Informație. Armata României, la cheremul unui Infractor! Dragnea a BLOCAT publicarea decretului președintelui de prelungire cu un an al mandatului generalului Ciucă!

Informație. Armata României, la cheremul unui Infractor! Dragnea a BLOCAT publicarea decretului președintelui de prelungire cu un an al mandatului generalului Ciucă!

Informație. Armata României, la cheremul unui Infractor! Dragnea a BLOCAT publicarea decretului președintelui de prelungire cu un an al mandatului generalului Ciucă! Statul Major al Armatei riscă să rămână fără șef dacă decretul nu se publică până pe 31 decembrie. Concret, spun sursele noastre, ar urma ca decretul sa nu fie publicat in Monitorul Oficial, ceea ce ar însemna ca decretul semnat de președinte să nu intre în vigoare. În acest caz, după expirarea mandatului generalului Nicolae Ciucă, atribuțiile sale vor fi preluate de locțiitor. Decizie care va fi semnată de ministrul PSD Gabriel Leș.

Publicarea decretului de prelungire cu un an a mandatului generalului Ciucă la șefia Statului Major întârzie de mai multe ore, documentul fiind blocat în prezent la Camera Deputaților, unde a ajuns în jurul orei 13.00, au declarat pentru  G4Media.ro surse politice. Potrivit legii, actele care se trimit spre publicare ajung la secretariatul general al Camerei Deputaților iar acesta trebuie să le trimită spre publicare în Monitorul Oficial. Secretarul General al Camerei Deputaților, Silvia Claudia Mihalcea (PSD) n-a putut fi contactată până la ora publicării acestui articol.

Monitorul Oficial s-a aflat în subordinea Guvernului, însă începând cu data de 29 iulie 2018 funcționează, potrivit Legii nr. 208/2018, sub autoritatea Camerei Deputaților, condusă de liderul PSD, Liviu Dragnea. Potrivit legii, actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și Partea a II-a, se înaintează Secretarului General al Camerei Deputaților, în copie certificată, de către autoritățile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locțiitorului său.

Nu este clar care sunt motive întârzierii trimiterii decretului spre publicare în Monitorul Oficial. Cât tip documentul nu apare în MOF, nu intră în vigoare. Or, mandatul lui Nicolae Ciucă expiră în data de 31 decembrie. Azi ar fi ultima zi lucrătoare când decretul poate fi publicat. De mâine, încep zilele libere oficiale, care până în data de 2. Altfel spus, se crează premisele ca Statul Major General al Armatei să rămână fără șef, fapt fără precedent.

Un episod similar s-a petrecut în 2017, când Monitorul Oficial era în subordinea Guvernului iar secretarul general de atunci, Mihai Busuioc, a refuzat să trimită la Monitorul Oficial decretul prin care era demis din funcție. Legea nu prevede un termen în astfel de situații, nici sancțiuni. Amintim că fostul premier, Sorin Grindeanu, intenționa să-l schimbe pe fostul șef al SGG, Mihai Busuioc, cu Victor Ponta. Busuioc a refuzat să contrasemneze ordinul premierului prin care dispunea eliberarea sa din funcție și să-l trimită la MOF. Busuioc, un apropiat al lui Dragnea, este în prezent președintele Curții de Conturi.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la guvern, că președintele Klaus Iohannis nu are atribuția de a prelungi mandatului șefului statului major, ci că potrivit legii atât numirea cât și prelungirea mandatului se face numai la propunerea ministrului apărării cu avizul primului ministru. ”Decretul nu respectă condițiile de legalitate și creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională”, a declarat Dăncilă. Ea a precizat că președintele nu a explicat refuzul în ședința CSAT.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a respins în cadrul ședinței CSAT propunerile ministrului apărării, Gabriel Leș, la șefia Statului General Major al Armatei și că a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă. Generalul Dumitru Scarlat (53 de ani) a fost propus de ministru, însă a fost respins de șeful statului.

”Această propunere nu respectă rigorile legii. CSAT nu a aprobat solicitarea ministrului apărării, o situație foarte neplăcută, care arată odată în plus, dacă ar fi fost nevoie, că PSD nu este capabil să gestioneze problemele mari ale țării. În situația în care am ajuns, practic nu există o propunere valabilă pentru persoana care va prelua funcția de șef al Statului major al Armatei. Deci nu există o propunere pentru șeful Armatei. Mandatul generalului Nicolae Ciucă se termină pe 31 decembrie. România nu poate să rămână fără șef al Armatei. Această situație generată de incompetența PSD trebuie rezolvată. După ședița CSAT am rezolvat-o. Am luat decizia, am semnat și trimis spre publicare decretul prin care se prelungește mandatul de șef al armatei pentru generalul Ciucă. Generalul Ciucă, un soldat recunoscut, competent, cu rezultate dintre cele mai frumoase și bine ar fi fost ca aceasta să-ți găsească rezolvarea. Armata României trebuie să știe cine o conduce și cum o conduce”, a declarat Klaus Iohannis la finalul ședinței CSAT.

Potrivit sursei citate, Dumitru Scarlat este șeful reprezentanței României la NATO și UE. Această propunere a fost făcută în contextul în care ministrul apărării, Gabriel Leș, a anunțat că nu mai dorește prelungirea mandatului actualului șef al statului major al armatei, Nicolae Ciucă. Mandatul acestuia expiră la data de 31 decembrie, dar în urma prelungirii rămâne la șefia statului major încă un an.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”