Instanţa supremă anulează condamnarea fostului ministru Constantin Niţă; procesul se va rejudeca

Instanţa supremă anulează condamnarea fostului ministru Constantin Niţă; procesul se va rejudeca

Instanţa supremă a admis luni o contestaţie depusă de fostul ministru al Energiei Constantin Niţă şi a dispus anularea condamnării de 4 ani închisoare cu executare primită de acesta într-un dosar de trafic de influenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procesul lui Niţă, aflat în faza de apel, să se rejudece pe data de 15 aprilie.

"Admite contestaţia în anulare formulată de condamnatul Niţă Constantin împotriva deciziei penale nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3.157/1/2017. Desfiinţează în totalitate decizia penală contestată şi anulează toate formele de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 305 din 26 mai 2017, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. 2.312/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus-menţionată. Fixează termen la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul Niţă Constantin şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. 2.312/1/2016. Dispune citarea apelantului - intimat inculpat Niţă Constantin la adresele indicate în dosar. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2019", se arată în decizia Instanţei supreme.

Este a doua contestaţie în anulare admisă de Instanţa supremă, după cea a fostului senator Dan Şova, al cărui proces se va rejudeca tot pe 15 aprilie.

Pe 19 decembrie 2018, fostul ministru Constantin Niţă a fost eliberat din închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea executării pedepsei sale.

Decizia a fost luată în baza hotărârii Curţii Constituţionale privind nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ.

Niţă avea de executat o condamnare de 4 ani, primită în iunie 2018, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Niţă i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iaşi.

Niţă ar fi intermediat o întâlnire între Urdăreanu şi fostul primar Gheorghe Nichita în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remişi lui Niţă în două forme - parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.

''În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014'', susţineau procurorii. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!