Întâmpină primăvara cu o casă curată
Soarele apune mai târziu, temperaturile cresc și te simți, în sfârșit, motivat să te ocupi de curățenia de primăvară. Este sezonul curățeniei și al împrospătării! Primăvara este în aer și, odată cu ea, vine și dorința de a spune adio exceselor și de a te debarasa de lucrurile de care nu mai ai nevoie, vrei să dai un aer fresh casei tale.
În timp ce o casă curată și ordonată este întotdeauna impulsul de care avem nevoie, procesul de curățenie poate fi descurajant. De aceea, ți-am pregătit o listă cu produsele care te vor ajuta să câștigi timp și energie atunci când faci curățenie.
Curățenie în bucătărie
Bucătăria este locul în care gătești și servești masa alături de cei dragi. Este esențial să păstrezi acest spațiu curat și organizat mereu. Uneori, acest lucru poate fi copleșitor, mai ales dacă ai copii mici sau dacă gătești mai multe mese pe zi.
Înainte de a începe, asigură-te că ai la îndemână un spray pentru curățat suprafețele ceramice și pe cele din inox, un detergent igienizant pentru frigider și cuptor cu microunde, sau un spray anticalcar universal. Dacă organizezi fiecare parte a încăperii în sarcini mai mici, poți curăța ușor bucătăria, trecând prin fiecare colțișor lipicios sau greu accesibil, până când aceasta va străluci.
Folosește întotdeauna produsele sau soluțiile recomandate în fișa produsului pentru a evita zgârierea sau deteriorarea suprafețelor. Asigură un aspect strălucitor și durabilitate electrocasnicelor din bucătărie!
Curățenie în baie
Baia este una dintre cele mai folosite încăperi ale unei case și asta înseamnă că are nevoie de multă atenție pentru a fi menținută curată. Deoarece baia este locul unde ne spălăm corpul sau locul unde păstrăm coșul cu rufe murdare, este mediul perfect pentru dezvoltarea bacteriilor și a ciupercilor dacă nu este curățată corect.
Folosește un detergent dezinfectant pentru igienizarea și curățarea suprafețelor lavabile sau a obiectelor sanitare. Îndepărtează toate tipurile de bacterii, microbi și virusuri, cu un produs care oferă mai multe beneficii.
Dacă te confrunți cu depuneri de calcar pe obiectele sanitare din baie, alege un produs pentru îndepărtarea pietrei, a petelor de rugină, a reziduurilor de săpun și chiar a mucegaiului. Curăță riguros cada și accesoriile din baie, sau suprafețele din ceramică și porțelan.
Curățarea mobilei
Obiectele de mobilier rețin praful sau petele, mai ales dacă ai copii care sunt în perioada de explorare și pun mâna peste tot, sau animale de companie. Curăță întotdeauna cu produsele recomandate de producător pentru materialul din care este confecționată piesa de mobilier. Șterge praful cu o cârpă moale sau aspiră suprafețele înainte de a aplica un produs.
Spray-ul pentru curățarea obiectelor din lemn este o soluție specializată, concepută pentru a îndepărta murdăria, dar protejează și îngrijește suprafețele mobilierului tău.
În cazul în care activitatea ta necesită și un birou acasă, nu lăsa hârtiile să câștige prea mult spațiu și arhivează-le sau reciclează-le. Curăță și echipamentele electronice, dar și petele de la băuturi sau frimiturile rămase de la un prânz luat în grabă.
Curățarea pardoselilor
Înainte de a curăța pardoseala casei tale, aspiră praful și impuritățile de pe suprafețe. Podelele laminate pot fi uneori dificil de curățat, devin lipicioase sau rămân cu dungi în cazul în care ai folosit un mop, însă poți găsi mai multe soluții de curățat. Aplică o soluție care să facă parchetul să strălucească, care face ca podeaua din lemn fals să arate ca omologul său din lemn masiv.
Dacă ai copii și îți este frică să folosești substanțe pe bază de clor, elimină eficient bacteriile și virusurile cu ajutorul unui dezinfectant pentru podele, cu agenți de curățare derivați din surse naturale. Poți folosi acest produs și pentru curățarea pieselor de mobilier pe care le folosește cel mic sau chiar pentru dezinfectarea jucăriilor după ce au fost folosite de un alt copil, sau au fost scoase afară.
Produse de curățare: mătură, mop și găleată
Pe piață sunt atât de multe produse care te pot ajuta să cureți podelele, încât nu știi pe care să-l alegi. Set format din găleată cu mop și storcător, mop care poate fi folosit uscat sau umed, mop din bumbac super absorbant, care promite podele care se usucă rapid și fară urme, sau mopul din microfibră. Este greu să alegi când ai atâtea variante!
Poți alege produse de unică folosință sau produse cu ajutorul cărora poți curăța toate zonele din casă, inclusiv podelele. Unele sunt dotate cu mâner de plastic reutilizabil și până la cinci lavete de rezervă. Materialul acestora captează și rețin praful, murdăria, părul și alte particule foarte fine.
Acum, pentru că ai aflat cât de ușor poate fi să cureți toată casa, declarăm deschisă ediția de curățenie pentru primăvară!