INTERVIU-Arhitect Ilinca Păun Constantinescu. Oraşele în declin: Cum moare şi renaşte mortul urban

Uite ce a făcut Ilinca. Ce înseamnă "Shrinking Cities"

Cercetarea „Shrinking Cities în România” vorbeşte despre declinul şi contracţia oraşelor româneşti ca fenomen de amploare. Datele statistice arată că majoritatea oraşelor din România, de varii dimensiuni şi tipologii (oraşe mici turistice, industriale, oraşe cu profil agricol, oraşe-port la Dunăre) se confruntă astăzi cu diferite tipuri de declin: socio-cultural, economic, fizic, demografic. Jumătate din oraşele ţării au în acest moment cu o cincime de locuitori mai puţin decât în 1990, însă problematicii shrinking îi este încă acordată puţină importanţă, cu toate că de la teoretizarea în spaţiul germanic a acestui fenomen a trecut deja mai bine de un deceniu.

Reunind un grup larg de cercetători, artişti şi practicieni şi presărată cu diverse evenimente periodice, „Shrinking Cities în România” reprezintă o premieră în aducerea la lumină a acestui fenomen acut şi omniprezent, pe care îl prezintă sub o formă atractivă şi interactivă, încercând articularea unei percepţii pozitive asupra unui fenomen care pare să aibă, la prima vedere, conotaţii exclusiv negative.

Mai multe detalii, aici: https://www.anuala.ro/proiecte/2016/197/ .

Prezentăm integral interviul cu Ilinca Păun Constantinescu:

Reporter: Când moare un oraş?

Ilinca: Un oraş ajunge într-un punct de transformare ireversibilă când se suprapun următoarele forme de declin: cel social şi cultural, cel fizic, cel economic şi cel demografic. Cu alte cuvinte, se închid facilităţile urbane de orice tip, precum cele destinate culturii, sportului, comerţului, clădirile şi spaţiile abandonate sunt din ce în ce mai multe vizibile, locurile de muncă se împuţinează, populaţia îmbătrâneşte sau pleacă, iar oraşul „intră la apă”.

Reporter: Faceţi o scurtă călătorie prin oraşele României. Pe zone, unde dispar cele mai multe? De ce? Cum a fost în interbelic?

Ilinca: Pentru expoziţia de la MNAC am făcut o hartă a depopulării tuturor oraşelor din ţară, în care e vizibilă o scădere generalizată, cu accent în zonele puternic dezindustrializate, precum Caraş-Severin, Hunedoara, sau chiar Braşov şi Prahova. Există şi alte motive, precum emigraţia în masă, care se petrece în unele zone ale Moldovei, de exemplu. În interbelic, România era cu precădere rurală şi abia se punea la cale un plan de urbanizare, intrerupt apoi de război şi de schimbările administrative-teritoriale majore ale anilor ‘50. Anumite idei din perioada interbelică au fost reluate mai apoi şi după război, însă spre sfârşitul perioadei comuniste proiectele economice megalomanice au condus către un eşec al urbanizării. De acolo începe destructurarea industrială a anilor’90, pe care se suprapun problemele anilor 2000.

Reporter: Ce înseamnă un Ferentari?

Ilinca: Înseamnă un spaţiu marginalizat, ocolit, stigmatizat social de cele mai multe ori în mod nejustificat. În acest sens, există câte un Ferentari în orice oraş: un cartier sărac, decrepit, rău-famat, evitat, puternic segregat etnic sau din cauza sărăciei. Pe de o parte, în realitate lucrurile nu stau aşa de rău precum sunt percepute, însă neintegrarea acestui spaţiu în restul oraşului face ca lucrurile să se înrăutăţească. E un cerc vicios.

Reporter: Dar o Copşă Mică?

Ilinca: Un orăşel care, de când s-a născut, a respirat dintr-un singur motiv, care acum nu mai există. Are însă de ales: ori moare asfixiat, ori găseşte altă raţiune de a trăi şi altă metodă de a răsufla.

Reporter: Ce-i de făcut?

Ilinca: În primul rând, să privim realitatea în faţă, nevoalată. Înainte de orice reforme economice sau sociale, primul pas este cel al acceptării şi apoi al conturării unei viziuni strategice. Problemele majore pe care le au cazurile reprezentative de mai sus provin fie dintr-o necunoaştere, fie dintr-o neaccceptare a lor. Pe urmă, să ni le asumăm şi să ne implicăm şi fiecare dintre noi în acţiuni civice legate de oraşele noastre. Suma fiecărui micro-gest poate să conducă spre un efect major. Schimbarea esenţială şi durabilă este aceea ce vine din interiorul oraşelor, în afara directivelor UE sau a altora prea îndepărtate pentru a cunoaşte cu adevărat detaliile problemei. Punctul de plecare al oraşelor shrinking ar trebui să fie îmbunătăţirea calităţii vieţii folosind întâi resursele existente.

Reporter: Cum poate renaşte mortul urban?

Ilinca: Putem discuta (grosso-modo) de două scenarii extreme ale metamorfozei: unul este orientat spre o descreştere sigură, celălalt spre o posibilă creştere.În cazul unei contracţii constante, când oraşul dispare, funcţiunile, viaţa comunităţii, trebuie ajutate să se ajusteze în mod sănătos acestor reduceri. Când mai este o şansă, diverse proiecte salvatoare, fie top-down, fie bottom-up (de exemplu conversii, respectiv intervenţii artistice) îi schimbă treptat oraşului identitatea, pregătindu-l în timp spre o pantă ascendentă. Interesant este că, odată înţeles mecanismul oraşului, de organism care se poate umfla sau dezumfla, ambele scenarii, fie de creştere sau de descreştere, se pot baza pe strategii asemănătoare. Oraşului trebuiesă i se îngăduie să fie flexibil.

Reporter: Ce-nseamnă zidurile? Ce spune un zid despre un om?

Ilinca: Din păcate, suntem deseori înconjuraţi de ziduri şi bariere invizibile, care ne împiedică să cunoaştem probleme aflate la doi paşi. Câteodată stă în puterea noastră să mai dărâmăm câte un zid. Sau măcar să pictăm pe ele. Asta am încercat să facem noi cu expoziţia.