INS: România a consemnat un spor natural negativ al populației, în ianuarie 2016

INS: România a consemnat un spor natural negativ al populației, în ianuarie 2016

România a înregistrat un spor natural negativ al populației, în ianuarie, de 7.757 de persoane, apropiat ca dimensiune de cel consemnat în aceeași lună din anul anterior, când a fost de 7.662 de persoane, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.

În ceea ce privește natalitatea, în prima lună din acest an, numărul născuților-vii a fost cu 1.029 mai mic decât cel din aceeași lună a anului trecut, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 934 mai mic față de luna ianuarie 2015.

De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 30 mai mic, în luna ianuarie 2016, decât cel înregistrat în ianuarie 2015.

Pe de altă parte, numărul căsătoriilor a fost mai mare cu 368 față de cel consemnat în ianuarie, anul anterior, în timp ce prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 26 mai multe divorțuri.

Datele comparative ale INS (ianuarie 2016 vs decembrie 2015) arată că, în prima lună din acest an, s-a înregistrat nașterea a 15.711 copii, cu 1.501 mai puțini copii decât în ultima lună din anul anterior, iar numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate s-a situat la 23.468, cu 14 mai puține. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în prima lună a anului în curs, a fost de 122, în creștere cu 28 față de luna decembrie 2015, când s-au înregistrat 94 de decedați sub un an.

Potrivit INS, în ianuarie 2016, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.732 de căsătorii, cu 521 mai puține decât în luna decembrie 2015, iar numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 998, cu 1.758 mai puține decât în luna precedentă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”