Înlocuirea căciulilor din blană de urs ale gărzilor de la Buckingham cu unele din blană artificială, respinsă
Guvernul britanic susţine că ''blana artificială'' nu este suficient de bună pentru a o înlocui pe cea naturală la confecţionarea faimoaselor căciuli din blană de urs ale gărzilor de la Palatul Buckingham, informează site -ul publicaţiei britanice The Independent.
Guvernul britanic a respins înlocuirea căciulilor din blană de urs ale gărzilor de la Palatul Buckingham cu unele din "blană artificială", susţinând că alternativele nu arată bine şi sunt prea incomode.
Ministerul Apărării de la Londra susţine că a testat patru tipuri diferite de blană sintetică pentru a fi folosite pe emblematicele căciuli militare, însă niciuna dintre ele nu este suficient de bună.
Aceste afirmaţii vin în contextul în care circa 50.000 de persoane au semnat o petiţie parlamentară în care solicită guvernului să adopte o alternativă care să nu implice uciderea urşilor pentru a confecţiona căciuli.
Grupurile pentru drepturile animalelor susţin că există alternative şi că acestea sunt mult mai umane decât jupuirea animalelor. Militanţii au calificat afirmaţiile guvernului cu privire la blănuri drept "cinice şi înşelătoare" şi sunt de părere Ministerul Apărării a "zădărnicit în mod activ" încercările de a găsi un înlocuitor la blana naturală.
Însă Jeremy Quin, secretar de stat pentru achiziţii în domeniul apărării, insistă că blana sintetică "nu îndeplineşte standardul necesar pentru căciulile ceremoniale ale Gărzilor Reginei".
Ministerul Apărării susţine că a testat patru tipuri diferite de blană sintetică începând din 2015, evaluând căciulile în cadrul unor teste de laborator, pe următoarele cinci direcţii: "absorbţia apei, penetrarea, aspectul, viteza de uscare şi compresia".
Potrivit lui Quin, deşi căciulile din material sintetic se comportă bine în condiţii de umezeală, Ministerul Apărării este îngrijorat că acestea nu lasă suficient de bine pielea să respire şi nu îşi păstrează bine forma.
De asemenea, el a precizat că până şi cele mai performante alternative "au avut rezultate slabe la evaluarea vizuală", ceea ce înseamnă că Ministerul Apărării a considerat că acestea arată rău.
În prezent, blana pentru căciulile gărzilor este procurată din Canada, unde aproximativ 20.000 de urşi negri sălbatici sunt ucişi în fiecare an în cadrul unei campanii de sacrificare. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)