Instanţa supremă ar putea pronunţa decizia definitivă în dosarul lui Toni Greblă

Instanţa supremă ar putea pronunţa decizia definitivă în dosarul lui Toni Greblă

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, joi, decizia definitivă în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă pentru trafic de influenţă.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

DNA susţinea că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-ar fi promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici - din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale - să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 - 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 şi 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni şi a determina funcţionari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.

Totodată, în perioada 2009 - 2015, Toni Greblă ar fi pretins şi primit, direct şi indirect, de la Mihai Prundianu, mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentând investiţii în curs consemnate în lista activelor unei societăţi comerciale (un tractor cu remorcă şi marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struţi, materiale de tip tâmplărie PVC şi alte materiale de construcţie pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din judeţul Gorj); 121.007 lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru şase angajaţi, în perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comerţ şi Industrie România - Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala - Teleşti).

În schimb, Greblă ar fi promis că va interveni şi va determina funcţionari publici din cadrul companiilor şi societăţilor naţionale, respectiv autorităţi publice centrale şi locale, în folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energiei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

3 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…

4 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…