INSP: Încă 24 de cazuri de rujeolă, raportate săptămâna aceasta; numărul total al îmbolnăvirilor - 20.024
Încă 24 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate săptămâna aceasta în 5 judeţe, numărul total de îmbolnăviri ajungând la 20.024.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 8 mai este 20.024, din care 64 de decese.
În perioada 4 - 8 mai au fost raportate încă 24 de cazuri nou confirmate în 5 judeţe: Neamţ - 9; Cluj - 6; Bihor - 4; Suceava - 3; Sibiu - 2.
Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2 - 4 săptămâni; confirmarea şi clasificarea unui caz durează în medie 3 săptămâni, precizează sursa citată. AGERPRES