Informație. A intrat în vigoare noua lege de funcționare a CCR. Mandatul lui Petre Lăzăroiu nu mai poate continua

Informație. A intrat în vigoare noua lege de funcționare a CCR. Mandatul lui Petre Lăzăroiu nu mai poate continua

Informație. Noua lege de funcționare a CCR a intrat în vigoare. Mandatul lui Petre Lăzăroiu nu mai poate continua. Președintele CCR, Valer Dorneanu, a fost sesizat că mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu a expirat pe 15 iulie, după intrarea în vigoare a modificărilor la legea de funcționare a Curții Constituționale. Legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale intrata in vigoare recent prevede ca un judecator CCR sa nu aiba un mandat mai lung de 9 ani, potrivit noilor modificari facute in Parlament. Petre Lazaroiu este judecator la CCR din 2008, de aproape 10 ani, relatează  Ziare.com .

UPDATE/Asociația VedemJust consideră că mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu de la Curtea Constituțională a expirat, după ce modificările la legea de funcționare a Curții Constituționale au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare în data de 15 iulie, a declarat pentru G4Media.ro Lucian Checheriță, președintele Asociației. Președintele CCR, Valer Dorneanu, a fost sesizat că mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu a expirat pe 15 iulie.

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, saptamana trecuta, proiectul de modificare a Legii 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Potrivit noilor modificari, intrate in vigoare pe 15 iulie, este eliminat din lege articolul care permitea ca judecatorii CCR sa aiba un mandat mai lung de 9 ani.

Este vorba de abrogarea articolului 68, alineatul 3: "In cazul in care perioada pentru care a fost numit noul judecator, potrivitalin. (2), este mai mica de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reinnoirea Curtii Constitutionale, pentru un mandat complet de 9 ani."

Constitutia: Mandat de 9 ani

Parlamentul a facut aceasta modificare dupa ce CCR a stabilit prin decizia 136/2018 ca acest lucru, prelungirea mandatului de 9 ani al unui judecator, nu este constitutional. Decizia CCR este aplicabila din 4 mai 2018.

Cu alte cuvinte, Constitutia spune ca mandatul unui judecator CCR este de maximum 9 ani - "nu poate fi prelungit sau innoit" -, in vreme ce legea de functionare a Curtii extindea neconstitutional durata mandatului unui judecator pana la maximum 12 ani.

"Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori, numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit", este articolul 142 din Constitutie.

Cazul lui Petre Lazaroiu

Petre Lazaroiu a fost numit la CCR pe 16 septembrie 2008 de fostul presedinte Traian Basescu, pentru un rest de mandat de doi ani, dupa ce postul a ramas vacant in urma decesului lui Petre Ninosu.

Lazaroiu a fost reinvestit pe 2 iunie 2010 pentru un mandat complet de 9 ani.

Potrivit Constitutiei, care stabileste mandatul unui judecator la 9 ani, mandatul lui Lazaroiu ar fi trebuit sa inceteze pe 16 septembrie 2017. Potrivit legii de functionare a CCR, articolul neconstitutional si abrogat recent, mandatul lui Lazaroiu expira pe 2 iunie 2019.

Solicitarea VeDem Just

Dupa decizia CCR, Asociatia Voci pentru Democratie si Justitie a sesizat Administratia Prezidentiala privind vacantarea postului unui judecator al Curtii numit de presedintele Romaniei.

Asociatia i-a transmis doua solicitari lui Klaus Iohannis. Prima era de a lua masuri care se impun cu privire la compunerea plenului CCR "incepand din acest moment", pentru sedintele care urmeaza, pana la ocuparea postului vacant.

Cea de-a doua solicitare: sa convoace plenul Curtii Constitutionale pentru a lua in discutie situatia juridica a hotararilor publicate in Monitorul Oficial la adoptarea carora a participat un judecator avand mandatul expirat.

"Asociatia noastra sustine ca decretul presedintelui Romaniei nr. 553/2010 de numire ca judecator constitutional a domnului Petre Lazaroiu, emis in temeiul articolul 68 alin. (3) din legea 47/1992, declarat neconstitutional de catre Curte prin Decizia 136/2018, si-a incetat efectele de la data publicarii deciziei Curtii nr. 136/2018 si anume 4 mai 2018", arata Asociatia Voci pentru Democratie si Justitie, pe 4 iunie 2018.

Scandalul Lazaroiu-Tanasescu

In iunie 2018, judecatorul CCR Petre Lazaroiu a vorbit despre o intalnire cu Simina Tanasescu, consilier prezidential, ceea ce a declansat un scandal mediatic. Intalnirea a avut loc in biroul Siminei Tanasescu de la Facultatea de Drept.

In discutie ar fi aparut si subiectul posibilei revocari a judecatorului de la Curte, pe motiv ca i-a expirat mandatul, in baza deciziei CCR. In urma declaratiilor facute de Lazaroiu, Simina Tanasescu a demisionat din functia de consilier prezidential.

Dupa cum am aratat, articolul declarat neconstitutional a fost abrogat ulterior prin noua lege, asa ca acum este si ilegal ca Petre Lazaroiu sa mai ramana judecator CCR.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri