Inna, primul artist român pe scena de la Tomorrowland în faţa a 200.000 de oameni FOTO

Inna, primul artist român pe scena de la Tomorrowland în faţa a 200.000 de oameni FOTO

Inna a participat la Tomorrowland la invitaţia lui Timmy Trumpet (DJ-ul numărul 9 în lume, conform Top 100 DJ Mag) alături de care va lansa în curând o piesă care a fost ascultată în premieră de cei prezenţi la festival. Pe aceeaşi scenă, se aflau şi Dimitri Vegas şi Like Mike, DJ-ii care sunt pe poziţia numărul 5 în top 100 DJ Mag.

„A fost o experienţă fabuloasă, super cool, am trăit la intensitate maximă momentele de pe scenă, în faţa unui public numeros, energic, iubitor de muzică electronică, alături de Timmy Trumpet, Dimitri Vegas şi Like Mike”, a spus Inna.

Tomorrowland este unul din cele mai mari festivaluri de muzică electronică din lume, organizat anual în oraşul belgian Boom, pe 16 scene aflate pe o suprafaţă de 75 de hectare, scena principală întinzându-se pe 160 de metri şi cântărind 138 de tone. Mega producţia se desfăşoară timp de 3 weekend-uri consecutive şi este „vizitat” de peste 600 de mii de festivalieri.

De-a lungul timpului, pe scena festivalului care este organizat din 2007, au urcat Tiesto, Afrojack, Avicii, David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki sau Armin van Buuren.

Inna, unul dintre cei mai de succes artişti din România, cu o carieră impresionantă şi la nivel internaţional, a atins un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări şi de stream-uri.

Acesta reprezintă şi un record pentru un artist român şi confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute şi apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artişti români şi internaţionali relevanţi cum ar fi J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker şi alţii.

Tot anul acesta, INNA a marcat o nouă reuşită: este artista cu cele mai multe clipuri pe YouTube (269) ce depăşesc 1 milion de vizualizări din lume, conform Kworb , dar şi artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (exceptând UK).

După ce a cucerit topurile muzicale din Europa cu hitul „Up”, regina muzicii dance, Inna, a lansat un nou single „Magical Love” , pentru care va lansa în curând şi videoclip oficial.

Cu un număr impresionant de hituri în palmares şi cu sute de concerte prin Europa, Asia, America Latină, SUA, Canada şi în Orientul Mijlociu, Inna este un nume relevant în industria muzicală. Colaborările recente alături de artişti internaţionali, dar şi din România, o fac pe Inna una dintre cele mai apreciate artiste. Piese precum „Up” feat. Sean Paul sau „Tare” alături de The Motans sunt doar câteva dintre exemplele de lansări recente ce au luat cu asalt topurile muzicale de specialitate. Artista se bucură de peste 7,6 milioane de ascultători lunari pe Spotify şi peste 4 miliarde de vizualizări pe YouTube, doar pe propriul canal. Cel mai recent single „Up”, lansat în colaborare cu rapper-ul jamaican Sean Paul, a strâns peste 100 milioane de views pe YouTube şi peste 43 de milioane de stream-uri pe Spotify.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Care o fi faza cu știrea asta?

5 Încă un gherțoi din Poliție a fost găbjit!