Instanţa supremă respinge plângerea lui Lucian Onea împotriva controlului judiciar

Instanţa supremă respinge plângerea lui Lucian Onea împotriva controlului judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea împotriva controlului judiciar impus de procurori în dosarul în care este acuzat de complicitate la favorizarea făptuitorului şi cercetare abuzivă.

"Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Lucian Gabriel Onea împotriva ordonanţei 21/P/2018 din data de 22 noiembrie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică (...). Definitivă", se arată în minuta deciziei de miercuri.

Pe 22 noiembrie, Parchetul General a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în perioada 24 noiembrie 2018 - 22 ianuarie 2019, faţă de Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu.

Cei doi se află sub control judiciar din luna iulie, având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme.

Lucian Onea este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă, iar Mircea Negulescu este acuzat de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă.

Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală". Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti.

Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”