Informație. Darius Vâcov, condamnat la 8 ani de pușcărie, e personajul care conduce informal discuțiile cu marii investitori din Marea Neagră

Informație. Darius Vâcov, condamnat la 8 ani de pușcărie, e personajul care conduce informal discuțiile cu marii investitori din Marea Neagră

Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Dăncilă, este personajul care conduce informal discuțiile cu investitorii în platforma offshore din Marea Neagră, au declarat pentru G4Media.ro  surse guvernamentale. Vâlcov este cel care organizează întâlnirile cu investitorii și cu reprezentanții ministerelor și decide aspectele legate de fiscalitate din proiectul legii offshore, deși el nu are o calitate formală în acest proces.

Reamintim că Parlamentul discută încă din toamna anului trecut proiectul legii offshore, care va reglementa exploatările de hidrocarburi din Marea Neagră. Senatul a votat deja proiectul înaintat de guvernul Tudose, dar discuțiile s-au împotmolit din luna februarie la Comisia pentru Industrii din Camera Deputaților, condusă de Iulian Iancu. După ce problemele legate de avize și permise au fost rezolvate, în suspensie a rămas chestiunea tratamentului fiscal al investițiilor.

Mai precis, un articol din proiectul de lege exceptează investitorii din Marea Neagră de la aplicarea a două impozite suplimentare, prevăzute de două ordonanțe care au intrat în vigoare după ce companiile semnaseră acordurile de concesionare. E vorba despre OG 6/2013 (instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale) și OG 7/2013 (impozitarea veniturilor obținute ca urmare a dereglementării prețurilor la gaze).

Pe acest punct se duc discuțiile cele mai aprinse între investitori și Darius Vâlcov, potrivit surselor G4Media.ro . Investitorii susțin că aplicarea acelor două impozite suplimentare ar însemna schimbarea regulilor în timpul jocului și un nivel nesustenabil de taxare, care ar face dificilă sau chiar imposibilă continuarea investițiilor. Ei argumentează că nivelul redevenței pe care o vor plăti va fi oricum cel maxim, date fiind cantitățile mari de gaze ce urmează a fi exploatate. Pe de altă parte, Darius Vâlcov vrea ca și investitorilor din Marea Neagră să li se aplice cele două ordonanțe, la fel ca tuturor celorlalți actori din domeniul extracției de hidrocarburi.

Companiile care au in acest moment acorduri petroliere offshore:

OMV Petrom și ExxonMobil: perimetrul de mare adâncime Neptun Deep

Lukoil, PanAtlantic Petroleum și Romgaz: perimetrul Trident

Black Sea Oil&Gas (BSOG): perimetrele Midia și Pelican

Petromar Resources: perimetrele Muridava și Est Cobălcescu

Darius Vâlcov a fost condamnat în februarie, în primă instanță, la 8 ani de inchisoare într-un dosar de corupție. El a fost trimis în judecată în 2015 de DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile. DNA susține că în 2009 administratorul unei societăţi comerciale i-ar fi cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câştiga licitaţii de lucrări în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. În schimbul intervenţiei sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20% din valoarea sumelor încasate din contractele de execuţie a lucrărilor.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!