o parte, eu plecam în partea cealaltă a terenului. La un meci i-am lăsat şi am dat ture în jurul terenului, în interior, şi la altul am vrut să ies pe pistă să dau ture, pe cuvânt de onoare. Dar bine am făcut că nu am ieşit, pentru că la ăla în care am dat ture pe teren în interior am avut noroc cu George N. Gherghe, că la un curs la Piatra Neamţ, Doamne Dumnezeule, ce mi-a făcut unul dintre membrii comisiei... Şi am plecat plângând de la curs, şi fusesem declarat cel mai bun arbitru, reţineţi. Ce mi-a făcut pentru gestul ăsta, că sfidez lumea, şi aşa mai departe. Dar i-am spus că nu sfidez pe nimeni şi că aşa s-a întâmplat. Domnul Gherghe a trimis pe cineva să mă aducă înapoi la curs, pentru că am ieşit din sală. După un alt blat, la Oradea, m-au chemat la federaţie. Am fost la tuşă atunci, m-am dus de la Vâlcea până la Oradea să fac o linie şi era un blat ordinar. Arbitrul de centru nu a scris nimic, eu făceam sprinturi pe margine de la steag până la centru şi înapoi. Şi m-au chemat la comisie să mă întrebe de ce făceam sprinturi. 'Păi, domnule, am plecat de la Vâlcea la Oradea, dacă nu aveam ce să fac, nu trebuia să fac şi eu un antrenament?' Şi au vrut să mă dea afară şi atunci. Norocul meu cu Nicolae Secoşan care a fost comentator la radio care a venit şi el şi a spus acelaşi lucru pe care îl spusese şi în direct, că a fost blat. Şi a susţinut ceea ce spusesem şi eu. Numai eu şi Secoşan, observatorul şi arbitrul de centru nu au văzut blatul. Atunci îmi aduc aminte că mi-a atras atenţia domnul Gherghe într-o discuţie particulară: 'Domnul Crăciunescu, aveţi vreo probă de blaturi?' 'Păi, domnul Gherghe i-am văzut pe teren...' 'Domnul Crăciunescu, aveţi vreo probă? Aţi participat, aţi stat la masă cu ei, aţi văzut că au vorbit că şi-au dat bani? Nu te mai juca cu chestii din astea, că nu sunt lucruri de joacă'. Domnul Gherghe ştia cum stă treaba într-o democraţie. Spunea că dacă e democraţie, lumea poate să facă ce vrea. Da, poate să spună orice vrea, dar cu o singură condiţie, dacă are probe.

AGERPRES: Dar vi s-a oferit vreodată o sumă de bani pentru a ajuta o anumită echipă?
Ion Crăciunescu: Să nu credeţi că erau conducători proşti, aşa, că nu ştiau ei unde să umble. Ei ştiau unde merge şi unde nu merge. Aşa că nu veneau, nu, la mine nu au venit cu aşa ceva. Aveau ei clienţii lor.

AGERPRES: Dar aveaţi cunoştinţă de astfel de practici?
Ion Crăciunescu: Ei, dar cum nu, credeţi că atunci nu se vorbea sau cum? Se auzea, dar nu aveam probe, vorba domnului Gherghe. Ce, avea cineva probe, era de faţă când i-a dat sau când i-a promis?

AGERPRES: Ce presiuni trebuia să îndure un arbitru înaintea unui derby Dinamo - Steaua înainte de Revoluţie? Aţi fost vreodată ameninţat de conducătorii vreuneia dintre echipe?
Ion Crăciunescu: Cine spune că se face arbitru dar nu vrea presiuni să nu se mai facă arbitru. În arbitraj tot timpul au fost presiuni. Sigur că tipurile de presiune difereau. La nivelul ăsta era normal să fie presiuni extraordinar de mari. Sigur că am fost şi ameninţat. A fost un tip, care avea o putere enormă la vremea respectivă, care mi-a spus că nu se lasă până nu mă bagă la puşcărie. Şi i-am spus să stea liniştit, că dacă avea argumente mă băga până atunci.

AGERPRES: Să înţeleg că era de la Dinamo, dacă v-a ameninţat cu puşcăria...
Ion Crăciunescu: Nu era de la Dinamo, era de la Victoria. Şi nu era Mitică Dragomir, că eram prieten cu el. Era unul care era şeful miliţiei la Bucureşti, Bărbulescu. Aşa mi-a zis, că nu se lasă până nu mă bagă la puşcărie. Eh, au fost multe din astea, scrii o carte numai cu situaţii din astea. Dar asta e, nu ne plângeam, trebuia să fim tari. Am fost şi pe la procuratura generală a republicii, am şi acum hârtia de chemare.

