<< Cu șase zile înainte de invadarea Ucrainei, un grup mic de soldați ruși s-au înghesuit în corturile lor în Belarus. Unul dintre ei cumpărase pe ascuns un smartphone – interzis de armată – și împreună, grupul s-a conectat la site-uri de știri occidentale. Acolo, au citit o poveste care i-a șocat: conform rapoartelor serviciilor secrete occidentale, Rusia era pe cale să-și invadeze vecinul >>, scrie Dara Massicot, pentru Foreign Affairs .

<< Unul dintre soldați și-a sunat mama, șocat în legătură cu ceea ce citise. Ea i-a spus că este doar propagandă occidentală și că nu va fi război. A greșit. Cinci zile mai târziu, în ajunul invaziei, comandanții soldaților au dezvăluit că vor invada Ucraina. De asemenea, comandanții au amenințat că își vor acuza subordonații de dezertare dacă nu vin. „Mamă, ne-au urcat în mașini, plecăm”, i-a spus soldatul mamei sale, într-o convorbire telefonică înainte ca unitatea să treacă peste graniță. „Te iubesc, dacă există o înmormântare [pentru mine], să nu crezi imediat, verifică singură.” De atunci, ea nu a mai auzit de el și, în ciuda cererilor de informații, autoritățile militare nu i-au furnizat nicio actualizare (În cele din urmă, s-a adresat presei).

În ciuda echipamentului său militar sofisticat și a multiplelor avantaje de pe hârtie, Rusia s-a „împiedicat” strategic, operațional și tactic în Ucraina. A fost îngreunată de ipoteze de planificare greșite, termene nerealiste și obiective impracticabile. A suferit de provizii inadecvate, logistică proastă și protecție insuficientă a forței. A fost afectată de o conducere slabă. Aceste probleme nu se opresc la problemele cu echipamentele tehnice, la formarea slabă sau la corupție. Mai degrabă, ele sunt legate de o temă fundamentală: lipsa de preocupare a armatei pentru viețile și bunăstarea personalului său. În Ucraina, armata rusă se luptă să recupereze cadavrele morților săi, ascunde victimele și este indiferentă față de familiile îngrijorate ale propriilor militari. Poate cheltuiește miliarde de dolari pe echipamente noi, dar nu tratează în mod corespunzător rănile soldaților și, în general, nu pare să-i pese enorm dacă trupele sunt traumatizate.

Această cultură a indiferenței față de personalul său compromite în mod fundamental eficacitatea armatei ruse, indiferent cât de extins a fost modernizată. În Statele Unite, un soldat bun este un soldat fericit, hrănit corespunzător, plătit și tratat cu respect. Dar înaltul comandament rus se comportă ca și cum trupele sale ar fi o „cahestiune care vine la urmă”, luând decizii tactice de parcă ar putea pur și simplu să arunce oamenii spre obiective prost concepute până când reușesc. Aceasta este o atitudine de auto-înfrângere care scade moralul trupelor și degradează eficiența luptei. Rezultatele sunt clar de văzut.

Prin orice mijloace

Armata rusă are o lungă istorie de maltratare a personalului său și a familiilor înspăimântate. În timpul războiului din Afganistan, purtat de Uniunea Sovietică, mulți recruți nu au fost informați din timp că erau trimiși în luptă. Când au murit sau au dispărut, autoritățile sovietice au fost tăioase și disprețuitoare față de părinții îndurerați, în special cu mamele care s-au organizat pentru a obține răspunsuri. În anii 1990, armata rusă a trimis recruți nepregătiți în Cecenia pentru războiul urban extenuant, în orașe precum Groznîi. Multe dintre aceste trupe au fost ucise, rănite sau capturate. Mamele soldaților care căutau să obțină eliberarea copiilor lor întemnițați au cerut adesea ajutor comandanților bazei, doar pentru a fi ignorate. Multe mame au călătorit direct în Cecenia pentru a-și găsi fiii și, uneori, au intermediat înțelegeri sau au aranjat schimburi de prizonieri cu grupuri militante cecene pentru eliberarea lor. În 2014, când Rusia a trimis în secret forțe în estul Ucrainei, familiile de militari au fost din nou hărțuite sau mințite cu privire la statutul și circumstanțele fiilor lor. Unora, de exemplu, li s-a spus că fiii lor au murit în accidente de antrenament în Rusia, nu în estul Ucrainei.

Această cultură a ignorării s-a extins în mod clar la cea mai recentă invazie făcută de Rusia. Dacă securitatea operațională excesivă nu ar fi depășit protecția forței, de exemplu, armata ar fi putut să pregătească și să antreneze mai bine forța pentru tipurile de bătălii urbane asupritoare cu care sigur se vor confrunta. Dar, pentru că era îngrijorat de scurgeri de informații, armata rusă și-a păstrat planurile secrete față de aproape toți militarii (sau cel puțin față de soldați), punând în pericol pregătirea și dezavantajându-se. În mod similar, dacă Moscova ar fi vrut să evite pierderile mari, nu ar fi procedat cu aceeași strategie odată ce a devenit clar că informațiile occidentale și-au descoperit și publicat planurile de invazie. Dar Kremlinul a continuat războiul așa cum era planificat, trimițându-și trupele să înfrunte forțele ucrainene care, în unele cazuri, erau la pândă.

Într-adevăr, este dificil să înțelegem strategia de pre-invazie a Rusiei, dacă nu presupunem că securitatea operațională este mai presus de toate și că soldații sunt ușor de sacrificat. Comandanții angajați în planificarea abstractă a războiului în interiorul sediului Ministerului Apărării ar putea concluziona în mod logic că ar trebui să invadeze zona de excludere a Cernobîlului, deoarece, pe o hartă, este ruta cea mai directă și neapărată de la Belarus la Kiev. Dar dacă le-ar fi păsat de trupele lor, ar fi putut lua o altă cale – sau cel puțin și-ar fi pregătit soldații pentru ceea ce era o sarcină incredibil de periculoasă. În schimb, potrivit lucrătorilor de la centrala nucleară de la Cernobîl, Rusia și-a trimis trupele prin zonă fără echipament de protecție pentru a le proteja de praful radioactiv ridicat de sutele de vehicule militare ale acestora. Nu le-a spus soldaților care ocupau fabrica despre importanța desfășurării lor. Și și-a pus forțele să sape adânc pentru acoperirea vehiculelor în unele dintre cele mai iradiate soluri de pe pământ, unde trupele au trăit timp de o lună înainte de a se îmbolnăvi și de a fi evacuate medical.

Otrăvirea cu radiații este un exemplu extrem al modului în care maltratarea trupelor de către armata rusă îi compromite capacitatea de luptă. Dar sunt multe altele. Soldații au fost afectați de degerături din cauza unei planificări proaste și apoi au fost tratați de medicii ruși cu pansamente vechi de 44 de ani. Unii comandanți ruși pur și simplu au dispărut în zonele de luptă, lăsându-și subordonații fără adăpost, hrană sau apă. Armata a trimis unor trupe provizii expirate, altora insuficiente, și camioane de câmp pline cu saci de cartofi, murături și fulgi de ovăz, dintre care majoritatea au putrezit în câteva zile.

Lipsa de respect a armatei ruse față de soldații săi a făcut mai mult decât să le compromită performanța de luptă. De asemenea, le-a redus moralul și voința de a lupta. Ofițerii fură conținutul pachetelor de îngrijire în mod atât de obișnuit încât unii soldați și-au sunat mamele și le-au spus să nu se deranjeze să trimită nimic. Oficialii uită să plătească soldaților plata lor de luptă, iar unitățile abandonează trupurile celor căzuți. Nu este de mirare, așadar, că unele trupe rusești pur și simplu au dispărut din conflict, părăsind echipamente modernizate complet funcționale din câmpurile ucrainene. Alți soldați și-au sunat mamele pentru a le spune că se gândesc să se împuște în picior pentru a putea pleca.

Cu disciplina și moralul zdruncinate, trupele ruse au început să jefuiască tot ce au putut din Ucraina și să trimită acasă – inclusiv mașini de spălat, tigăi, televizoare de la școlile ucrainene și chiar au folosit rimel. Au vandalizat magazinele ucrainene pentru a căuta carne, ţigări şi alcool. Când au rămas fără mâncarea din piețe, au furat (inclusiv produsele de la animalele de fermă) direct de la ucraineni. Potrivit apelurilor telefonice interceptate lansate de serviciile de informații ale Ucrainei, unii soldați ruși au mâncat chiar câini.

Având în vedere modul în care armata rusă își maltratează personalul, nu este nicio surpriză faptul că soldații ruși s-au implicat în crime pe scară largă. Nimic din toate acestea nu este justificabil și în mai multe sate și orașe ucrainene, trupele ruse s-au angajat în atrocități care nu pot fi exprimate în cuvinte, inclusiv tortură, viol și execuții. Dar „peștele putrezește de la cap” și, în loc să-și arate îngrijorarea cu privire la aceste abuzuri sau să emită directive prin care să le ordone să înceteze, Kremlinul a acordat un titlu onorific uneia dintre unitățile acuzate de comiterea de atrocități la Bucha.

