Instanța anulează pedeapsa unui elev care a ironizat o profesoară și a primit nota 2 la purtare. Ce spun experții în domeniu
Un fost elev trebuie să primească daune morale de 3.000 de euro de la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu“ din Buzău după ce, când era încă licean, a fost pedepsit cu nota 2 la purtare pentru că a ironizat o profesoară pe Facebook. Experții spun că acest caz scoate la iveală lacunele din sistemul educațional.
Andrei Voicu/Facebook
Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” din Buzău este obligat de instanță să-i plătească unui fost elev daune morale de 3.000 de euro după ce a fost pedepsit cu nota 2 la purtare pentru că a ironizat o profesoară. Decizia aparține Curții de Apel Ploieşti care a mai hotărât ca tânărului să-i fie revizuită nota la purtare, iar colegiul să plătească și cheltuielile de judecată de 2.800 de lei. „Se aşteaptă hotărârea judecătorească pentru a vedea exact motivarea deciziei şi, în funcţie de aceasta, eventualele căi de atac sau, după caz, procedura de punere în executare a sentinţei”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, directorul Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu”, Virginia Mîndruţă-Tănăsescu.
În anul 2018, în timp ce era elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, Andrei Alexandru Voicu şi-ar fi ironizat profesoara de desen pentru vestimentaţia sumară dintr-un videoclip postat de aceasta pe Facebook. „Colegiul Bogdan Petriceicu Hasdeu este liceul în care este interzisă purtarea bărbii şi a părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minţi ale sistemului de învăţământ, această struţo-cămilă a artei, care se zbate între vocaţia de a cânta şi de a desena”, spunea tânărul atunci.
Ulterior, o comisie de disciplină din cadrul instituţiei de învăţământ a decis sancţionarea adolescentului cu nota 2 la purtare. Elevul, ajutat de familie, a reacționat imediat şi a cerut în instanţă revocarea măsurilor disciplinare şi plata unor daune morale.
Daune morale și cheltuieli de judecată
În consecință, în anul 2023, Tribunalul Buzău a obligat Colegiul Naţional să radieze media la purtare a elevului şi să îi plătească daune morale în valoare de 3.000 de euro. „Admite în parte acţiunea formulată (...) Obligă pârâtul la radierea menţiunilor din evidenţele şcolare în ceea ce îl priveşte pe reclamant cu privire la aplicarea notei 2 la purtare pe semestrul I al anului şcolar 2018-2019, cu efectuarea cuvenitelor modificări, inclusiv în foaia matricolă şi revizuirea mediei pe semestrul I la purtare, cât şi a mediei anuale pentru anul şcolar 2018-2019 şi a mediei generale pentru cei 4 ani de învăţământ în cazul pârâtului (2016-2020). Admite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât. Respinge ca prescrise pretenţiile reclamantului reprezentând daune morale aferente perioadei anterioare datei de 10.09.2020. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile reclamantului reprezentând daune morale aferente perioadei ulterioare comunicării adresei nr. 3307/08.09.2020. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.000 euro, echivalent în lei la data plăţii efective, cu titlu de daune morale. Compensează în parte cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.807,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de recurs.”, a hotărât Tribunalul Buzău prin hotărârea încheiată în data de 7 aprilie 2023.
Recursul nu a avut succes
Ulterior, Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” a atacat cu recurs decizia Tribunalului Buzău iar Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat în data de 30 ianuarie 2024 definitiv, menţinând decizia instanţei de fond. „Soluţia pe scurt: Respinge recursurile, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2024”, prevede hotărârea Curţii de Apel Ploieşti.
Mama elevului a precizat că decizia instanţei era una aşteptată. „O decizie corectă, era de aşteptat, încă o dată s-a dovedit că elevul are dreptate şi că i s-au încălcat toate drepturile ca elev. Colegiul trebuie să pună în executare sentinţa Tribunalului Buzău, respectiv radierea notei 2 şi plata daunelor morale. A fost o luptă de mai bine de 3 ani, ne-am confruntat numai cu jigniri, că elevul nu are dreptate”, a declarat, pentru Agerpres, Elena Voicu, mama fostului elev al colegiului, care între timp a terminat liceul cu media 9 la Bacalaureat.
Neputința sistemului
Marian Staș, expert în educație, a declarat pentru „Adevărul” că în acest caz sistemul educațional din România și-a arătat neputința. „Avem cel puțin două componente aparent independente, dar care atunci când ajung mixate dau scântei. Vorbim de personalitatea copilului care trebuie subtil gestionată mai ales că vorbim de un copil inteligent, care acum în lumea modernă au intenția să devină cinici. Iar al doilea element este sistemul care s-a dovedit falimentar. Adică la postarea băiatului, sistemul răspunde cu superficialitate, încrâncenare, cu un comportament rupt din comunism și îi dă băiatului 2 la purtare. Pentru ce? Nu vorbim de violență, nu vorbim de furt, vorbim de un delict de opinie. Sistemul falimentar nu vede asta, însă reacționază exacerbat și vrea să dea o lecție cu acea medie la purtare scăzută. Probabil lecția era pentru tot colegiul, nu numai pentru elevul respectiv, dar el a avut de tras. Numai că problema pentru acest sistem șubred este că oamenii nu au stat cu mâinile în sân și și-au căutat dreptatea în instanță. Și astfel acest sistem superficial a ajuns în penibil și și-a pierdut credibilitatea”, a precizat Marian Staş.
Sancțiuni aleatorii
Psihologul Keren Rosner susține, la rândul ei, că în primul rând trebuie observat că în sistemul de învățământ sancțiunile dedicate elevilor sunt aleatorii. „Avem elevi care fac probleme mari și pedepsele sunt minime, dar și copii cărora li se impută chestiuni neintenționate, uneori, care ajung aspru pedepsiți, chiar blamați. Unii beneficiază de privilegii. Apoi, profesorii trebuie să aibă o conduită demnă, pentru că altfel nu poți cere elevilor același lucru. Vorbim de puterea exemplului aici. În plus, elevii mai slab pregătiți pot accepta un comportament nepotrivit din partea unor profesori de frica notelor trecute în catalog, dar copiii isteți, care știu ce pot, reacționează la un astfel de tratament și evident că sunt percepuți ca obraznici și sancționați ca atare. Problema mare este că atunci când se dă o sancțiune nu se analizează contextul, ci numai secvența respectivă, și atunci avem copii care sunt pedepsiți aiurea sau în alte cazuri mult prea dur”, a subliniat Keren Rosner.
Sursa: adevarul.ro