Instanța a rămas în pronunțare pe cererea privind folosirea siglei USR la alegerile parlamentare

Instanța a rămas în pronunțare pe cererea privind folosirea siglei USR la alegerile parlamentare

Tribunalul București a rămas în pronunțare, miercuri, pe cererea partidului Uniunea Salvați România (USR) de a folosi o siglă la alegerile parlamentare asemănătoare cu cea a Uniunii Salvați Bucureștiul (USB).

Biroul Electoral Central (BEC) a respins folosirea acestei sigle (reprezentată de un triunghi) de către USR, pe motiv că este asemănătoare cu cea a USB, lucru interzis de lege. USR a contestat decizia BEC la tribunal.

În cadrul procesului, o persoană din Hunedoara — Monica Nicoleta Petruț — a depus o cerere de intervenție, ea fiind reprezentată de un avocat. Acesta a declarat în sala de judecată că se opune ca USR să folosească sigla USB, el atrăgând atenția că la dosarul privind fuziunea dintre USR și USB există mai multe documente cu o semnătură falsă.

De cealaltă parte, poziția USR a fost susținută de către procurorul de ședință. Acesta a declarat că decizia BEC este greșită, deoarece USB și-a dat consimțământul ca semnul său electoral să fie folosit de USR. Reprezentantul Parchetului a cerut instanței să desființeze decizia BEC și să permită ca USR să folosească acea siglă.

"Am solicitat Biroul Electoral Central să folosim semnul cu triunghi, pe care l-am folosit ca USB în alegerile locale. Biroul Electoral Central a spus că USR nu are consimțământul USB. Noi am venit și am spus că prin actul de fuziune există consimțământul și prin faptul că eu, ca președinte al USB, am semnat cererea către BEC pentru atribuirea USR a semnului cu triunghi. Instanța a rămas în pronunțare (...). Este un avocat care astăzi a reprezentat o persoană din Hunedoara, dar el a reprezentat PSD în procesul de fuziune. PSD are un interes pur mediatic, pentru că imediat ce se pronunță fuziunea, USR este partid înființat și participă la alegeri", a declarat Nicușor Dan, prezent la tribunal.

Nicușor Dan a spus că, în situația în care tribunalul nu va da dreptate USR, atunci în alegeri va fi utilizată sigla permanentă a partidului.

Tot la tribunal se desfășoară miercuri procesul privind fuziunea prin absorbție între USR și USB.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”