Instanța îi dă voie medicului Burnei să opereze la Spitalul 'Marie Curie'; decizia nu e definitivă
Tribunalul București a decis vineri că medicul ortoped Gheorghe Burnei, trimis în judecată pentru că ar fi primit mită de la pacienți, poate profesa din nou în spitalele publice, inclusiv la Spitalul "Marie Curie".
"Constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul Burnei Gheorghe. Admite cererea de modificare și în consecință înlătură interdicția impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe de Copii 'Marie Curie' sau în altă unitate din sistemul public de sănătate", se arată în decizia tribunalului.
Decizia nu este însă definitivă, iar procurorii o pot contesta.
Medicul Gheorghe Burnei s-a prezentat vineri la tribunal, unde le-a cerut judecătorilor permisiunea să efectueze din nou operații în spitalele de stat, susținând că are sute de pacienți care îl așteaptă.
"Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am făcut nimănui rău. Eu începeam serviciul la șase și jumătate, deși trebuia să fiu acolo la opt, și terminăm la 12 noaptea. Nu am fost de acord cu nimeni de pe lista pe care o aveți să-mi dea ceva. Nu pentru asta făceam actul medical, pentru că puteam să îl fac la privat și eram mult mai avantajat. Eu am rămas să desfășor actul medical în țara în care m-am născut, pentru că voiam să îi ajut pe ei. Vă rog să îmi dați dreptul să îi ajut în continuare", le-a spus Burnei judecătorilor.
Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie, fiind acuzat de mai multe infracțiuni de luare de mită, după ce ar fi cerut bani de la părinți pentru a le opera copiii internați la Spitalul "Marie Curie" din București.
Procurorii susțin că există indicii privind săvârșirea de către Gheorghe Burnei a unor infracțiuni contra vieții și contra integrității corporale sau sănătății, în care victimele sunt minori aflați anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care Burnei a agravat-o prin acțiunile sale intenționate.
Conform documentelor întocmite de procurori, Gheorghe Burnei nu cerea direct bani de la părinții ai căror copii urmau să fie operați, însă după ce efectua intervențiile chirurgicale le permitea părinților "să îl gratifice" cu diverse sume.
În anumite cazuri, medicul pretindea sume de bani anterior intervenției chirurgicale, încercând să le mascheze într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donație. Persoanele care ajungeau la Burnei și care îi ofereau mită erau părinți ai căror copii aveau anumite deficiențe fizice, dintre care unele trebuiau corectate medical.
Totodată, Burnei îi interna pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi interna în mod repetat, fără a le efectua nicio intervenție chirurgicală, pentru a-i determina astfel pe părinți să îi dea bani sau alte foloase pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale.
Anchetatorii mai spun că medicul apela și la amenințări cu refuzul efectuării operației dacă părinții nu se conformau cererilor sale.
Presa a relatat cazul unei fete, Amira, care a fost operată în urmă cu 18 ani de medicul Burnei, pentru luxație congenitală la șold. Fata a fost supusă în total la 11 intervenții chirurgicale, fiindu-i implantat un dispozitiv ceramic, care nu era omologat. Operațiile nu au reușit însă, iar fata este acum imobilizată la pat.
AGERPRES