Resursele de abjecție ale ministrului Justiției sunt, cu adevărat, nelimitate! Anunțul facut de Tudorel Toader, miercuri seara, că va propune o Ordonanță de Urgență prin care condamnații definitiv să poată cere revizuirea sentințelor reprezintă un nou record național de slugărnicie față de stăpânii politici și de batjocorire a interesului public. Prin comparație cu el, Rodica Stănoiu, ministrul prin care Adrian Năstase a controlat justiția între 2000 și 2004, pare azi o persoană decentă.

 Motivele pentru care fostul rector al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” și judecător al Curții Constituționale a decis că merită să își pună ”competența” în slujba infractorilor sunt aproape irelevante în acest moment. Psihologii sau procurorii, poate, vor reuși cândva să le deslușească și să stabilească combinația de bici (șantaj) și zăhărel (funcții și bani) care îl mână în luptă.

Foarte important, însă, este să înțelegem că ne aflăm, din nou, într-un moment extrem de riscant, în care șansele adoptării unei noi Ordonanțe de Urgență nucleare, de tipul OUG 13, care ar produce efecte devastatoare în Justiție, sunt maxime. Și asta după ce părea că eșecul încercării lui Liviu Dragnea de a impune guvernului o Ordonanță pentru amnistie și grațiere, acum două săptămâni, ne-a îndepărtat pentru o vreme de acest pericol.

Ce propune, de fapt, Tudorel Toader? Ca oricare condamnat definitiv care consideră că a primit o sentință nedreaptă să poată cere revizuirea hotărârii. Cum? Ne-a explicat chiar ministrul Justiției, în platoul Antenei 3: ”un judecător să deschidă dosarul, să verifice dacă X, care se crede condamnat pe nedrept, a fost condamnat pe bază de interceptări sau protocoale, să facă o procedură de admisibilitate şi, dacă nu este vorba de protocol, de interceptare nelegală, îi respinge şi rămâne hotărârea cum a fost. Dacă este vorba de protocoale sau interceptări nelegale, să devină admisibilă cererea de revizuire şi să o pună pe circuit pe procedura de reformare. Noi ce facem? Să căutăm o pârghie de reformare a unor posibile hotărâri netemeinice pronunţate pe interceptări, pe protocoale, este nedrept să execute pedeapsa.”

Problema cu propunerea lui Toader? Este o aberație juridică de proporții epice. Judecătorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a oferit un prim argument: o asemenea Ordonanță ar încălca o decizie a instituției din care Toader a făcut parte, Curtea Constituțională.

În 2017, CCR a decis: ”legiuitorul poate supune hotărârea judecătorească unor căi de atac stabilite ca atare prin lege până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești (...)În schimb, legiuitorului îi este interzis să supună hotărârile judecătorești unor noi căi de atac reglementate după pronunțarea acestora.”

Mai clar: dacă Guvernul vrea să introducă motive noi pentru care un condamnat poate cere revizuirea unei sentințe, poate să o facă, dar schimbarea va viza doar sentințele ce vor fi pronunțate în viitor, după ce schimbarea legislativă va fi intrat în vigoare. În niciun caz, sentințelor date în trecut! Sentințele pronunțate deja pot fi revizuite doar pentru motive care erau prevăzute în Codul de procedură penală la momentul rămânerii lor definitive.

Nu este singurul argument care arată că Ordonanța de Urgență anunțată de ministrul Justiției nu are nicio șansă să rămână în picioare și va fi anulată de CCR. Încă unul este că folosirea protocoalelor încheiate cu SRI, care ar urma să devină argument pentru revizuire nu au fost declarate ilegale. Mai multe motive găsiți și aici. Și atunci de ce o propune Toader? De ce ține să se facă de râs cu o aberație care îl coboară profesional și moral chiar sub nivelul lui Iordache ”altă întrebare”? Pentru că Ordonanța, după cum știm deja, va produce efecte instantaneu, chiar dacă ulterior va fi respină în Parlament, sau dacă legea prin care va fi aprobată va cădea la Curtea Constituțională.

Care ar putea fi aceste efecte? O spune Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR: va produce „o vânzoleală imensă în tot dreptul penal” și nu este nimic altceva decât ”o nouă tentativă de a amnistia anumite fapte.”

