Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a: „cea mai urmărită transmisiune TV din toate timpurile“. Câte miliarde de oameni se vor uita

Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a: „cea mai urmărită transmisiune TV din toate timpurile“. Câte miliarde de oameni se vor uita

Înmormântarea suveranei britanice, eveniment care va avea loc în data de 19 septembrie, va fi o desfășurare imensă de forțe: liderii lumii vor fi prezenți la Londra și peste jumătate din populația planetei va urmări ceremonia televizată.

inmormantare regina profimedia 0722748150 jpg

Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a va deveni cea mai urmărită transmisie TV FOTO Profimedia

Înmormântarea reginei va deveni „cea mai urmărită emisiune din toate timpurile“, cu 4,1 miliarde de telespectatori. Presa britanică citează surse din industria media care spun că mai mult de jumătate din populația lumii va urmări ceremonia emoționantă la Westminster Abbey.

Înmormântarea televizată a reginei Elisabeta a II-a va dărâma toate recordurile anterioare, potrivit experților: 3,6 miliarde de telespectatori la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atlanta (1996), 2,5 miliarde de telespectatori la înmormântarea prințesei Diana (1997) și 2 miliarde de telespectatori la seria de concerte de caritate Live 8 (2005).

Cea mai mare operațiune de securitate din istoria Marii Britanii

„Atât de mare este dragostea și admirația pentru regina Elisabeta a II-a, peste tot în lume, încât înmormântarea ei este menită să fie cel mai mare eveniment TV live din istorie. Generații de oameni de pe tot globul nu erau născuți ultima oară când fastul a fost văzut la un asemenea nivel“, a spus Carolina Beltramo, analist TV.

„Deși este o ocazie tristă, ei pot fi înțeleși, pentru că sunt atrași de un spectacol care va răsuna de-a lungul istoriei. Nu mai puțin de 4,1 miliarde de oameni sunt așteptați să asiste, luni, la acest moment istoric, jumătate din oamenii de pe planetă vor face o pauză pentru a aduce un ultim omagiu reginei“, a adăugat aceasta.

Înmormântarea suveranei britanice va avea loc în data de 19 septembrie, la Londra. Mark Rowley, noul comandant al Serviciului de Poliție Metropolitană din Londra, a declarat că organizarea evenimentului va fi cea mai mare operațiune de securitate din istoria Marii Britanii. Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…