Instanţa supremă exclude probe din dosarul "Microsoft 3"

Instanţa supremă exclude probe din dosarul "Microsoft 3"

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, să excludă două probe din dosarul "Microsoft 3", în care sunt judecaţi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi fostul director general al Microsoft România SRL, Călin Tatomir.

Este vorba despre declaraţiile date de Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în calitate de martori - denunţători în dosarul "Microsoft 1" (unde au fost date condamnări definitive), preluate apoi de procurori în dosarul "Microsoft 3".

Instanţa a solicitat DNA să precizeze dacă se menţine dispoziţia de trimitere în judecată a acestui dosar sau se solicită restituirea cauzei.

"Admite, în parte, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail. Constată nulitatea ordonanţelor nr.766/P/2016 din data de 30.03.2017 şi din data de 20.09.2017 emise de procurorul din cadrul DNA sub aspectul preluării ca şi probă în prezenta cauză a unor înscrisuri, în copie conformă cu originalul, din dosarul penal nr.187/P/2013 al DNA şi din dosarul nr.1191/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Exclude din mijloacele de probă înscrisurile constând în declaraţiile din dosarul penal nr.187/P/2013 al DNA şi din dosarul nr.1191/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, declaraţii menţionate în cele două ordonanţe ale procurorului. Încheierea motivată se comunică DNA cu solicitarea ca, în 5 zile de la comunicare, să precizeze dacă se menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau se solicită restituirea cauzei", se arată în decizia instanţei.

Pe 27 septembrie 2017, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi Călin Tatomir, fost director general al Microsoft România SRL, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul "Microsoft 3".

Potrivit DNA, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.

Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.

"În acest context, inculpaţii Dinu Mihail Pescariu şi Claudiu Ionuţ Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu pentru trafic de influenţă)", declară DNA.

Prejudiciul reţinut de DNA este de 51.396.344 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (90.182.344 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro). AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…