Infotrafic: Lucrări pe A2 Bucureşti - Constanţa şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu; circulaţie restricţionată

Infotrafic: Lucrări pe A2 Bucureşti - Constanţa şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu; circulaţie restricţionată

Circulaţia va fi restricţionată luni pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni se restricţionează circulaţia pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa şi pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, astfel:

* în intervalul orar 11,00 - 13,00, pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa, tronsonul kilometric 36-32, localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi, va fi restricţionată succesiv, pe tronsoane de 200 de metri, banda nr. 2, pentru ridicarea balizelor de pe zona mediană;

* DN 7, tronsoanele kilometrice 207 - 214 şi 236 - 238, pe raza localităţilor Brezoi, Proieni şi Râul Vadului, judeţul Vâlcea, se efectuează lucrări de aplicare a marcajelor rutiere, între orele 09,00 - 19,00. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat pe pe ambele sensuri de mers;

* DN 7, km 198 - 199, în afara localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea, au loc lucrări de desfundare a şanţurilor, până la ora 18,00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloţi de circulaţie;

* DN 65, km 82 - 84, în afara localităţii Roeşti şi Popeşti, judeţul Vâlcea, au loc lucrări de reparaţii asfaltice, până la ora 18,00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloţi de circulaţie.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie în zona lucrărilor, asigurându-se temeinic înainte de schimbarea benzii de circulaţie şi să evite efectuarea depăşirilor sau manevrelor periculoase. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!