Încă de la prima apariție la Televiziunea Națională, în 22 decembrie 1989, Iliescu și grupul său au vorbit despre „nobilele idealuri comuniste care doar au fost întinate de Nicolae Ceaușescu“, fostul președinte fiind un adevărat homo sovieticus.

Cătălin Ranco Pițu a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, un dosar alcătuit din 3.000 de volume, care a avut ca obiect trimiterea în judecată a unor figuri-cheie ale evenimentelor din Decembrie 1989. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ el spune că încă de la preluarea puterii a CFSN-ului, în instituțiile Statului s-au infiltrat oameni cu simpatii sovietice care, la rândul lor, și-au lăsat „moștenitori“ filo-ruși în funcții până în prezent.

„Weekend Adevărul“: Putem spune că, după 1989, a fost „aceeași Mărie, dar cu altă pălărie“? Comuniști și oameni cu legături în Rusia care au rămas în sistem și după 1989?

Cătălin Ranco Pițu: Săndulescu vorbește apoi despre toți colaboratorii serviciilor secrete sovietice care s-au instalat la putere sau care, după ce noua putere s-a instalat, au fost readuși din rezervă. Și continuă senatorul: astăzi, adică în 1994, îi regăsim peste tot, sunt în armată, în servicii, în Guvernul României, în Parlamentul României, peste tot. Este foarte grav, pentru că o întreagă rețea s-a instalat nu oriunde, ci la vârful de comandă al sistemului politic. Vă dați seama că, printre altele, scopurile unei astfel de rețele este să producă noi membri. Ne-am început noua viață în România, în condițiile în care la putere se aflau oameni care, într-o majoritate covârșitoare, erau filo-sovietici dovediți. În 1991 s-a destrămat URSS, pentru că noua putere în frunte cu fostul președinte Iliescu nu avea de gând să aducă în România un sistem.

Practic, se dorea mai degrabă implementarea unui comunism pur, nu a regimului dezvoltat de Ceaușescu...

Capitaliștii erau în continuare adepții, erau fanii unui comunism total. Ion Iliescu a fost și rămâne un comunist convins. El ne vorbea, în 1951, despre mărețul om sovietic, într-un articol pe care l-a scris în „Scânteia“ în timp ce studia la Moscova. A studiat timp de patru ani acolo și ne vorbea în presa din țară despre nobilul și mărețul om de tip sovietic la care trebuie să aspirăm. El a ajuns un veritabil homo sovieticus, acesta este termenul folosit în literatură. Când s-a prezentat în fața românilor la 22 decembrie, la TVR, s-a adresat cu îndemnul de a proslăvi noi, ca națiune, comunismul. A vorbit despre nobilele idealuri comuniste care doar au fost întinate de Nicolae Ceaușescu. El credea în comunism. Lucrurile acestea nu pot fi negate căci au rămas filmate, chiar pot fi accesate pe YouTube. Toată conduita lui, începând din 22 decembrie, arată un comunist convins. La data de 27 decembrie 1989, Ion Iliescu s-a întâlnit cu ambasadorul URSS la București. Am intrat în posesia stenogramei discuțiilor dintre ei, iar Ion Iliescu a spus așa: „Vă rog să-l asigurați pe tovarășul Mihail Gorbaciov (care era președintele URSS la acel moment) că principala noastră preocupare, a noii puteri, este împiedicarea alunecării României spre dreapta, pentru că deja există elemente de dreapta care au început să se manifeste, iar noii vom împiedica. Îi vom lua sub cupola Frontului și îi liniștim“.

Jocul de-a democrația

Ce însemna în decembrie 1989 dreapta?

Erau rămășițe ale dreptei de dinainte de preluarea puterii de către comuniști în 1944. Deja existau inițiative de reînființare a partidelor istorice, în principal PNȚCD și la PNL, care s-au și înființat în acele zile. Și la asta se referea Iliescu, pentru că știa că deja se coagulează acei oameni care vor înființa PNŢ și PNL, dar și alte partide non-comuniste. Dar mai mult decât atât, el a constatat personal că în stradă, oamenii ieșiți după 22 decembrie deja manifestau într-o măsură îngrijorătoare pentru el împotriva comunismului.

Atunci cum ne explicăm rezultatul alegerilor din 1990?

Imediat ce la data de 22 decembrie au început să se manifeste anumite tendințe anticomuniste și de dreapta, implicit a apărut fenomenul securist-terorist, iar aproape majoritatea opiniei publice a considerat că armata și CFSN sunt salvatorii situației. Până în mai 1990, noua putere a fost total filo-sovietică, acțiunile lor concrete până la alegeri nu au avut nimic de-a face cu democrația. Au mimat o oarecare deschidere, nicio decizie importantă pentru națiunea română luată începând cu 22 decembrie nu a fost luată fiind implicată voința populară. Ei au decis, cei care erau liderii CFSN la momentul respectiv. Or, acei lideri s-a dovedit că erau filo-sovietici într-o majoritate covârșitoare, foști comuniști de rang doi sau trei din fostul PCR. Propagarea ideologiei de o anumită natură a făcut ca în mai ’90 poporul român să nu poată fi pregătit să voteze cu altcineva.

