Interlopul şi-a construit, într-un an şi jumătate, o reţea formată din cel puţin 200 de cărăuşi. Cetăţeni din Africa şi Asia plăteau 4.000 de euro fiecare pentru a ajunge ilegal în Austria. Migranţii erau trecuţi graniţa pe jos, apoi mergeau cu taxiuri şi camionete închiriate.
În octombrie, doi migranţi au fost găsiţi morţi la graniţa cu Austria. Poliţia a spus atunci că transportul ar fi fost făcut chiar de liderul grupării.
Nicu Gabriel Codruţ Oprişan (28 de ani) era căutat de polițiști din România, Austria şi Ungaria. Ultima dată a fost capturat în Letonia, dar a reuşit să evadeze ca-n filme.
Înainte de a ajunge în ţară, a petrecut câteva zile în tranzit în închisoarea din localitatea austriacă St. Polten, dar a reuşit să evadeze, după un plan care i-a luat prin surprindere pe gardieni, a notat săptămânalul austriac Niederösterreichische Nachrichten.
Românul i-a păcălit pe cei care îl păzeau şi a fugit din Spitalul Universitar St. Polten, unde a fost dus sub escortă, după ce acuzase probleme de sănătate.
După ce le-a înşelat vigilenţa paznicilor, el s-a urcat într-o maşină, în care îl aşteptau trei complici. Poliţiştii au încercat să-i oprească şi au folosit inclusiv armele, dar totul a fost în zadar.
Ceva mai târziu, anchetatorii au găsit maşina, o Dacia, abandonată în oraş, şi au aflat că infractorii urcaseră în două taxiuri. Sute de poliţişti austrieci au fost mobilizaţi într-o acţiune de amploare, fără ca românul să poată fi găsit. Au fost prinşi în schimb complicii săi, doi români şi un croat, însă Poliţia din Austria nu a reuşit să afle de la ei unde se ascunde infractorul evadat.
Prins dormind într-o mașină
Infractorul a fost prins în România, la Floreşti, în judeţul Cluj, după ce a lăsat jos garda şi a făcut o greşeală care l-a costat. Bărbatul a intrat în maşina unei femei pentru a se odihni, dar a fost observat, iar aceasta a anunţat Poliţia.
„La data de 4 mai, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, în baza unei sesizări, au depistat în comuna Floreşti, un bărbat, de 28 de ani, pe numele căruia au fost semnalate trei mandate de arestare, unul emis de autorităţile române şi două emise de autorităţile din Austria, respectiv Ungaria. În fapt, la aceeaşi dată, în jurul orei 08.45, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Cetăţi, din comuna Floreşti, un bărbat se află într-un autoturism, care nu îi aparţine.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la locul indicat unde l-au găsit pe acesta într-un autoturism, care se afla parcat pe strada respectivă. Având în vedere faptul că nu era cooperant şi vorbea incoerent, poliţiştii l-au condus la secţia de poliţie pentru a-i putea stabili identitatea”, au informat reprezentanţii Poliţiei Cluj.
Din verificările derulate, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe bărbat şi au constatat că pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către autorităţile române şi două mandate europene de arestare.
Acesta a fost condamnat în România, la 6 ani de închisoare, pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals. Ulterior, autorităţile din Austria şi Ungaria au emis două mandate de arestare preventivă, pentru trafic de migranţi, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei. Bărbatul a fost predat în custodia poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a fost condus şi predat reprezentanţilor Penitenciarului Gherla, unde îşi va petrece următorii şase ani.