INSCOP: Iohannis conduce în topul încrederii în personalitățile publice

INSCOP: Iohannis conduce în topul încrederii în personalitățile publice

Președintele Klaus Iohannis conduce în topul încrederii românilor în personalitățile publice, fiind urmat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și ambasadorul României în SUA, George Maior, potrivit unui sondaj INSCOP transmis joi AGERPRES.

Conform cercetării, șeful statului se află pe un trend descendent ținând cont de faptul că 61,6% dintre respondenți au afirmat că au "încredere multă și foarte multă" în Klaus Iohannis, față de procentul de 65% pe care acesta îl obținuse în luna aprilie.

Potrivit sondajului, premierul Victor Ponta reușește să obțină cea de-a patra poziție în topul încrederii pe care românii o au în personalitățile publice.

Astfel, 61,6% dintre respondenții au spus că au încredere multă și foarte multă în președintele Klaus Iohannis (față de 65% în aprilie). Șeful statului este urmat în clasament de Mugur Isărescu cu 42,8 (față de 40,1% la măsurătoarea din aprilie). George Maior se clasează pe locul al treilea cu 27,6% dintre opțiuni (față de 24,8% în aprilie).

Pe locul al patrulea se situează premierul Victor Ponta, cu 21,7% din opțiunile de încredere multă și foarte multă (față de 24,4% în aprilie), iar cel de-al cincilea loc este ocupat de Sorin Oprescu, care se bucură de încrederea a 21,6% dintre respondenți (20,1% în aprilie). Urmează Mihai Răzvan Ungureanu cu 19,7% (față de 15% în aprilie).

Măsurat în premieră în Barometrul INSCOP-Adevărul, vicepremierul Gabriel Oprea cumulează 17,4% dintre opțiuni, iar ministrul Muncii Rovana Plumb, măsurată de asemenea în premieră, obține 11,2% din încrederea celor intervievați.

Cercetarea mai arată că încrederea românilor în cel de-al doilea om în stat, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, scade — de la 17,1% în luna aprilie la 16% în iulie.

Gabriel Oprea este urmat în clasament de Cătălin Predoiu cu 16,8% (15,7% în aprilie), Mircea Geoană cu 16,1% (15,8% în aprilie), Călin Popescu Tăriceanu cu 16% (17,1% în aprilie), Traian Băsescu — 15% (15,6% în aprilie), Alina Gorghiu — 15% (13,5% în aprilie), Monica Macovei — 14,4% (15,3% în aprilie), Rovana Plumb, măsurată în premieră, — 11,2%, Vasile Blaga — 10,9% (8,4% în aprilie). Sub 10% încredere au obținut Liviu Dragnea — 9,2%, în creștere față de luna aprilie când avea 7,9%, Ion Iliescu — 9% (10,4% în aprilie), Elena Udrea — 5,1% (4,1% în aprilie), Laszlo Tokes — 2,5% (3,2% în aprilie). Ultima poziție în topul încrederii în personalitățile publice este ocupată de Kelemen Hunor — 2,3% față de 3,8% în aprilie.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 9 — 14 iulie 2015, iar volumul eșantionului a fost de 1.075 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…