Integritatea ca anticorp
Examenul major al unei societăți: integritatea - nu numai a liderilor - ca armă împotriva corupției. Când vom fi pregătiți să dăm - și să luăm - acest examen? Într-un an, în zece, în jumătate de secol?
De la vremea plagiatului comis de dl. Victor Ponta, începe, și la noi, să fie vehiculat, dincolo de denumirea unei instituții (ANI - Agenția Națională pentru Integritate), cuvântul integritate.
Cuvântul nu făcea parte din vocabularul ...activ al limbii române. Exista acolo, în dicționar, dar cam atât. Plagiatul, ca fraudă academică, și integritatea, ca structură morală fundamentală a ceea ce suntem, apar, în continuare mai puțin cunoscute la noi ca practică a vieții de zi cu zi, în sfera publică, respectiv în cea academică.
Există regulamente, norme, dar, ca de multe ori, ele rămân pe hârtie și numai câte un accident sau scandal le readuce în atenție. Așa merg lucrurile, spasmodic, fără continuitatea practicării acestor norme și reguli.
Sunt persoane care pur și simplu nu știu ce este Integritatea. Chiar dacă ar întâlni-o, în carne și oase. Chiar dacă ar vedea-o personificată în acel funcționar public, în acea doamnă-demnitar, în acel instalator sau profesor, în acea funcționară de la ghișeu sau șofer. Dar Integritatea este definită, standardizată în sfera publică, mai ales pentru lideri, pentru persoanele care ocupă funcții publice, în medii profesionale diverse, de la cel acadmeic la cel de afaceri. Ce este Integritatea? De ce este cea mai valoroasă caracteristică a ființei umane? Poate pentru că are în vedere integralitatea noastră ca oameni. Nu ființarea noastră fragmentară, exersând aleatoriu, selectiv, raporturile noastre cu morala, cu etica în funcționarea noastră socială, dar și în raportul public-privat.
Vă propun, luându-mă după un rezumat interesant, să vedem cum arată Integritatea în sfera publică la noi, în general, și în mediul academic, în special, pe care îl cunosc mai bine. Vom observa împreună de ce Integritatea este cel mai bun anticorp împotriva unei maladii a spiritului - corupția - care, în epoca digitală, se dezvoltă mai rapid decât în perioadele pre- și industriale în societățile democratice.
Integritatea și Adevărul. Un om integru spune adevărul. Așa cum și-l reprezintă cel în care crede, cel pe care îl va spune la fel în situații diferite. Luați liderii noștri, conducătorii de instituții vizibili în sfera publică, politicieni și guvernanți, primari și directori, șefi de birouri sau de echipă, șefi de secție sau directori de departament, decani și rectori în mediul academic sau gimnazial ori liceal ș.a. și observați, pe o perioadă determinată care este performanța lor în spunerea adevărului. Cât de mare este distanța între ce spun și ce fac? În afara unor persoane din media, a unor ONG-uri, mai e cineva interesat să facă exercițiul? El ar asigura claritate și un mediu politic sau academic mai curat.
Integritatea și angajamentul. Un om integru își respectă angajamentele, își ține promisiunile. Acestea nu devin, imediat după afirmarea lor, vorbe/texte uitate, aruncate apoi în recycle bin-ul sferei publice. Când un lider politic câștigă alegerile, pe baza unei platforme politice, un angajament a fost luat. A fost el respectat, promisiunile făcute au fost ținute? Luați partidele și coalițiile câștigătoare în diferite alegeri și observați ce anume a fost respectat, ce anume a fost neglijat dacă nu cumva uitat în ultimul deceniu românesc.
Când un rector, decan, șef de departament în universitate candidează pentru funcția respectivă, ei/ele o fac propunând un program, un text disponibil oricând, în unele cazuri susținut și oral în fața colegi/elor. Cei care votăm pentru, ne asumăm oare și angajamentul liderului? Iar dacă liderul nu își respectă angajamentul, cei care l-am votat îi spunem adevărul?
Am făcut, oare, acest exercițiu simplu acum în perioada alegerilor universitare și anume: când se termină mandatul unui conducător, să reluăm textul programului/angajamentului său cu care câștigase funcția și să observăm dacă el a fost respectat? Cât de mult este influențat votul nostru de grupurile de interese din departament sau din facultate? Ne mai gândim la studenții noștri când votăm pentru? Sunt facultăți în România unde existența grupurilor de interese, a familiilor (câteodată la propriu) dictează/dirijează mersul lucrurilor, prin promisiuni, presiuni în schimbul votului mai ales în această perioadă electorală. Sunt cadre didactice care exersează în astfel de situații mai degrabă maniera discursului politic, prin racolarea de voturi/persoane, decât a celui academic
Integritatea și corectitudinea. Un om integru afirmă ce e corect chiar când asta îi poate aduce prejudicii sau priviri neprietenoase. Când asta se întâmplă într-un partid, rezultatul, de cele mai multe ori, e izolarea persoanei. Dar corectitudinea poate fi o armă politică: uneori, ea e invocată numai atunci când convine pentru a determina un anume curs al lucruilor. Câte partide s-au remarcat prin corectitudine, câți lideri din sfera publică?
La facultate, lucrurile sunt, poate, mai dramatice. Au fost concursuri pe post didactic. Pe un post candidează și cineva „din afară” (se înțelege, care nu e titular în acea facultate), situație foarte rară în mediul academic românesc. CV-urile academice ale celor două persoane indică fără dubiu că persoana „din afară” este mai bine calificată pentru acel post.