Cucerire nepăsătoare

Va fi aproape imposibil ca armata rusă să-și rezolve problema culturală internă în timpul acestui război. Într-adevăr, chiar și atunci când invazia va lua sfârșit, va fi dificil pentru armata rusă să se reformeze, așa cum a făcut-o după războiul său de cinci zile împotriva Georgiei, din 2008. Asta pentru că, spre deosebire de războiul din Georgia, Moscova nu poate da vina pe echipamentul vechi; problema ține de factorii de decizie și de deciziile lor propriu-zie, iar acești indivizi nu au recunoscut că armata mai are o problemă sistemică de maltratare a personalului. Actualii lideri ai armatei ruse ar fi putut chiar să fi fost dispuși să treacă cu vederea în mod activ maltratarea sistemică a personalului, atâta timp cât era tăcută, rublele intrau în bugetul apărării și achiziționarea de arme continua așa cum era planificat. Comandanții de top ai Rusiei nu sunt războinici-erudiți apolitici; și-au câștigat pozițiile înțelegând că loialitatea este mai importantă decât a spune puterii adevărul. Ei au aprobat planul de invazie în ciuda tuturor defectelor sale clare, cel mai evident fiind că ar putea „întinde” forța de luptă profesională până la „rupere”. Nu există nicio forță de urmărire pregătită pentru a elibera cei 190.000 de soldați pe care Rusia i-a angajat în acest război, ceea ce înseamnă că trupele vor lupta până la epuizare, dacă Kremlinul nu declară o mobilizare în masă.

Armata rusă înțelege, desigur, că pierderea soldaților face să fie mai greu să câștigi războaie. Kremlinul, în special, este foarte sensibil la victime și, la fel ca în războaiele trecute, a făcut eforturi mari pentru a le ascunde. În acest scop, Rusia a clasificat discuțiile cu privire la decesele militare, începând cu 2015. În prezent, oficialii ruși opresc familiile speriate în căutarea știrilor despre copiii lor. Unora dintre părinți li s-a spus că nu există informații despre fiii lor sau că aceste informații sunt secrete. Alții au fost direcționați printr-o serie nesfârșită de numere de telefon în timp ce „vânează” actualizări, unde unii sunt acuzați de „isterie”. Părinții au călătorit direct chiar până la baze și spitale, pentru informații despre copiii dispăruți, doar pentru a fi respinși. Tatăl unui recrut care a dispărut la bordul crucișătorului scufundat Moskva, de exemplu, s-a dus la baza navală din Marea Neagră pentru a întreba unde se află fiul său. Comandantul local a răspuns ridicând din umeri: „Ei bine, undeva pe mare”.

Aceste lupte nu i-au împiedicat pe părinții ruși disperați să caute în continuare și au adunat informații în alte moduri — prin rețele informale, rețele sociale sau chiar prin guvernul ucrainean, care s-a oferit să elibereze unii soldați dacă mamele lor vin să-i ia. Alte mame, care continuă o tradiție tragică, începută în Afganistan, Cecenia și în invazia Rusiei din Ucraina, din 2014, plănuiesc să își asume responsabilitatea să călătorească în zonele de război să-și găsească fiii și să-i aducă acasă. Dar munca grea a acestor mame nu înseamnă că armata va „corecta” planul. Într-adevăr, climatul politic actual din Rusia este mai puțin probabil să tolereze protestele colective din partea familiilor soldaților decât era la sfârșitul anilor 1980 și 1990. Noua legislație înăbușă relatările nedorite despre armată, iar autoritățile ruse lucrează mai mult ca niciodată pentru a suprima persoanele care spun ceva despre război, care se abat de la linia oficială, inclusiv prin exprimarea durerii „neautorizate”.

Deocamdată, acest lucru ar putea permite armatei ruse să reziste schimbării. Dar termenul lung este mai puțin sigur. Armata rusă va pierde mult mai mult decât miile de echipamente care au fost distruse. Experimentul armatei ruse de a avea personal profesionist înrolat are aproape 20 de ani. Succesul său se bazează pe prestigiul serviciului militar și pe încrederea socială pe care Ministerul Apărării s-a bazat pentru a-l atinge printr-o serie de noi politici, beneficii și condiții de serviciu îmbunătățite. Hrănirea tinerilor țării în ceea ce secretarul american al apărării Lloyd Austin a numit recent un „wood chipper” compromite contractul și nu este de bun augur pentru recrutarea și menținerea viitoare. Este încă prea devreme pentru a spune în cât de mult pericol se află personalul profesionist înrolat, dar bărbații ruși care altfel s-ar fi alăturat armatei profesioniste a Rusiei ar putea înceta să se înscrie. Țara are în continuare recruți, dar dacă popularitatea invaziei scade pe măsură ce războiul se prelungește, familiile ruse pot reveni la vechile moduri de a-și ține fiii departe, cum ar fi prin mită sau ascunzându-i în țară sau în străinătate. S-ar putea ca armata să nu aibă de ales decât să-și schimbe cultura personalului, dar va fi prea târziu pentru a-și atinge obiectivele mai mari în Ucraina. De asemenea, va fi prea târziu pentru a salva miile de trupe sacrificate în mod imprudent pentru tentativa Rusiei de cucerire. >>

Distribuie Distribuie Comentarii