Ingredientul secret care face plăcinta cu mere perfectă. Rețeta lui chef Dumitrescu are un gust deosebit
Delicioasă și ușor de preparat, plăcinta cu mere va fi perfectă dacă la final se adăugă puțin iaurt. Ingredientul secret a fost dezvăluit de chef Florin Dumitrescu. Un alt element surpriză al desertului este tăierea merelor în cuburi cât mai mari pentru un gust intens.
Plăcinta cu mere, un preparat delicios FOTO Shutterstock
De obicei, gospodinele gătesc plăcinta folosind mere date prin răzătoare și călite. Chef Dumitrescu spune că el preferă să felieze fructele în cuburi mai mari, astfel încât să se bucure din plin de un gust intens, scrie spectacola.ro .
.„Am tăiat merele, punem unt în tigaie, iar după ce se încinge adăugăm merele cuburi. Punem și două linguri de zahăr, scorțișoara. Îmi place ca într-o plăcintă de mere, mărul să fie mereu tăiat mai mare. Punem coniac, ca să flambăm. Cât se gătesc merele, ne pregătim pentru plăcinte. Pregătim două ouă, le batem și desfacem aluatul de foitaj. Îl punem în tavă, cuptorul e deja încins la 180 de grade. Punem merele pe o latură, după care închidem. Tăiem excesul de aluat și întoarcem marginile către interior. Întindem oul peste aluatul de foitaj și băgăm la cuptor”, a explicat celebrul bucătar.
Iaurtul de 10% grăsime, elementul-surpriză
După ce preparatul s-a copt timp de aproximativ 45 de minute, plăcinta se lăsă la răcit, după care va putea fi feliată. Peste fiecare porție se adăugă iaurtul preferat. În acest fel, te vei bucura de un desert excelent.
„Lăsăm la cuptor 45 de minute. Plăcinta de mere este gata, iar acum trebuie doar să o mai tăiem, să o punem în farfurie și să-i adăugăm elementul surpriză: iaurtul de 10% grăsime. Aceasta este plăcinta mea de mere. Vă urez spor la gătit și poftă bună”, spune Florin Dumitrescu.
Efecte digestive importante
Un consum constant de mere, prin cure de scurtă sau lungă durată, diminuează drastic riscurile multor maladii, cu diferite grade de gravitate, inclusiv riscurile de cancere, scrie doctorulzilei.ro. Mâncând un măr dimineaţa se purifică respiraţia, se fortifică gingiile şi se curăţă dinţii prin îndepărtarea tartrului dentar.
Un măr consumat după mesele principale are efecte digestive şi laxative şi absoarbe toxinele şi microorganismele de la nivelul intestinelor. Un măr mâncat seara are efect relaxant asupra sistemului nervos, fiind un bun somnifer.
Sursa: adevarul.ro