Întâlnire-șoc între Mihai Stoica și rapidistul Onea la mall. Ce au făcut cei doi după derby-ul cu scântei
Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al celor de la FCSB, a dezvăluit că după meciul de foc din Giulești, câștigat de Rapid în fața FCSB cu 1-0, a dat ochii cu Răzvan Onea, autorul unui fault în urma căruia merita cartonaș roșu.
Rapidistul Răzvan Onea, personajul negativ al derby-ului Rapid - FCSB. Foto Rapid TV
Cei doi s-au întâlnit la mall, însă nu și-au vorbit. Povestește Mihai Stoica, omul care a numit intrarea lui Onea asupra lui Coman drept una pe care „numai un animal” putea să o facă: „Ce am spus? Eu am spus că doar un animal poate să facă aşa ceva, n-am zis că el e un animal. Dacă tu respecţi fenomenul, trebuie să respecţi adversarul.
Dacă ai o asemenea intrare și, culmea, faci asta asupra unui jucator care nu a lovit niciodată, care vine după o accidentare.... M-am întâlnit cu Onea în mall şi nu puteam să nu mă uit la genunchiul lui, la cusătura aia foarte mare (n.r. Onea a avut recent o accidentare gravă la genunchi). Mă uitam cu tristeţe cât de grea e viaţa de fotbalist.
Şi tu acum ce faci? Asta a fost o intrare sălbatică. Nu am văzut niciodată o astfel de intrare! Ieşită din comun”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Managerul FCSB a comentat și afirmațiile antrenorului Adrian Mutu și președintelui Daniel Nicolae, care au declarat că Onea a fost ”băiat deștept” și că nu merita cartonaș roșu.
„Doamne... Băiat deștept?! Fiecare îşi apără echipa, jucătorii. Eu cu Daniel Niculae am o relaţie foarte bună , cu Mutu la fel, nu am absolut nimic ce să le spun lor. Până la urmă, suporterii văd dacă a fost măcel sau nu”, a încheiat Mihai Stoica.
Sursa: adevarul.ro