Aici ajungem la esența inițiativei lui Toader, care nu este altceva decât o compensație pentru Liviu Dragnea în locul Ordonanței de Urgență privind amnistia și grațierea, pe care Tăriceanu i-a refuzat-o partenerului său. Și nu o face de capul său, ci cu aprobarea liderului ALDE.

Spre deosebire de poziția sa în cazul OUG privind amnistia și grațierea, despre care nu a spus că e fundamental greșită, ci doar că nu e oportună, Tăriceanu și-a manifestat instantaneu susținerea pentru Ordonanța de Urgență care să permită revizuirea sentințelor.

”Actul de justiţie a fost profund afectat de existenţa protocoalelor şi de interceptările ilegale ale telefoanelor (…) Chiar şi cei care sunt vinovaţi au dreptul la un proces corect în care procedurile sunt respectate şi legile sunt respectate. Nu mai vorbim de faptul că probabil sunt şi oameni nevinovaţi care au avut de suferit din cauza aceasta,” a declarat Tăriceanu, întrebat dacă susține propunerea lui Toader.

De ce nu a fost de acord Tăriceanu cu Ordonanța privind amnistia și grațierea și de ce îi oferă lui Dragnea varianta cu revizuirea sentințelor? Cel mai probabil, pentru că i-a fost teamă că prima va genera un scandal monstruos, care îi va distruge șansele la prezidențiale.

Alternativa cu revizuirea sentințelor i se pare că e ”mai cu perdea”, că va fi înghițită mai ușor de partenerii externi, dar și de societatea civilă, deoarece chiar dacă deschide o cutie a Pandorei efectele pot fi limitate. Cum? În primul rând, va fi nevoie de decizia unui judecător, care poate respinge o cerere de revizuire. În al doilea rând, efectele ultime s-ar putea vedea în câțiva ani. Pentru că și dacă un judecător va aviza cererea de revizuire, va urma rejudecarea procesului, iar asta va dura.

Evident, aceste bariere potențiale devin tot atâtea pârghii de a decide cine beneficiază de amnistia mascată și cine nu, în mâinile celor care vor controla justiția . Adică Toader și stăpânii lui, după ce modificările aduse legilor Justiției vor deveni operaționale. Pentru Dragnea, concret, înseamnă șanse mari de a-și revizui sentința în dosarul ”Referendumul” și poate chiar, prin artificii avocățești și cu bunăvoința extremă a unor judecători, prima sentință în dosarul angajărilor fictive.

Cum? Chiar și dacă Parlamentul o respinge (prin absurd) sau dacă CCR declară neconstituțională legea prin care va fi aprobată? Da. Asta vroia să spună Zegrean prin ”vânzoleală imensă în tot dreptul penal.” Ordonanța va putea fi invocată ca lege penală mai favorabilă de toți condamnații care încearcă să își albească cazierul, să ceară despăgubiri pentru suferința lor nemeritată și să scape de belciuge. Iar câștig de cauză vor avea toți cei care își permit să cumpere bunăvoința unor judecători, ca în vremurile bune, când nici ”câmp tactic” și nici întristare nu era.

Însă, nu de soarta lui Dragnea îi pasă lui Tăriceanu. Nu pentru el va susține Ordonanța privind revizuirea sentințelor, după ce i-a refuzat-o pe cea privind amnistia și grațierea în forță. Tăriceanu și-a schimbat poziția de teama și la presiunile penalilor cărora le este dator. A celor care l-au înfrățit cu Dragnea, în ciuda diferențelor de castă, pentru a le promova obiectivul recuperării imunității pierdute. Dorințele lui Dragnea își permite să le ignore, dar nu și pe cele ale celor cărora le este dator vândut.

Schimbarea de atitudine a lui Tăriceanu și susținerea de către Toader a unei Ordonanțe de-a dreptul aberantă, mai greu de justificat profesional chiar decât cea privind amnistia și grațierea, reprezintă o victorie majoră a lui Dragnea. O încununare a eforturilor sale de acum trei săptămâni de a demonstra că el a rămas loial cauzei penalilor, în timp ce Tăriceanu a trădat-o.

”Eu merg exact înainte, fără ezitare. Cei care vor dori să meargă cu mine vor fi oameni curajoși. Cei care nu vor dori să meargă cu mine, înseamnă că vor fi niște lași, niște fricoși. Aici nu e vorba de mine. Eu sunt o ţintă importantă, care odată dată la o parte poate să înceapă principiul dominoului (…) Putem schimba toate aceste lucruri, dacă ne ajută și Guvernul, dacă toți membrii Cabinetului rup această rezervă pe care o au,” spunea Liviu Dragnea, pe 11 iulie, la Antena 3.

După această declarație foarte stranie, scriam în editorialul ”Vine scadența”: ”Liderul ALDE și ministrul Justiției au fost puși în antiteză cu parlamentarii curajoși, pe care Dragnea i-a prezentat ca pe eroi ai luptei împotriva statului-paralel, ca pe niște modele de urmat de către cei care ezită, ”gândind întâi câte procente scad dacă fac asta, câte cresc dacă n-o fac” (…)

De ce ține să amintească că el și-a făcut treaba? Pentru că astfel invocă dreptul moral de a-i certa pe cei care au restanțe la a îndeplini partea lor de misiune și de a-i soma să își chite până la capăt obligațiile. Cine? ”Partenerii de coaliție” și unii membri ai Cabinetului. Care dintre membrii Cabinetului ar fi putut iniția o Ordonanță de Urgență pe Codul Penal și ar putea promova una pentru amnistie și grațiere? Doar Tudorel Toader (…)

Modul în care liderul PSD a expus public, cu lux de amănunte, meritele sale și lipsa de curaj a lui Tăriceanu și a lui Toader, arată că are o problemă. Dragnea a ajuns la momentul în care trebuie să dea socoteală în fața tuturor celor cărora le-a promis scăparea de pușcărie și albirea cazierelor pentru eșecul de până acum al demersului.

De ce spun asta? Pentru că declarațiile din 11 iulie ale lui Dragnea îi sunt foarte dăunătoare. Excesul retoric de argumente împotriva lui Tăriceanu și lui Toader îi subminează aura de invincibilitate la care a țesut cu migală un an și jumătate.

Ca să poată convinge o armată de oameni să își riște pielea pentru el, fie semnând contracte oneroase, fie asumându-și demersuri politice riscante nu doar pentru România, dar și pentru ei, Dragnea a fost obligat să facă permanent eforturi supraomenești pentru a proiecta imaginea atotputernicului, în fața căruia și cei mai înverșunați inamici se vor înclina, mai devreme sau mai târziu (…)

De ce și-a făcut praf, Dragnea, într-o jumătate de oră, imaginea de lider neîncoronat al țărișoarei, la care a muncit atât și care l-a costat o căruță de bani (ai noștri, evident, că doar nu a dat de la el)? S-a simțit obligat să dea socoteală celor care au pariat pe el ca să-i scape de condamnări sau de cazier.

Ceea ce înseamnă că acuzațiile pe care i le-a adus lui Tăriceanu, în special, nu reprezintă altceva decât o încercare de a se disculpa de eșecul demersurilor la care s-a angajat, de a cere timp și poate chiar de a face un apel la cei care au un ascendent asupra liderului ALDE pentru a-l obliga să renunțe la orice inhibiții și să-i ceară lui Toader să își asume Ordonanța de Urgență,” scriam pe 19 iulie.

Miercuri seara, când a vorbit despre ideea nebunească de a da o Ordonanță de Urgență pentru revizuirea sentințelor, la trei săptămâni după acuzațiile pe care Dragnea i le-a adus la Antena 3, Toader a confirmat că presiunile armatei penalilor asupra lui Tăriceanu au dat rezultate.

Obedient și fricos, liderul ALDE s-a conformat. Obedient și fricos, Tudorel Toader și-a urmat stăpânul. Din slugărnicie, însă, a mai și plusat. A anunțat că va epura DNA și că îi va cere socoteală Ancăi Jurma pentru că a acceptat o întâlnire cu ambasadorul SUA și cu noul reprezentant FBI în România.

Cu Tăriceanu și Toader aduși la ordine, Dragnea are toate șansele să treacă fără probleme Ordonanța de Urgență privind revizuirea sentințelor. Marian Vanghelie nu s-a înșelat. Dragnea s-a dovedit vrednic de încrederea sa: ”Acum s-a trezit din somn și am încredere că va merge până la capăt și va da OUG pentru amnistie într-o lună și ceva.”, scrie jurnalistul Dan Turturică pe  Digi24.ro .

Distribuie Distribuie Comentarii