Întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei, mai uşor de spus decât de făcut (analiză France Presse)
Preşedintele american Joe Biden a promis să ajute Ucraina să-şi procure "sisteme de apărare antiaeriană cu rază mai lungă de acţiune" decât sistemele Stinger purtate pe umăr, dar găsirea puternicelor baterii antirachetă de care armata ucraineană are nevoie foarte urgent pare mai uşor de spus decât de făcut, comentează sâmbătă France Presse într-o amplă analiză.
Joe Biden, care vrea să susţină din punct de vedere militar Ucraina fără a intra în conflict direct cu Rusia, încearcă să furnizeze armatei ucrainene cele mai bune sisteme de apărare împotriva artileriei ruse care bombardează oraşele.
Ideal pentru aceasta ar fi bateriile antiaeriene mobile ca Patriot, a căror eficienţă a fost demonstrată pe larg în ultimii ani în Irak şi în Golf.
Plasat pe camioane, sistemul Patriot este compus dintr-un radar capabil să detecteze şi să intercepteze automat un avion, o dronă sau o rachetă pe o rază de peste 100 km, cu un post de supraveghere întreţinut de trei soldaţi şi o baterie de rachete interceptoare.
Dar militarii ucraineni nu sunt instruiţi în mânuirea acestui armament american sofisticat. În schimb, ei ştiu să utilizeze sistemul antiaerian S-300, concurentul rusesc al primei generaţii de Patriot american, a cărui rază de acţiune este mai limitat, dar ar fi suficient pentru a proteja Harkovul şi Kievul, două oraşe apropiate de frontiera rusă, de unde sunt lansate cele mai multe rachetele ruseşti care le lovesc.
Aceste S-300 ar putea veni din unele ţări ale fostului bloc sovietic care le mai posedă încă, în special Slovacia şi Bulgaria, unde ministrul american al apărării Lloyd Austin efectuează o vizită chiar în aceste zile.
Dar aceste ţări depind încă de sistemele S-300 pentru propria lor securitate şi cer un substitut - mai precis, Patriot - înainte de a le da pe ale lor Ucrainei.
"Suntem pregătiţi să o facem imediat când vom avea o soluţie de înlocuire potrivită", declarase joi presei ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad.
Vineri, Ţările de Jos au anunţat că vor desfăşura o baterie Patriot la baza militară din Sliak, în centrul Slovaciei, iar Germania a confirmat că va trimite alte două în această ţară, ceea ce ar putea facilita transferul unicei baterii de S-300 slovace în Ucraina.
Dar sistemele Patriot din Germania şi Ţările de Jos nu vor sosi imediat în Slovacia - Ţările de Jos anunţând un termen de 15 aprilie - iar timpul presează pentru armata ucraineană.
În afara de aceasta, dacă mai multe ţări par pregătite să furnizeze Kievului rachete de schimb pentru S-300, Ucraina are nevoie de multe sisteme complete, inclusiv radare şi posturi de supraveghere.
"Un S-300 este mai bun decât nimic, dar nu este suficient", afirmă Brent Eastwood de la site-ul specializat 19FortyFive.
Ucraina avea 100 de baterii S-300 înaintea invaziei, iar armata rusă afirmă că ar fi distrus vreo 40 încă de la începutul atacului său în 24 februarie, scria recent acest fost militar american.
Ţara este vastă şi doar pentru protejarea unui oraş trebuie multe dintre ele, explică Brent Eastwood pentru AFP. "Dacă aş planifica apărarea ucraineană, aş vrea patru baterii S-300 în cele patru puncte cardinale ale Kievului. Aş dormi mai liniştit noaptea", spune el.
Alte două ţări ale NATO, Bulgaria şi Grecia, dispun de sisteme S-300, dar şi acestea necesită să fie înlocuite.
Or chiar dacă armata americană, al cărui inventar în Patriot este relativ limitat, decide să le împrumute pe ale sale acestor ţări, vor trebui mai multe săptămâni pentru ca ele să ajungă la destinaţie. Washingtonul încearcă să-şi convingă aliaţii din alte regiuni să le împrumute pe ale lor, dar nu aceasta nu este un lucru uşor.
Şeful statului major american, generalul Mark Milley, ar putea cere ajutorul Japoniei joi. El i-a telefonat omologului său japonez pentru a discuta despre "situaţia actuală din Pacific şi despre invazia rusă în Ucraina", potrivit unui rezumat succint al convorbirii lor publicat vineri de Pentagon.
Ţările din Golf deţin numeroase baterii antiaeriene pentru a se proteja de rachete iraniene, dar ele nu par să se grăbească să sară în ajutorul Ucrainei. Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, care figurează printre cei mai mari exportatori de petrol brut în lume şi care au amândouă legături importante atât cu Occidentul, cât şi cu Moscova, au evitat până în prezent să adopte o poziţie împotriva Rusiei. AGERPRES