Interesant clasament! Câți bani au cheltuit pentru reclame pe Facebook candidații la prezidențiale în ultima lună

Interesant clasament! Câți bani au cheltuit pentru reclame pe Facebook candidații la prezidențiale în ultima lună

​Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe oficial astăzi. 14 candidați au reușit să strângă numărul necesar de semnături pentru a participa la cursa pentru Cotroceni. Cum promovarea agresivă în online a candidaților a început însă cu cel puțin o lună înainte, am fost curios să văd câți bani a cheltuit fiecare pe Facebook, scrie jurnalistul Vlad Popovici pe  HotNews.ro .

Politicienii au înțeles că românii sunt mai ușor de găsit pe Facebook, decât pe stradă, așa că au investit sume consistente în postări sponsorizate pe rețeaua de socializare. Bine, nu știu dacă-i neapărat comoditate sau eficiență, în condițiile în care luptele politice se dau acum mai degrabă pe internet decât în offline.

Înainte să vedem cine și cât a cheltuit în promovare pe Facebook, să trecem în revistă lista candidaților care au mai puțin de 30 de zile pentru a-și convinge electoratul să le acorde votul în primul tur de scrutin, care va avea loc pe 10 noiembrie: Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Ilie-Dan Barna, Hunor Kelemen, Vasilica-Viorica Dancilă, Cătălin Ivan, Ninel Peia, Sebastian Popescu, John Ion Banu, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici, Ramona Bruynseels, Viorel Cataramă și Alexandru Cumpănașu

Câți bani s-au băgat în Facebook în ultima lună?

Deși campaniile plătite de pe Facebook au început cu mult înainte, lupta s-a intensificat în ultima lună. În ultimele 30 de zile ne-au adus fel și fel de postări sponsorizate pe Facebook, fie că ne convine sau nu ca news feed-ul să ne fie invadat de războaiele politice dintre Putere și Opoziție. Iar cine zice că postările n-au legătură cu alegerile este pur și simplu naiv. Așadar, hai să vedem câți bani au cheltuit partidele politice pentru aceste postări în ultima lună. Putem încadra aceste eforturi financiare la categoria „poftim, (și) aici sunt banii dumneavoastră”.

Partidul Național Liberal - Klaus Iohannis: 286 843 RON (9 septembrie - 8 octombrie)

PNL a reușit să „spargă” pe reclame sponsorizate pe Facebook, în doar 30 de zile, 286 843 de RON. Conform datelor furnizare de Facebook, cel mai mulți bani au fost cheltuiți de pe pagina „Partidul Național Liberal”, peste 190 de mii de lei. PNL a investit, însă, și pe paginile filialelor partidului, dar și pe paginile unor membri. De exemplu, cea mai cheltuitoare filială a fost PNL București, care a investit în Facebook 5362 de lei.

La polul opus se situează pagina Violetei Alexandru, unde PNL a dat 120 lei pentru reclame, în timp ce micile filiale PNL Timișoara și PNL Județul Hunedoara au primit mai puțin de 100 de lei din partea partidului, fiecare sumă fiind alocată pentru o singură reclamă.

Pe pagina președintelui Klaus Iohannis nu s-a investit niciun leu pentru reclame pe Facebook. Bine, președintele a beneficiat însă de reclama făcută de partid pe pagina PNL.

Este interesant de punctat însă și faptul că PNL a cheltuit din martie și până-n prezent peste 584 457 de lei.

USR-Plus - Dan Barna: 283 822 RON (9 septembrie - 8 octombrie)

Fericiți în România, dar mai ales fericiți pe Facebook. Dan Barna și alianța care-l susține, USR-Plus, au reușit să cheltuiască în ultimele 30 de zile aproape cât liberalii: 283 822 de lei. Din suma asta, 3 896 de lei au fost scoși (oficial) din buzunarul candidatului, în timp ce partidul a pus diferența.

Doar în ultimele șapte zile au fost cheltuiți 57 821 de lei de către partid și 638 de lei de către candidat. Începând cu luna martie, pagina de Facebook a candidatului Dan Barna a băgat în buzunarele lui Mark Zuckerberg suma de 281 625 de lei, iar paginile USR (135 365) și a Alianței USR-Plus (468 874) încă 604 239 de lei. În ultima săptămână, de pe urma lui Dan Barna, a USR și a USR-Plus, Facebook a câștigat 64 691 de lei. Practic, aceștia au reușit, de pe mai multe canale, să cheltuiască mai mulți bani pe parcursul anului decât liberalii.

Partidul Social Democrat - Viorica Dăncilă : 141 948 RON (9 septembrie - 8 octombrie)

Nu-mi dau seama dacă social democrații se bazează pe rețeaua din teren de care partidul beneficiază din plin, fiind cel mai mare partid din România, sau dacă liderii social democraților nu au considerat oportună o investiție mare într-o campanie pe Facebook. Poate se gândesc că Viorica Dăncilă este un candidat fără prea multe șanse în cursa pentru Cotroceni.

Totuși, pentru un partid aflat la putere de ani de zile (bine, a nu se lua în seamă moțiunea de cenzură proaspăt adoptată împotriva Guvernului Dăncilă), suma de bani cheltuită pe rețeaua de socializare este destul de mică, în comparație cu sumele cheltuite de contracandidați.

Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pe pagina de Facebook a partidului, adică 91 549 de lei. Premierul Viorica Dăncilă a beneficial de 49 de reclame sponsorizate din banii partidului, în valoare totală de 49 174 de lei. Mihai Fifor, cu 662 lei investiți pentru două reclame și Valeriu Andrei Steriu cu 463 de lei, pentru tot atâtea reclame au mai „mâncat” din banii partidului. Și europarlamentarul Dragoș Benea, baron de Bacău, și-a promovat o reclamă cu 100 de lei din banii partidului.

Candidatul Viorica Dăncilă a băgat bani în reclame pe Facebook și din propriul buzunar sau cel puțin așa arată datele publice. Dăncilă a plătit nu mai puțin de 24 857 de lei pentru a rula 16 reclame sponsorizate. Practic, premierul dat jos prin moțiune de cenzură a trebuit să pună la saltea peste două salarii din funcția pe care o are pentru a investi bani în câteva reclame pe Facebook. Asta mi-amintește de bancul ăla: știi că ți-ai fi putut lua un Ferrari din banii pe care i-ai dat până acum pe țigări? Cam așa și cu reclamele Vioricăi pe Facebook.

Ca o analiză per total, Dăncilă a cheltuit din martie și până-n prezent 145 489 lei, dintre care 10 104 lei doar în ultima săptămână. Asta în timp ce PSD a cheltuit în același interval de timp 639 843 de lei, dintre care 39 150 doar în ultima săptămână.

Ramona-Ioana Bruynseels: 127 929 RON (9 septembrie - 8 octombrie)

Candidatul Partidului Puterii Umaniste, Ramona Ioana Bruynseels, a cheltuit o sumă destul de mare pe Facebook: aproape 130 de mii de lei pentru o lună de postări sponsorizate.

Aceasta și-a promovat 143 de reclame pe Facebook. Doar în ultimele șapte zile, Ramona-Ioana a investit 50 480 de lei pentru un total de 32 de reclame. Practic, suma investită de aceasta se apropie de suma investită de social-democrați. Din martie și până-n prezent, blonda care și-a depus candidatura înconjurată de porumbei a investit 422.403 lei în platforma de socializare, o sumă impresionantă chiar și pentru un partid mare.

Mircea Diaconu: a cheltuit 11 991 de RON ca să ne spună că este doar „Un om” (9 septembrie - 8 octombrie)

Fostul actor și europarlamentar, ajuns la onorabila vârstă de 69 de ani și-a anunțat candidatura la prezidențiale ca o invitație pentru alte partide pentru a-l susține. Vârsta și-a spus cuvântul: nu e cel mai mare fan al Facebook-ului, investind doar 11 991 de lei pe reclame pe Facebook. Din partea Alianței UN OM (ALDE-Pro România) a primit doar 8 104 RON, pentru 11 reclame. Acesta a mai scos din propriul buzunar aproximativ 3 837 de lei, pentru 9 reclame.

Din martie și până-n prezent, Diaconu a investit 6885 de lei pe reclamele de pe Facebook, dintre care 4 103 lei doar în ultima săptămână. Alianța care-l susține pe Diaconu a cheltuit pe Facebook 5 175 de lei, dintre care 3 009 lei în ultimele 7 zile.

Alexandru Cumpănașu: 2 097 RON (9 septembrie - 8 octombrie)

Controversatul candidat Alexandru Cumpănașu, acel individ care a criticat universitățile românești și care este suspectat de cursuri frecventate doar pe la „școala vieții”, a cheltuit cel mai puțin pe Facebook, deși ține live-uri cu peste 10 mii de oameni pe rețeaua de socializare. Nu știu care este rețeta succesului său pe internet având în vedere că acesta a cheltuit doar 2 097 de lei, pe parcursul a 30 de zile, pentru doar 10 reclame. În ultimele șapte zile, candidatul pentru Cotroceni nu a mai scos niciun ban din buzunar pentru a-și face campanie pe Facebook.

Partidul Mișcarea Populară - Theodor Paleologu: 1 404 RON (9 septembrie - 8 octombrie)

Candidatul Partidului Mișcarea Populară, Theodor Paleologu, un individ cu greutate pe scena politică românească se situează în coada listei când vine vorba de banii investiți în promovarea online a postărilor de pe Facebook. Candidatul PMP a scos din buzunarul propriu 1 033 de lei, pentru șase reclame, în ultimele 30 de zile. Acesta a și fost sponsorizat de partid pentru rularea a doua reclame pe platfoma Facebook, acestea însumând suma de 371 de lei. Astfel, Paleologu și-a făcut campanie mai mult pe barba lui, cum s-ar zice, cu doar 1 404 lei cheltuiți pentru promovarea pe Facebook.

Este o abordare interesantă, având în vedere pregătirea și, mai ales, notorietatea domnului Paleologu. Tot de pe Facebook mai aflăm că acesta a cheltuit doar 2 404 lei din martie și până-n prezent și sub 100 de lei în ultima săptămână. Partidul pe care-l reprezintă în cursa electorală a cheltuit, începând cu luna martie, 17 292 de lei, dintre care 1 306 în ultima săptămână.

Cât au cheltuit ceilalți candidați

Viorel Cataramă: 5 347 RON

Kelemen Hunor: 17 436

Cătălin Ivan: sub 100 RON

Ninel Peia: sub 100 RON

Sebastian Popescu: 0 RON (nu există date)

John Ion Banu: 0 RON (nu există date)

Bogdan Stanoevici: 0 RON (nu există date)

Astfel, candidații pentru fotoliul de la Cotroceni au reușit să cheltuiască, în total, cu 30 de zile înainte de startul oficial al campaniei aproximativ 879.017 RON, adică echivalentul a 184.738 euro. Puțin sub 200 de mii de euro. Cu ce folos, asta vom vedea la alegeri.









populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…