InfoCons solicită autorităţilor să amâne redeschiderea hotelurilor şi restaurantelor după data de 15 mai

InfoCons solicită autorităţilor să amâne redeschiderea hotelurilor şi restaurantelor după data de 15 mai

Reprezentanţii Asociaţiei InfoCons solicită autorităţilor din România amânarea redeschiderii hotelurilor şi restaurantelor după data de 15 mai, întrucât "distanţarea socială devine imposibil de aplicat, ceea ce va facilita răspândirea COVID-19".

"Se vehiculează informaţii cu privire la posibilitatea deschiderii începând cu data de 16 mai 2020 a restaurantelor, hotelurilor, teraselor, locurilor de joacă pentru copiii şi a spaţiilor special amenajate pentru animalele de companie. Cetăţeanul consumator a început să îşi facă rezervări la diferite spaţii de cazare, dar care sunt condiţiile de siguranţă pentru a evita răspândirea COVID-19 ? Trebuie adoptate măsuri clare în ceea ce priveşte accesul persoanelor în aceste spaţii. Majoritatea restaurantelor funcţionează în spaţii închise neavând terase, spaţii în care este oricum imposibilă respectarea regulilor privind purtarea măştilor fiind vorba despre servirea mesei. Distanţarea socială devine imposibil de aplicat, ceea ce va facilita răspândirea Covid-19. Solicităm ca aceste unităţi să nu fie deschise publicului larg, iar unităţile de tip hotelier de la mare sau munte care au capacitatea de cazare mare, în care accesul şi mobilitatea din interior, din lifturi, spre exemplu, pot crea aglomerări, să ia măsuri clare şi autorităţile cu atribuţii de control în domeniu să poată monitoriza aceste aspecte", se arată într-o scrisoare deschisă adresată de InfoCons Preşedinţiei României, Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

În acest sens, specialiştii se întreabă care vor fi procedurile de aplicare a distanţării sociale şi cum pot fi asigurate spaţii de cazare şi servire a mesei.

"Pentru unităţile de cazare cu capacitate mică de tipul pensiunilor, agropensiunilor, unde pot fi asigurate spaţii de cazare sau de servire a mesei, care va fi procedura de respectare a distanţiere socială? În avans, mass media, companiile şi patronatul din turism au apărut cu mesaje conform cărora, începând cu data de 16 mai 2020, se fac rezervări. Se percep consumatorilor bani în avans în condiţiile în care nu se cunosc încă condiţiile de redeschidere a acestor spaţii. Haideţi să luăm atitudine adoptând o9atitudine! Depinde de noi să luăm atitudine şi să fim uniţi, să fim informaţi, să fim atenţi, să fim cu o9atitudine! Nu plătiţi în avans rezervări care nu mai pot fi onorate ulterior! Sănătatea este în mâinile noastre şi decizia ne aparţine. Alegeţi întotdeauna doar în cunoştinţă de cauză!'', se arată în document.

Asociaţia InfoCons - Organizaţie pentru Protecţia Consumatorilor membră cu drepturi depline în Consumers International a fost înfiinţată în anul 2003 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România.

Vineri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, anunţa pe pagina sa de Facebook, faptul că intenţionează să organizeze, în cursul acestei săptămâni, o întâlnire cu organizaţiile reprezentantive din turism pentru a găsi măsuri suplimentare care să ajute firmele din domeniu să treacă peste această perioadă.

"Turismul românesc merită! În ultimii ani, 1 mai reprezenta începerea sezonului turistic în România. Din păcate, anul acesta, criza generată de COVID-19 a desfiinţat această tradiţie. Cu siguranţă săptămâna viitoare voi încerca să am o întâlnire cu organizaţiile reprezentative din acest sector al economiei. Este sectorul poate cel mai lovit din economie de această criză. Trebuie să găsim şi alte măsuri, pe lângă IMM INVEST, plata şomajului tehnic şi amânarea ratelor la banca, pentru a-i ajuta să treacă peste această perioadă dificilă. Împreună o să trecem peste aceasta criză şi ne vom bucura din nou de concedii în România", a scris Cîţu.

La rândul său, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, preciza, pe propria pagină de socializare, că industria turismului va beneficia de un pachet de ajutor cu o componentă îndreptată spre reducerea costurilor cu energia electrică a hotelurilor şi restaurantelor şi o componentă care vizează capitalul de lucru, respectiv granturi pentru finanţarea cheltuielilor ce vor trebui făcute pentru aranjarea spaţiilor în vederea primirii turiştilor.

Totodată, acesta a estimat că abia în lunile iulie şi august se va putea face turism pe litoral, şi în general în România, iar după ce restricţiile de circulaţie în interiorul localităţilor vor fi ridicate, pe 15 mai, în următoarele două săptămâni se va face o evaluare a situaţiei sanitare şi se vor lua următoarele decizii privind turismul.

Cu toate acestea, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, a afirmat, săptămâna trecută, că operatorii din turism au început să înregistreze, deja, foarte multe rezervări de vacanţe, unele chiar pentru primul weekend după ridicarea restricţiilor de deplasare, respectiv în perioada 15 - 17 mai.

Pe data de 21 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, într-o declaraţie de presă, că, după 15 mai, se poate intra într-o fază de relaxare a măsurilor impuse de către autorităţi din cauza epidemiei de coronavirus, dar numai dacă numărul infecţiilor şi al deceselor scade. A doua zi, Iohannis a precizat că, de la jumătatea lunii mai, populaţia va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul public în comun. Preşedintele a mai spus, în scurt timp, va fi prezentat un plan "destul de detaliat" cu privire la măsurile de relaxare.

La rândul său, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a menţionat că, cel mai probabil, din 15 mai, nu se va putea ieşi la restaurante sau la spectacole şi că primele măsuri de relaxare se vor referi la deplasarea în zona publică, în zona parcurilor şi în cea pietonală. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Voi ați citit ce scrie Rareș Bogdan despre „documentul” cu Simion?