INS:Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut în ianuarie cu 0,9%

INS:Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut în ianuarie cu 0,9%

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în ianuarie 2018, comparativ cu luna precedentă, atât ca serie brută, cu 25,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,9%, informează Institutul Naţional de Statistică.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 11,1%, respectiv cu 11,4%.

În ianuarie, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a scăzut, raportat la luna precedentă, ca urmare a diminuării vânzărilor de produse nealimentare (-29,5%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-24,7%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-17,7%).

Ca serie ajustată, cifra de afaceri s-a redus ca urmare a scăderii vânzărilor de produse nealimentare (-1,8%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-1,2%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,1%).

Comparativ cu aceeaşi lună din 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut ca urmare a majorărilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+16,7%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,5%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată, s-a majorat ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+17,2%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+8,5%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+7,9%). AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca

5 Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”