Inspectorii antifraudă intensifică verificările privind dotarea cu noile case de marcat; amenzi până la 10.000 lei, de la 1 mai

Inspectorii antifraudă intensifică verificările privind dotarea cu noile case de marcat; amenzi până la 10.000 lei, de la 1 mai

Inspectorii antifraudă vor intensifica în luna aprilie acţiunile de control cu privire la dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat cu jurnal electronic, în condiţiile în care, în martie, faţă de februarie, s-a constatat o scădere cu circa 39% a numărului de astfel de aparate instalate la contribuabili şi cu aproape 20% a celui al aparatelor de marcat înregistrate de distribuitorii autorizaţi în sistemul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, remis miercuri AGERPRES, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor continua verificarea modului în care operatorii economici respectă obligaţia legală de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic.

"Dacă de la 1 mai 2019 inspectorii antifraudă vor constata încălcarea obligaţiei de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic, vor aplica amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei şi vor suspenda activitatea economică în punctul de lucru al operatorului economic până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii, cu excepţia situaţiilor în care se constată că operatorul economic a comandat deja necesarul de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic şi a solicitat instalarea acestora. Acţiunea de control tematic, dispusă de Ministerul Finanţelor Publice, este determinată de diferenţa foarte mare dintre numărul de 504.966 de aparate de marcat înregistrate în sistemul informativ al ANAF şi puse pe piaţă şi numărul de 344.020 de aparate de marcat puse în funcţiune la contribuabili. De asemenea, în luna martie, comparativ cu luna februarie, a fost înregistrată scăderea cu circa 39% a numărului aparatelor de marcat instalate la contribuabili şi cu circa 20% a numărului aparatelor de marcat înregistrate de distribuitorii autorizaţi în sistemul ANAF", explică MFP.

La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service, precizează sursa citată.

"Este important de ştiut că ICI Bucureşti a emis avize tehnice favorabile, iar MFP a emis autorizaţii de distribuţie pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităţilor economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerţ cu carburanţi (95 modele existente pe piaţă)", se mai spune în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...