Informație. Afacerile Vlase, viitorul șef al SIE. Cât de influent este în Moldova
Gabriel Vlase, nominalizat de președintele Klaus Iohannis la sefia SIE, urmează să fie audiat luni în comisiile de specialitate din Parlament, însă nu s-a stabilit când ar urma să aibă loc votul în plenul reunit al celor două camere. Gabriel Vlase este un fost subprefect de Bacău (între 2001 şi 2004) şi apoi deputat din 2004. Potrivit datelor consultate de G4Media.ro , afacerile sale sunt strict legate de PSD şi de oameni care îi sunt ostili lui Dragnea sau de rude ale şefilor din Serviciul Român de Informaţii. Altfel spus, oameni care reprezintă „Statul Paralel” cu care susţine Liviu Dragnea că se luptă.
În 2004, atunci când este consemnată prima declaraţie de avere a lui Gabriel Vlase, deputatul deţinea doar un teren intravilan de 1.657 mp, un apartament de 82 de mp şi 80% din acţiunile de la Sega Trans SRL, a căror valoare era estimata chiar de el la 900.000 de euro.
La acel moment, Sega Trans SRL deţinea şi 98% din acţiunile Saga SA.
În acest moment, Vlase este acţionar în două societăţi:
Gabrio Business din Bacău, firmă specializată în tranzacţii imobiliare unde Vlase deţine 100% din SRL.
Investica General SRL din Bacau. Domeniul de activitate este cel imobiliar, iar acţionarii sunt Gabriel Vlase – cu 65% şi Liviu Claudiu Doros – cu 35%.
Cât despre acesta din urmă, Liviu Claudiu Doroş este fiul generalului de brigadă în rezervă Vasile Doros, şef timp de opt ani al SRI Bacău. Vicepreşedinte şi director general la SIF Moldova, Liviu Claudiu Doroș a fost şi unul dintre apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu, ca preşedinte al celebrei Gelsor SA, între 1996 şi 2002.
Pănă în martie 2018, când a fost închisă, Investica deţine acţiuni la 1001 Net Romania.
Societatea a fost înfiinţată în 2006 în Braşov şi este specializată pe servicii de marketing şi promovare online.
Fondatorii au fost: Liviu Claudiu Doroş, Romulus Florian Oprică, Georgian Pop, Dragoş Secăreanu, George Sicoe, Mihai Tudose şi Gabriel Vlase.
Georgian Pop este actual deputat PSD şi fostul şef al comisiei de control al SRI din care mai făcea parte şi Sebastian Ghiţă în perioada 2012-2016. Mihai Tudose este unul dintre cei mai ostili adversari ai lui Dragnea în PSD, fostul premier având susţinerea unor filiale din partid, cum ar fi Brăila, Vrancea şi Constanţa.
Gabriel Vlase a refuzat constant să facă vreun comentariu după ce a fost nominalizat la conducerea SIE, dar ar fi ignorat și sfaturile lui Dragnea, respectiv ale apropiaţilor şefului PSD de a refuza postul în fruntea serviciului de informaţii.
Şase filiale din cele nouă din Moldova ar deveni independente faţă de Liviu Dragnea şi ar avea acces la influenţă fără a mai depinde de şeful PSD odată cu numirea lui Gabriel Vlase în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a explicat un parlamentar social-democrat pentru G4Media.ro .
Gabriel Vlase ar înseamna de fapt Viorel Hrebenciuc, deputatul PSD nominalizat la SIE fiind ales în Băcău, judeţ controlat încă de fosta eminență cenușie a partidului.
Numirea lui Vlase la SIE îl poate lăsa pe Dragnea fără sprijinul filialelor a şase judeţe în sesiunea parlamentară specială din iulie. Asta după ce Dragnea a pierdut doi din cei trei baroni fideli care îi stăteau în spate: este vorba Adrian Ţuţuianu şi Nicolae Bădălău. Doar Paul Stănescu a mai rămas în tabăra actualui şef social-democrat. Acum, liderul PSD riscă să rămână şi fără regiunea care aduce cei mai mulţi alegători pentru PSD, Moldova.
Războiul lui Dragnea cu Hrebenciuc. Decizia preşedintelui Klaus Iohannis este interpretată de mai mulţi lideri PSD ca fiind parte dintr-un plan al lui Iohannis de a-l învinge pe Dragnea cu oameni din propriul partid. Asta şi în condiţiile în care Opoziţia nu este în stare să atragă oameni din partidul social-democrat.
Însuşi Liviu Dragnea a dezvăluit la finalul anului trecut că Hrebenciuc vrea să controleze din nou partidul. ”Sunt oameni care de-a lungul anilor, cu ajutorul altor oameni încearcă să se reșapeze. Oameni gen Hrebenciuc. El asta face: dă jos conduceri, face conduceri, spune cine trebuie să fie și cine nu”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Dragnea a ținut să adauge: ”Din păcare, e trist că a ajuns în situația asta(…) Nu am vorbit cu el și nici nu am de gând. ”, a mai spus Dragnea.
Din acest motiv, liderul social-democrat încearcă să-l convingă pe Vlase să refuze nominalizarea. Surprinzăror sau nu, Călin Popescu Tăriceanu a sărit imediat după nominalizarea lui Iohannis şi a declarat că este de acord cu numirea lui Vlase la SIE.
Viorel Hrebenciuc nu a putut fi contactat, iar apropiaţii săi ne-au comunicat că acesta nu vrea să facă declaraţii deocamdată despre războiul cu Liviu Dragnea sau PSD.