Instanţa Supremă suspendă executarea pedepsei în cazul Alinei Bica
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis suspendarea executării pedepsei în cazul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, în dosarul în care a fost judecată pentru favorizarea făptuitorului şi condamnată la patru ani de închisoare.
"Admite în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnata Alina Mihaela Bica împotriva deciziei penale nr. 117 din 26 iunie 2018, pronunţată de completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2067/1/2017. (...) Admite cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016 (...), până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare. (...) Definitivă", se arată în minuta deciziei.
Pe 26 iunie, Alina Bica a fost condamnată definitiv de magistraţii Instanţei supreme la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.
În acelaşi dosar, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost achitat de judecătorii Instanţei supreme.
În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului şi a fost achitată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu şi o alta de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. AGERPRES