INSP: 23.469 de persoane imunizate anti-COVID au avut test pozitiv după prima doză de vaccin
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în perioada 27 decembrie 2020 - 23 mai 2021, un număr de 23.469 de persoane vaccinate anti-COVID (0,6% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze.
În intervalul menţionat, la 445 de persoane (1,9% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul.
"Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării", subliniază INSP.
Totodată, 4.718 persoane (0,1% din totalul persoanelor vaccinate cu a doua doză) au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea rapelului.
Conform aceleiaşi surse, la 86 de persoane (1,8% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea celei de a doua doze de vaccin) a survenit decesul, dar "nu s-a datorat vaccinării".
"În ultimele două săptămâni (10 - 23 mai), un număr de 558 de persoane au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin. (...) În ultimele două săptămâni (10 - 23 mai), 359 de persoane au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea celei de a doua doze de vaccin", precizează INSP. AGERPRES