Interesele militare și diplomatice ale Indiei, atacate pe propriul teritoriu și în Afganistan

Interesele militare și diplomatice ale Indiei, atacate pe propriul teritoriu și în Afganistan

Bărbați înarmați au atacat duminică un consulat indian în nordul Afganistanului, a doua zi după un atac comis împotriva unei baze aeriene din nordul Indiei, într-o perioadă în care premierul indian inițiase o apropiere cu rivalul tradițional al țării sale, Pakistanul, relatează AFP. Talibanii nu au revendicat atacarea consulatului indian din Mazar-i-Sharif, duminică, în nordul Afganistanului, dar ei au vizat frecvent interesele New Delhi-ului în Afganistan în trecut.

Duminică seara, două explozii au răsunat la Mazar-i-Sharif — oraș situată la circa 300 km nord-vest de Kabul și la o oră de drum cu mașina până la frontiera cu Uzbekistanul — urmate de focuri de armă, a relatat un corespondent local al AFP.

'Suntem atacați. Schimburile de focuri continuă', a comunicat un diplomat indian baricadat într-o zonă securizată a complexului.

Potrivit unor surse polițienești, mai mulți atacatori au ocupat poziții într-o casă din apropierea consulatului și au deschis focul asupra forțelor de ordine.

Vikas Swarup, purtător de cuvânt al Ministerului indian al Afacerilor Externe, a comunicat presei că pentru moment nu a fost semnalată nicio victimă indiană.

Mazar-i-Sharif este un oraș relativ stabil și nu a fost atins practic de extinderea insurecției rebelilor talibani în restul Afganistanului în ultimele luni.

Atacul de duminică seara are loc după 10 zile de la vizita în Afganistan a premierului indian Narendra Modi. Acesta a întins mâna recent și Pakistanului, efectuând o vizită-surpriză la Lahore pentru a se întâlni acolo în ziua de Crăciun cu omologul său pakistanez Nawaz Sharif, pe care Kabulul îl acuză că este la originea rebeliunii talibanilor. Aceasta era prima deplasare a unui șef de guvern indian în Pakistan în ultimii zece ani.

Dar rezultatele acestor eforturi sunt puse în pericol după atacul spectaculos împotriva unei baze aeriene în nordul Indiei, lansat sâmbătă, ai cărui autori sunt suspectați că aparțin grupului islamist Jaish-e-Mohammed, cu baza în Pakistan.

În total, șapte militari și șase atacatori au fost uciși în acest atac lansat sâmbătă în jurul orei 03:30 (22:00 GMT vineri) împotriva bazei de la Pathankot, în statul indian Pendjab, la 50 km de frontiera cu Pakistanul și foarte aproape de Kashmir, pe care cele două țări și-l dispută de decenii, uneori prin mijloace militare.

SUA au denunțat atacul 'abominabil' și au invitat 'cele două țări din regiune să lucreze împreună pentru a anihila rețelele teroriste'.

De la proclamarea independenței lor din cadrul Regatului Unit în 1947, India și Pakistanul au purtat trei războaie pentru Kashmir, din care fiecare țară ocupă o parte și asupra căruia ambele revendică controlul integral.

O reuniune între China, SUA, Afganistan și Pakistan urmează să aibă loc la Islamabad în 11 ianuarie pentru a stabili etapele unei reluări a convorbirilor de pace.

AGERPRES www.agerpres.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…