Instanţa supremă dezbate dosarul lui Liviu Dragnea

Instanţa supremă dezbate dosarul lui Liviu Dragnea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate, luni, dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Pe 15 aprilie, la ultimul termen al procesului, avocaţii lui Dragnea au solicitat amânarea dosarului până când judecătorii de la Curtea Constituţională vor lua o decizie cu privire la conflictul de natură constituţională dintre Parlament şi Instanţa supremă pe tema completurilor specializate pe cazurile de corupţie.

Tot atunci, procurorul de şedinţă a ridicat două excepţii de neconstituţionalitate în legătură cu prevederile art. 29 din Legea 78/2000 şi art. 174 din Codul penal.

Liviu Dragnea a dat o declaraţie în faţa instanţei, în care şi-a susţinut nevinovăţia. "Sunt total nevinovat şi vreau să vă asigur, indiferent de ce veţi decide, că nu am ştiut despre cele două că nu merg la serviciu şi părerea mea este în continuare că acest dosar e unul politic şi că timpul va confirma acest aspect", a spus Dragnea.

Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care vizează angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi Anisei Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman.

DNA susţinea că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmau că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!