Infractorii fugari, obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară. Legea a fost promulgată

Infractorii fugari, obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară. Legea a fost promulgată

Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României.

Infractorii vor plăti cheltuielile de aducere în țară FOTO: Arhivă

Infractorii vor plăti cheltuielile de aducere în țară FOTO: Arhivă

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni, 3 iunie, Legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Legea are în vedere 2 ipoteze. În cazul în care fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în țară urmează să fie avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.

În cea de a doua ipoteză, în care fugarul, reușește să fugă din țară după ce este condamnat definitiv, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în România urmează să fie recuperate printr-o acțiune în instanța civilă, titularul acțiunii fiind ministerul care a făcut cheltuielile.

Această acțiune va fi scutită de taxa de timbru și va fi judecată cu celeritate.

Noua lege se referă strict la persoanele urmărite internațional, cele care consideră că prin fugă vor scăpa de răspunderea penală, de executarea pedepsei.

Ministrul Justiției a declarat că în 2023 statul român a cheltuit ca să aducă înapoi fugari, o sumă de peste 10 milioane de lei.

Diminuarea fenomenului fugarilor este o prioritate pentru Ministerul Justiției pe care îl conduc de aproape un an.

Legea prevede de acum un lucru de bun simț și absolut normal într-un stat de drept: dacă ai fugit din țară și ai avut bani să eviți executarea pedepsei în penitenciarele românești, atunci când ești adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, vei scoate bani din buzunar.

Doar la nivelul anului 2023, statul român a cheltuit peste 10 mil lei pentru 803 persoane aduse în țară. O sumă relevantă care ar putea fi redirijată către sistemul penitenciar, către noi sedii de instanțe sau modernizarea celor existente. Anul acesta, până în prezent peste 300 de fugari au fost aduși în țară, ceea ce a implicat alte sume de la buget. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, românii nu vor mai suporta costurile pentru aducerea în țară a infractorilor fugari!

Mulțumesc tuturor colegilor din Ministerul Justiției care au lucrat la acest proiect legislativ. Aducerea în țară a tuturor fugarilor rămâne o prioritate a mandatului meu!”, a declarat luni Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…