Totuși, de ce nu și-au dat seama românii că Iliescu este tot un adorator al comunismului?

Ion Iliescu era cu totul și cu totul altceva prin comparație cu Nicolae Ceaușescu. După ce, aproape 25 de ani, poporul român a fost obișnuit doar cu o apariție, Iliescu era ca o briză de aer proaspăt pentru că se prezenta cu totul și cu totul altceva. Știa să comunice într-un mod care ajungea la inimile românilor mult mai frumos. Zâmbea, era degajat, aducea în discuție termeni care erau de neconceput. Cu o lună înainte, îl critica pe Nicolae Ceaușescu. A dus de nas poporul român în mod real. L-au votat într-o majoritate covârșitoare, nu se poate nega asta, însă se poate nega faptul că în acel interval de timp, în România, a fost o reală democrație – am văzut cât de democrată era noua putere cu ocazia Mineriadei. După ce s-au văzut instalați la putere, au acționat cum știm împotriva fenomenului „Piața Universității“, au chemat mineri în ceea ce a fost un eveniment de o gravitate incredibilă, cu consecințe pe termen lung pentru toată țara noastră.

Mimarea democrației o putem vedea și în faptul că nu s-a făcut un referendum pentru alegerea formei de guvernământ, având în vedere că în 1947 abdicarea Regelui Mihai a fost una forțată, iar alegerile din 1948 au fost măsluite – am putea spune că noi încă trăim în ilegalitate.

Cei care au preluat puterea în 22 decembrie nu concepeau să renunțe la ea. Deși inițial Ion Iliescu a anunțat că FSN-ul nu va candida, conform concepțiilor lor, n-aveau cum să conceapă pierderea puterii, considerau că au legitimitate, că li se cuvine acea putere pentru care, nu-i așa, au luptat împotriva teroriștilor și împotriva regimului Ceaușescu. Însă, chiar și în cazul unui referendum, după câteva decenii de îndoctrinare, România ar fi votat la fel.

Securizarea puterii a necesitat moartea dictatorilor

Ce ne puteți spune despre procesul-spectacol al lui Ceaușescu? Cum credeți că s-ar fi desfășurat acum procesul?

În țările membre UE, pedeapsa cu moartea nu e permisă. Dacă Nicolae Ceaușescu ar fi fost judecat într-o țară normală, unde democrația deja exista, ar fi beneficiat de toate drepturile procesuale. Ar fi avut posibilitatea să se apere și să-și spună punctul de vedere, să-și apere acțiunile, concepțiile, dar totodată să arate cine sunt cei care au preluat puterea în decembrie 1989, pentru că-i știa foarte bine. I-am audiat pe martorii care s-au aflat în imediata lui proximitate și spuneau că, din discuțiile cu ei, știa exact cine sunt și ce trecut au toți – Ion Iliescu, generalul Militaru, toți acei generali aduși din rezervă, Silviu Brucan...

Cât de mult s-a încălcat atunci legea?

Trebuie să spun că medicii din anturajul lui mi-au spus că el ar mai fi avut de trăit maximum trei ani pentru că era foarte bolnav, inclusiv de diabet. Era dependent de insulină, era cu sistemul căzut. Legea în vigoare la 25.12.1989 prevedea pedeapsa cu moartea, însă nu așa cum s-a întâmplat la Târgoviște. Sunt multe lucruri care nu au fost conform procedurii. De exemplu: consultul psihologic era obligatoriu, probatoriu pe baza căruia să se întemeieze o pedeapsă cu moartea, era obligatorie calea de atac a fi exercitată și era obligatoriu a fi lăsat să curgă acel termen de exercitare a căii de atac.

Ați avut ocazia să vedeți astfel de dosare cu sentințe de condamnare la moarte din România?

Da, am văzut dosare de condamnare la moarte existente înainte de ’89, pentru că au existat peste tot și drepturile persoanelor condamnate, care au și fost executate, au fost respectate chiar și în regimul acela – măcar au creat o aparență. Orice persoană cercetată într-o democrație ar fi fost respectată, însă nu știu dacă Ceaușescu ar fi fost condamnat la moarte, la închisoare pe viață sau la o detențiune de lungă durată. Au luat decizia omorârii lui în seara de 24 decembrie. Totul a fost pregătit, inclusiv butonul de execuție.