Dar comisia dă câștigătoare persoana „dinăuntru”, adică pe candidatul-coleg. Nu e un caz singular. Sau: unui câștigător al unui concurs i se „suspendă” validarea concursului de către universitate pentru că acela urma să dea curs unei invitații la Comisia de etică a universității. Formula „suspendarea” validării nu numai că nu e corectă, dar nu este nici legală. Sau: este corect sau e integră facultatea care conservă în continuare străvechiul mecanism că ...valoarea e dată de vechimea în muncă atunci când scoate posturi cu „dedicație” la concurs? Ce primează, adesea, în aceste cazuri, e situația umană nu cea profesională.
Integritatea și respectul pentru Ceilalți. Un om integru respectă ce cred ceilalți, abilitățile, competențele, expertiza lor. Sfera publică, a politicului, dar, într-o măsură, și cea academică, e plină, la noi, de lipsa de respect față de cei/cele cu care venim în contact. Media contribuie adesea, prin, mai ales, emisiunile-dezbateri, la deprecierea substanțială a ideii de integritate. De la limbaj la modurile comunicării, de la ilustrarea foto sau video la textul pe crawl la TV, lipsa de respect pentru ceilalți e cronică.
Nimeni nu a făcut, cred, acest exercițiu: luați persoana unei figuri publice, de la momentul în care „intră în atenția” media, până când nu se mai vorbește, cel puțin o perioadă, despre ea, și observați declinul respectului în actul comunicării (nu vorbesc despre respectul față de persoană care nu mai merită respectul nostru). Chiar când e vorba de un caz penal.
Mediul academic este foarte pudibond când este vorba de respectul pentru ceilalți. Derogări de la asta sunt fie escamotate, fie analizate sumar fără impact notoriu asupra comunității academice respective, fie transferate Comisiei de etică a universității respective. O situație ciudată: mulți au în vedere respectul pe care ni-l datorează studenții, dar mai puțini au în vedere respectul pe care îl datorăm noi studenților. De câte ori, oare, cadrele didactice nu s-au comportat nerespectuos, uzând de poziția de autoritate conferită mai degrabă de funcție decât de integritate? Rareori, însă, studenții evocă aceste derapaje, tot astfel cum, nu frecvent, cadrele didactice indică situațiile în care studenții plagiază.
Integritatea și Disciplina/Autocontrolul. Un om integru urmărește consecvent să fie el însuși, să nu abdice de la valorile etice care îl definesc. Disciplina e esențială, ca și autocontrolul. Dar noi nu suntem educați, noi nu învățăm cum e să fii disciplinat în sens moral, nu militar sau confesional. Motto-ul din Shakespeare are o rădăcină în cel mai vechi jurământ din lume, cel al lui Hipocrat care, la un moment dat, spune că dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău. Integritatea se bazează pe acest lucru.
În Școală e foarte ușor să faci rău: prin lipsă de respect, prin competențe scăzute, prin atitudine, prin abandonul selectiv al unor criterii, prin evaluarea elevilor/studenților care nu are consistență și transparență etc. Câți suntem conștienți că poziția de autoritate a profesorului e numai începutul unei construcții a caracterului elevului/studentului, a relației prin care educarea devine învățare. Rigoarea, disciplina, autocontrolul sunt mărcile acestei relații de integritate.
Integritatea este valoarea dinamică a construcției sociale. Investițiile în susținerea ei publică, fie și prin discursul politicianului, ar merita să fie făcute repede. Tragedia de la Colectiv, convulsiile europene provocate de actele de terorism indică regândirea unor mecanisme și funcționarea acestora. Societatea are nevoie urgentă de anti-corpii necesari pentru a nu mai lăsa corupția să se dezvolte, de la mediul politic la cel academic.
Universitatea românească ezită încă să se pronunțe limpede în ce privește integritatea și anti-plagiatului. Cum am văzut și de curând, poziția unui rector este mai degrabă deconcertantă în ce privește plagioratul, cum am numit eu doctoratul plagiat. Când e vorba de text preluat de la altcineva fără a cita sursa, nu trebuie să fii de specialitate ca să îți dai seama de acest lucru.
Nu cred că ezitarea mai are sens acum.
Cred că mediul academic românesc, dar și Școala, în ansamblu, ar putea acum să pună în operă un plan coerent de susținere a integrității ca valoare fundamentală. Nu la modul declarativ, prin simpozioane, mese rotunde, ci prin practică extinsă. În mod poate surprinzător, noi înșine ar trebui să ne includem în acest plan.
Cred că erorile comise, de pildă, de Consiliul Național de Etică pot fi îndreptate. Revenirea, prin o nouă analiză, făcută de alt Consiliu Național de Etică, la dosarele de pagiat „albite” ale unor figuri publice, ar fi un semnal încurajator. Infrastructura eticii în sistemul universitar ar trebui regândită. Facultățile ar trebui să-și asume mai mult în această privință. Ca și Școlile doctorale. În multe discipline, titlul de doctor trebuie readus la statutul de excelență în cercetare confirmată, nu menținut la cel de recompensă birocratică.
Construcția integrității în orice domeniu e un proces dificil. Dincolo de modele, norme, e vorba și despre convingerea fiecăru/eia dintre noi că se poate trăi cu și prin valorile integrității. Sunt anti-corpii necesari acum.
