INTERCEPTĂRI „Au strâns o întreagă pleiadă de lingăi!” / Doi colonei ruși dau de pământ cu Putin și cu Șoigu

INTERCEPTĂRI „Au strâns o întreagă pleiadă de lingăi!” / Doi colonei ruși dau de pământ cu Putin și cu Șoigu

Putin e o cățea, iar Șoigu e un profan incompetent. Așa au caracterizat conducerea țării și a armatei doi militari ruși de rang înalt într-o convorbire telefonică, interceptată de Radio Europa Liberă Ucraina. Discuția lor, presărată cu o mulțime de cuvinte greu de reprodus, a fost publicată pe internet, scrie ziare.com .

Proiectul ”Shemî” al Radio Europa Liberă Ucraina a pus mâna pe convorbirea coloneilor Maksim Vlasov și Vitali Kovtun, în care aceștia fac cu ou și cu oțet întreaga conducere militară a Rusiei.

În înregistrare se aude cum Vlasov vorbește despre ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu:

”Șoigu este un profan incompetent, ***. Profan în meseria lui. Nici măcar nu e meseria lui, ***. E pur și simplu un showman, ***”, a declarat Vlasov.

La rândul său, Kovtun a menționat că ”Șoigu e un ***, spune că nu avem militari prin contract. Desigur că nu avem, de unde să avem, ***? Lor le plăteau salarii de 30 de mii (de ruble), *** - de unde să-i iei?”

”Înregistrăm pierderi uriașe, băieții noștri sunt uciși, ***. Și, știi tu, eu cunosc un pic istoria. Eu compar războiul ăsta cu războiul sovieto-finlandez din anii 1939-1940, ***, parcă e tras la indigo, totul ca după șablon, ***” a mai declarat Vlasov în discuția interceptată.

În continuare, interlocutorii vorbesc despre alți lideri militari din anturajul lui Șoigu. În special, despre generalul-colonel Pavel Plat, consilier al ministrului Apărării și șeful Departamentului de control și supraveghere al Ministerului rus al Apărării. Până în 2013, acesta a fost un funcționar al Ministerului Situațiilor de Urgență.

”Ce vrei, dacă șeful inspecției e generalul-colonel Plat, ***. El în general nu a făcut serviciul militar, iar gradul l-a obținut în cadrul Ministerului Situațiilor de Urgență, deși acest grad e obținut prin încălcare legilor, ***” a spus Vlasov.

În timpul conversației, militarii îi fac o caracteristică și generalului Aleksandr Dvornikov, comandant al trupelor ruse care au invadat Ucraina.

”Au strâns o întreagă pleiadă de lingăi, ***. Iată acest Dvornikov e o legendă, ***. E un terminat, pur și simplu. Asta el a inventat acum o ”ofensivă anti-bandera”... Este, ***, un terminat, un idiot fără cap” spune Vlasov.

Cei doi militari nu sunt mulțumiți nici de Alelsandr Ciaiko, comandantul trupelor din Districtul de Est al Rusiei.

”O să mă pornesc cu furca, ***, în piața Kremlinului, ***. Au născut, ***, acești generali, alde Ciaiko, ***, și alții. Mai întâi pun niște oameni în funcții, ***, după care așteaptă când o să-i ucidă pe ai noștri, ***” a declarat Kovtun.

Tot Kovtun vorbește despre bombardarea civililor.

”Ei vor ca infanteria să înainteze, ***, ca artileria să tragă, ***. Trageți la depărtare, cheltuiți, ***, bombele, avem foarte multe. Chiar dacă nu o să nimeriți unde trebuie, ***, lasă să înceapă să se teamă. Bombardați gările, căile feroviare, ***” cere colonelul rus.

De asemenea, Kovtun cere ca armata rusă să bombardeze Rada de la Kiev și îl numește pederast pe președintele rus, Vladimir Putin.

”Trebuie, ***, să zboare o rachetă în Rada de la Kiev. De ce nu a zburat până acum, ***? Nu înțeleg, ***, Putin, pederastule, ***. De ce nu a zburat o rachetă în Kiev?” spune Kovtun.

Jurnaliștii de la proiectul ”Shemî” al Radio Europa Liberă l-au contactat pe Kovtun și l-au pus să asculte fragmente din aceste înregistrări.

”Mă doare în cot, pur și simplu o să anunț FSB-ul de voi și gata”, a declarat acesta.

Când însă jurnalistul i-a mai dat să asculte un fragment în care Kovtun vorbește despre Șoigu și l-a întrebat dacă el este gata să vorbească deschis despre atitudinea sa față de conducerea armatei ruse, Kovtun a răspuns: ”Nu, nu sunt gata. Nu vreau”, după care a închis telefonul.

Jurnaliștii spun că au confirmat autenticitatea înregistărilor conversației, care ar fi avut loc în data de 14 aprilie.

De asemenea, aceștia au scris și despre cei doi militari ruși.

Unul dintre este colonelul Maxim Vlasov, alias ”Ugra”. Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei și al jurnaliștilor de investigație de la Bellingcat, el este unul dintre responsabilii de bombardarea Mariupolului pe 24 ianuarie 2015, soldat cu aproximativ 30 de morți și peste 100 de răniți.

Al doilea este medicul militar Vitali Kovtun, colonel cu multiple medalii. Deși este originar din regiunea Vinița și are multe rude în Ucraina, el susține bombardarea obiectelor civile.


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

3 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

4 Pe asta ați citit-o?

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii