INFOGRAFIE Convoiul umanitar rus, inspectat de poliţiştii de frontieră ucraineni. Blindate ruseşti au trecut graniţa în Ucraina
Poliţiştii de frontieră vor verifica încărcătura pe teritoriul rus situat de cealaltă parte a localităţii ucrainene Izvarino, controlată de separatiştii proruşi, a declarat purtătorul de cuvânt Andrii Demcenko. "Poliţiştii de frontieră ucraineni sunt acolo în număr mare", a declarat el pentru Reuters.
Ministerul de Externe de la Kiev a a precizat că toate ajutoarele umanitare vor fi duse la destinaţie doar de Crucea Roşie. Organizaţia urmează să asigure toate aspectele logistice, inclusiv cele ce ţin de păstrarea şi împărţirea mărfurilor. Totodată, verificarea la frontieră trebuie realizată de autorităţile ucrainene în colaborare cu OSCE şi Crucea Roşie.
Convoiul urma să ajungă la un punct de control din regiunea Harkov. Camioanele au ocolit însă itinerarul iniţial şi au ajuns în apropierea punctului vamal Izvarino, controlat de separatişti. BBC scrie că maşinile sunt însoţite de elicoptere şi vehicule militare. Rusia a îndemnat la încetarea urgentă a focului în Ucraina, cu scopul de a garanta securitatea misiunii umanitare.
Reporterii BBC, Associated Press, NY times, The Telegraph, The Guardian ce urmăresc convoiul umanitar rusesc trimis spre Ucraina, au avut posibilitatea de a vedea încărcătura maşinilor. Spre mirarea lor, unele camioane nu erau încărcate nici măcar pe jumătate. Potrivit jurnaliştilor, în camioane au fost văzute sticle cu apă potabilă, conserve şi saci cu hrişcă. Jurnaliştii au avut libertatea de a solicita deschiderea oricărui camion.
Kievul a subliniat vineri că Rusia va fi singura responsabilă de securitatea convoiului său umanitar, la trecerea acestuia pe teritoriul controlat de separatiştii proruşi din estul Ucrainei, relatează AFP.
"S-a convenit ca toate transporturile umanitare, inclusiv cele ruseşti, să fie livrate la destinaţie exclusiv de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, care va fi responsabil de toate aspectele logistice legate de conservarea şi distribuirea ajutorului", a precizat Guvernul într-un comunicat.
Grupul de contact tripartit (Ucraina, Rusia, OSCE) înfiinţat pentru a comunica cu insurgenţii "va juca rolul-cheie pentru a defini itinerariile sigure" pentru acest convoi, a adăugat Guvernul de la Kiev.
"Rusia poartă toată responsabilitatea pentru ca teroriştii care controlează anumite districte din regiunea Lugansk să nu recurgă la provocări (...) împotriva personalului Crucii Roşii", a subliniat Kievul.
Ministerul rus de Externe a făcut apel la părţile aflate în conflict în estul Ucrainei să înceteze focul cât mai urgent.
„Acest lucru este necesar pentru a garanta securitatea misiunii umanitare. Facem apel la părţile aflate în conflict să dea dovadă de voinţă politică pentru atenuarea situaţiei dificile în care se află localnicii”, se artă în comunicatul MAE rus.
În estul Ucrainei situaţia rămâne tensionată. Un jurnalist de la „The Guardian“ a scris pe contul său de pe o reţea de socializare că a văzut cum o coloană de tehnică militară din Rusia a intrat în Ucraina. Armata a înconjurat oraşul Lugansk, iar la Doneţk luptele sunt tot mai grele.
Ucraina, ca şi alte state occidentale, suspectează că acest convoi, care a plecat marţi dimineaţă de la o bază militară de lângă Moscova, ar putea fi folosit ca o acoperire pentru o eventuală intervenţie rusă în Ucraina. Acest scenariu a fost calificat drept absurd de Ministerul rus al Afacerilor Externe.
Kievul şi Occidentul acuză Rusia că aprovizionează cu arme separatiştii de la începutul conflictului, ceea ce Moscova dezminte.
Convoiul umanitar trimis de Kiev a ajuns în estul ţării
Convoiul cu ajutor umanitar trimis de Kiev joi a ajuns deja în estul Ucrainei, anunţă agenţia oficială Ukrinform, în contextul în care un convoi umanitar rus de aproape 300 de camioane a ajuns în regiunea Rostov, la frontiera cu Ucraina, relatează agenţia oficială Ukrinform.
"Pe 14 august, la ora 19:30 (19.30, ora României), convoiul cu ajutor umanitar care plecase din Harkov a ajuns în oraşul Starobelsk, în regiunea Lugansk. Ajutorul umanitar include alimente, apă, medicamente, precum şi alte produse de care au nevoie locuitorii din estul Ucrainei", anunţă Ministerul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit unui comunicat.
Ministerul informează că acest convoi este format din 26 de camioane, 18 dintre care au fost trimise de regiunea Harkov.
Autorităţile ucrainene au decis miercuri să aloce 10 milioane de grivne (570.000 de euro) pentru nevoile umanitare ale populaţiei din estul ţării, afectată de patru luni de lupte între insurgenţii proruşi şi forţele guvernamentale.
Mişcări de blindate ruseşti, în apropiere de frontiera ucraineană
Blindate ruseşti se deplasau vineri dimineaţă în sudul Rusiei, în apropiere de frontiera ucraineană şi de locul în care sunt staţionate aproape 300 de camioane cu ajutorul umanitar rusesc destinat populaţiei afectate de conflictul din estul Ucrainei, relatează AFP.
Jurnaliştii AFP au văzut o coloană de zece transportoare blindate de trupe ruseşti îndreptându-se spre postul de frontieră Doneţk din Rusia.
Cartierul General al operaţiunii antiteriste ucrainene a confirmat că o coloană formată din blindate, cisterne şi camioane militare ruse a trecut frontiera ucraineană prin punctul de trecere Izvarino, care este controlat de către insurgenţii pro-ruşi.
"Potrivit datelor pe care le deţinem, coloana de TAB-uri şi camioane militare, au trecut frontiera prin punctul Izvarino. Numerele şi însemnele sunt ruse", se mai specifică în comunicatul instituţiei, care mai menţionează că această coloana nu este impresionantă, deşi ucrainenii nu au putut oferi un număr exact al unităţilor militare şi al camioanelor din coloană.
Ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, a declarat şi el vineri că are informaţii potrivit cărora 70 de echipamente militare ruseşti au traversat în cursul nopţii graniţa ucrainană.
„Ne îngrijorează foarte mult situaţia din Ucraina pentru că, pe de o parte, vorbim foarte mult despre acest aşa-zis convoi umanitar, dar în acelaşi timp, vedem că escaladările continuă şi avem date conform cărora, pe parcursul nopţii, 70 de piese de echipament militar au trecut graniţa”, a spus Linas Linkevicius.
Declaraţia a fost făcută la sosirea la Bruxelles, unde are loc o reuniune a miniştrilor de Externe din UE.
Potrivit jurnaliştilor de la cotidienele britanice The Guardian şi Daily Telegraph, aflaţi de asemenea în zonă, 23 de vehicule blindate pentru transport de trupe, camioane de combustibil şi alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare militare ruseşti au traversat frontiera în apropierea aceluiaşi post de trecere, cu puţin înainte de ora 22.00 (21.00, ora României).
"Departamentul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) responsabil de poliţia de frontieră în regiunea Rostov (unde se află postul de frontieră Doneţk-n.r.) nu confirmă această informaţie", a reacţionat FSB vineri, citat de agenţia publică RIA Novosti. Ministerul rus al Apărării nu a putut fi contactat vineri dimineaţă pentru a comenta aceste informaţii.
Districtul militar rus de Sud, care include regiunea Rostov, a anunţat încă de marţi exerciţii militare demarate în aceeaşi zi şi menite să dureze circa 20 de zile, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul său.
"Peste 3.000 de militari ai unităţilor de transmisii şi circa 750 de vehicule" participă la aceste exerciţii, potrivit comunicatului.
Sursa: adevarul.ro