Informațiile false din CV-ul lui Călin Georgescu. A scris că a lucrat la un institut al ONU, însǎ în realitate e o fundație privată

Informațiile false din CV-ul lui Călin Georgescu. A scris că a lucrat la un institut al ONU, însǎ în realitate e o fundație privată

În CV-ul public al lui Călin Georgescu apare un job din perioada 2015-2016, care la prima vedere sună pompos și impresionant: ”director executiv și consilier special al directorului general ONU de la Geneva”. După o minimă verificare pe internet, se poate constata că e vorba de o fundație.

Călin Georgescu a publicat informații false în CV FOTO YouTube

Călin Georgescu a publicat informații false în CV FOTO YouTube

CV-ul lui Călin Georgescu este public pe internet, pe site-ul Universității din Pitești.

Concret, Călin Georgescu a scris în CV că în perioada 2015-2016 a fost director executiv și consilier special al directorului general al biroului ONU de la Geneva, scriind la finalul prezentării că a fost ”director executiv al Institutului Indicelui Global al Sustenabilității al Națiunilor Unite (United Nations Global Sustainable Index Institute) din Geneva și Vaduz (2015–2016)”, specificând și site-ul https://www.ungsii.org/ și precizând o adresă din Geneva a Biroului ONU: Palais des Nations 1211 Geneva 10.

Iar de aici, la o verificare simplă pe internet, apar inadvertențele ce demonstrează negru pe alb informațiile false. United Nations Global Sustainable Index Institute (UNGSII) este o fundație înființată în 2014 ce nu are vreo legătură directă cu ONU, nu face parte din ONU, ci doar susține inițiativele ONU.

Iar adresa UNGSII nu este la Biroul ONU din Geneva, cum a trecut Călin Georgescu în CV, ci în Gebertingen, un sat din Elveția, aflat la aproape 185 de kilometri de Geneva. Iar pe Google Maps, la adresa Fundației UNGSII - Sonnenbergstrasse 69, 8725 Gebertingen – apare o vilă, fără vreo plăcuță unde să se vadă numele fundației.

Și încă un detaliu ce nu este confirmat. Pe site-ul Biroului ONU de la Geneva – ungeneva.org - nu apare nicăieri detaliul conform căruia Călin Georgescu ar fi fost consilier special al directorului general, ci doar raportor special pentru drepturile omului și deșeurile periculoase al Biroului ONU al Înaltului Comisar pentru drepturile omului.

Roland Schatz, fondatorul UNGSII, a scris în prezentarea sa de pe LinkedIn că a fost membru al echipelor de campanie pentru foștii cancelari germani Helmut Kohl, Gerhard Schröder și Angela Merkel.

Pentru a afla dacă actualul candidat Călin Georgescu a lucrat vreodată la ONU, ”Adevărul” a trimis adrese oficiale atât purtătorului de cuvânt al ONU de la New York, cât și Biroului ONU de la Geneva , însă nu a primit răspunsuri până la ora redactării acestui material.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / Estimările privind procentele partidelor, valabile pentru ora 19.00

2 Încep să apară numele „șefilor de pluton” din „armata” lui Georgescu?

3 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / Cum arată ierarhia partidelor după numărarea voturilor din peste 20% dintre secțiile de votare

4 VIDEO Călin Georgescu, declarație de ultima oră

5 Așa o fi? / Scenariu exploziv! Telefonul care a schimbat soarta României / De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta