Întârzierea vaccinării în UE umbreşte summitul european, în timp ce cresc cazurile de COVID-19 (Reuters)
Liderii statelor UE au început joi un summit prin videoconferinţă la care discută despre o abordare coordonată în combaterea pandemiei de COVID-19, încercând să ajungă la un acord pentru sporirea achiziţiilor de vaccinuri, după un început slab al campaniei de vaccinare şi în timp ce numărul infectărilor creşte din nou în multe state membre, relatează Reuters.
Preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat înaintea summitului nemulţumirea faţă de lentoarea campaniei de vaccinare în Uniunea Europeană, rămasă mult în urma celor din SUA şi Marea Britanie, recunoscând că liderii europeni au fost prea timizi. ''Aceasta trebuie să fie o lecţie pentru noi toţi. Am greşit pentru că ne-a lipsit ambiţia'', a spus liderul de la Elysee.
Până pe 23 martie, Marea Britanie a vaccinat circa 46 din 100 de locuitori, în timp ce în UE rata vaccinării este de 13,8 la 100 de locuitori.
Potrivit unei estimări a societăţii de asigurări de credite Euler Hermes, prezentată de France Presse, UE are o întârziere de şapte săptămâni în calendarul vaccinării, efectul pentru economia europeană rezultat din această întârziere fiind o pierdere de circa 123 de miliarde de euro pentru anul în curs.
Austria şi cinci state ale UE din Est (Bulgaria, Cehia, Slovenia, Letonia şi Croaţia) au acuzat o distribuire inegală între statele membre a vaccinurilor achiziţionate prin mecanismul comun gestionat de Comisia Europeană. Vorbind despre acest subiect în faţa parlamentarilor germani înaintea summitului, cancelarul Angela Merkel a susţinut însă mecanismul comun. ''Acum, când vedem că unele mici diferenţe în distribuirea vaccinurilor provoacă mari discuţii, nu aş vrea să-mi imaginez cum ar fi ca unele state membre să aibă vaccinuri şi altele nu'', a subliniat şefa guvernului german, considerând că o asemenea situaţie ''ar zdruncina piaţa internă (a UE) în esenţa ei''.
Lentoarea campaniei de vaccinare în UE a condus la o dispută cu Marea Britanie, care a cumpărat 11 milioane de doze de vaccin produse în fabrici aflate în blocul comunitar. În timp ce Londra spune că a negociat mai bine şi a ştiut cum să organizeze lanţurile de distribuţie, Bruxelles-ul afirmă că britanicii trebuie să-şi diminueze achiziţiile de vaccin şi a decis miercuri să sporească supravegherea exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în statele blocului comunitar.
Tema restricţionării exporturilor de vaccinuri este discutată la summit, dar liderii europeni nu au o poziţie unită în această chestiune şi mai multe state membre au exprimat rezerve, în special Belgia, Olanda, Irlanda, Danemarca şi Suedia. ''Dacă punem obstacole în calea lanţurilor de distribuţie, riscul este să rămânem toţi fără vaccinurile de care avem atât de mult nevoie'', explică un diplomat.
Conform unui proiect al concluziilor summitului, consultat de Reuters, liderii europeni vor sublinia importanţa autorizaţiilor de export şi respectării clauzelor contractuale de către producătorii de vaccinuri.
Totuşi, conform altor diplomaţi intervievaţi de această agenţie de presă, statele reticente faţă de o poziţie mai dură în favoarea restricţionării exporturilor de vaccinuri nu vor opune prea multă rezistenţă, unul dintre ei spunând că ''mesajul lor este 'vă rugăm să acţionaţi atent, într-un mod echilibrat'''. AGERPRES