Interpol a solicitat oficial Chinei clarificări cu privire la situaţia preşedintelui organizaţiei

Interpol a solicitat oficial Chinei clarificări cu privire la situaţia preşedintelui organizaţiei

Interpol a solicitat oficial Chinei clarificări cu privire la situaţia preşedintelui organizaţiei, Meng Hongwei, care a fost dat dispărut după ce a plecat într-o călătorie în ţara sa de origine, a anunţat sâmbătă într-un mesaj secretarul general al Interpol Juergen Stock, citat de dpa, AFP şi Reuters.

"Secretariatul general al Interpol aşteaptă cu interes un răspuns oficial de la autorităţile chineze în legătură cu preocupările privind soarta preşedintelui" Meng Hongwei, se menţionează în mesajul difuzat pe Twitter.

Poliţia franceză anchetează dispariţia şefului Interpol, Meng Hongwei, a confirmat vineri ministerul de interne de la Paris după ce anterior, informaţia fusese dezvăluită neoficial de surse din poliţie.

Deoarece nu mai ştia nimic despre Meng din 25 septembrie, soţia lui s-a adresat poliţiei din Lyon, unde se află sediul organizaţiei poliţieneşti internaţionale. Soţia şi cei trei copiii ai preşedintelui Interpol sunt sub protecţia poliţiştilor, după ce au primit ameninţări prin telefon şi în mediile sociale, a mai comunicat ministerul de interne al Franţei.

Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea Interpol în 2016. El a dispărut în timpul unei vizite în China . Cotidianul South China Morning Post din Hong Kong susţine, citând o sursă neprecizată, că el a fost reţinut pentru interogatoriu imediat după aterizarea în ţara natală.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”