AGERPRES: Atunci ce aţi mai făcut?
Ion Crăciunescu: Ce am mai făcut... (n.r. - râde). Atunci m-a băgat un prieten, cu ghilimelele de rigoare, care mi-a promis că se ocupă el de mine, şi s-a ocupat, într-adevăr. Era meciul Farul Constanţa, care jucase la Petroşani. Şi a bătut Petroşaniul pe Farul cu 5-2. Carol Jurja era la centru, Anton Jurja, fratele lui, la o linie, şi eu la cealaltă linie. Şi a apărut, după ce a mâncat bătaie Farul cu 5-2, că Farul a dat o sumă de bani la arbitru pentru brigadă. Carol Jurja s-a şi curăţat atunci, şi a fost un arbitru foarte talentat, şi eu nu cred că a fost vinovat. La 5-2 pentru gazde, ce să-ţi dea oaspeţii? Pentru ce să-ţi dea? Atunci a fost o anchetă mare în fotbal, cu Constanţa şi Braşov. Şi apăruse că a dat pentru brigadă, nu că mi-a dat mie, că a luat el pentru brigadă. Şi s-a dovedit ulterior, am primit hârtie, că nu este nimic adevărat. Dar nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu atunci. Cred că alea au fost cele mai grele momente din viaţa mea. Eu am o revistă de statistică a fotbalului, la nivel mondial, şi acolo apar în trei ani pe locul 12, pe 9 şi pe locul 2 din lume. Asta nu poate să-mi ia nimeni. Pot spune ce vor, dar asta nu poate să mi-o ia nimeni. Şi eu sunt mândru că am ocupat locurile astea. Nu mă aşteptam să ocup locul 2 în lume, în anul în care nu am fost la Mondiale, dar am arbitrat o finală de Champions League.

AGERPRES: Credeţi că azi mai sunt arbitrii din ziua de azi corupţi? Sau acum vorbim numai de greşeli neintenţionate?
Ion Crăciunescu: Vorbim despre nişte greşeli foarte mari. Am învăţat de la domnul Gherghe să nu fac acuzaţii dacă nu am probe, în schimb văd nişte greşeli şi te închini cu ambele mâini. Şi greşeli repetabile şi la unele echipe, aşa cu dedicaţie. Şi asta îmi dă voie să mă gândesc la orice. Dar nu pot să spun altceva.

AGERPRES: Dar se poate trăi doar din arbitraj în zilele noastre?
Ion Crăciunescu: Da, se poate trăi doar din arbitraj, clar. Trebuie să fie o ocupaţie profesionistă, pentru că nu poţi fi amator într-o lume profesionistă. Nu poţi fi amator la Liga I. Sau pe plan internaţional. Toţi sunt jucători profesionişti, nu poţi intra tu ca amator într-o lume profesionistă. S-a putut când eram noi înainte de 1989, dar atunci nici echipele nu erau profesioniste. Se poate trăi foarte bine din baremuri, doar eu am făcut baremurile la Liga I. Poţi să-ţi iei câteva mii de euro bune arbitrând două meciuri şi la unul să fii rezervă. Dacă arbitrezi 4 sau 6 meciuri într-o lună, faceţi socoteala cât ajunge, cu 1.500 de euro pe meci.

AGERPRES: Ce părere aveţi despre tehnologia care intră din ce în ce mai mult în arbitraj, credeţi că se va ajunge la situaţia în care arbitrii vor fi înlocuiţi?
Ion Crăciunescu: Înlocuiţi definitiv nu vor fi niciodată, pentru că nu se poate. Trebuie să fie cineva care transmite jucătorilor. Nici peste 100 de ani nu o să vină un semnal din tribună să vină un robot care să dea cartonaş galben. Varianta asta e mult prea fantezistă. Varianta cu arbitrajul video toată lumea o aşteaptă şi la noi. Dar se întâmplă şi în alte ţări unde există, anumite faze la care ne uităm cum vrei noi şi la altele, nu. Şi am văzut mari greşeli şi după video. Şi asta pentru că tot oameni sunt şi în camera video. Şi în fotbal sunt foarte multe lucruri în zona gri, nu sunt foarte clare şi nici regulamentele nu sunt foarte clare. Sunt foarte multe cuvinte care sunt interpretabile şi au o sferă largă de interpretat.

AGERPRES: Aţi fost prieten zeci de ani cu fostul arbitru Adrian Porumboiu, la 70 de ani credeţi că este posibil să vă împăcaţi cu dânsul?
Ion Crăciunescu: Nu. Nici nu m-am certat cu el, nici nu mă cert cu el. Nici nu mă împac cu el, rămân şi la 70 de ani la fel, nu mai vorbesc cu el. Punct. Eu nu m-am certat cu el. Pur şi simplu nu am mai vrut să vorbesc cu el. Şi nici nu vreau să comentez nimic. Şi nici nu mai vorbesc cu el niciodată. Şi mă ţin de cuvânt. Am spus că eu mă ţin de cuvânt.

AGERPREES: Atunci poate aveţi un mesaj pentru dânsul la împlinirea vârstei de 70 de ani, fiind născuţi în aceeaşi zi?
Ion Crăciunescu: Nu vreau să transmit mesaje, nu vreau să fac nimic, nu vreau să vorbesc cu el sau despre el, să mai dezvolt încă o nu-ştiu-ce. Nu, am pus punct şi cu asta, basta.

AGERPRES: Dar dumneavoastră ce vă doriţi la 70 de ani?
Ion Crăciunescu: Mi-aş dori să fie nepoţii mei lângă mine şi fiica mea să nu fie în America. Sau să am posibilitatea să mă duc eu acolo, dar nicio variantă nu se poate la ora actuală. Ăsta e cel mai mare gol în suflet pe care îl am eu. În rest, tot timpul lucrurile au fost bune pentru mine. Asta pentru că am avut şi noroc.
AGERPRES/ (A- autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Distribuie Distribuie Comentarii